Interviuri luate si date

  • Acest subiect are 46 de răspunsuri, 3 opinii și a fost actualizat ultima dată acum 2 ani, 8 luni de _Maxim.
Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 47 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #4898 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    In revista SF online NAUTILUS, Viorel Pirligras, scriitor SF si autor BD, a profitat de evenimentele SF de la Timisoara din 23-25 martie, Sesiunea de comunicari HELON si inca o tentativa de organizare nationala, pentru a mai lua un interviu, dupa cel cu Michael Haulica http://www.lumiparalele.ro/2012/04/02/romconisme-4/ si cel cu Stefana Cristina Czeller http://www.lumiparalele.ro/2012/04/01/romconisme-3/

    “Pretextele” lui Viorel erau premiile obtinute de cei doi scriitori, un veteran si o debutanta.
    Venise si randul unui scriitor…BD, premiat si el*:

    „Odată, când am citit o povestire la o convenţie, cred că singura dată, cineva, Dan Merişca parcă, mi-a spus că a fost ca o bandă desenată” – Marian Mirescu

    La inceput, mi-am zis cu mirare-sastisire-sfiala: “Inca unul!?” Mi-era de poftoreala si de tarnoseala: M-oi repeta, m-oi grozavi?…
    Dar repede ma dumirii ca trecuse vreme de la si intre interviurile anterioare si alta era calimera.

    Intr-adevar, sunt lucruri spuse si raspunse altadata care n-ar mai avea aceeasi eficienta, cu decorul schimbat, si repere pe care nu le-as mai evoca si principii pe care nu le-as mai invoca, pentru ca daca as face-o si acum ar “suna” si rasuna altfel acum, sau s-ar interpreta in fel si chip. S-a insinuat si, pe nsimtite si cu nesimtire, s-a instaurat un soi de paranoia, iar logica argumentativa este tintuita aberant! Incerc sa ma strecor printre jaloane infipte in nestire si impunitate… Schimbarea inseamna in prima faza deruta 😀

    1. Cum ai receptat acordarea acestui premiu naţional?

    În plin! Propusesem o listă cu desenatori şi autori de benzi desenate**, mai tineri, inevitabil, din care vreo trei meritau să li se evidenţieze activitatea prin acest premiu pentru BD, care este singular în ţara noastră, şi acesta din partea unui for SF!
    La Timişoara am mai primit cu ani în urmă un premiu şi pentru „AH, BD!” Alt premiu singular pentru o publicaţie asemenea… căreia i-am dedicat ultimii şaisprezece ani, la capătul cărora, aceeaşi poveste, mă bucur de existenţa unor publicaţii de gen sau conexe, multe, dar mai ales diverse. Care au încă aspect de „nişă” sau îşi caută dinadins una. Aşa că, revenind, dacă n-am avut timp să eschivez, mi-am permis în schimb să redenumesc acest premiu ca fiind „pentru întreaga activitate”, sintagma pe care ai fi vrut să o explic eu aici. Mi-am dat seama că numele celor propuşi de mine erau de fapt puţin şi deloc cunoscute în afara… cercului nostru, SF cu BD. Lucrările lor pot fi văzute de cei interesaţi care frecventează forumurile dedicate benzii desenate, sau, altminteri, din întâmplare, pe întinsa şi amăgitoarea pânză mondială. Numele acestea pot fi mai bine cunoscute dacă ar apărea pe hârtia unor reviste, pe coperta unor cărţi şi cartonul lucios al unei diplome… Şi să nu se creadă că polemizez cu entuziaştii webcomics. E altă discuţie asta…

    http://revistanautilus.ro/interviuri/marian-mirescu/

    *de o veche asociere SF, care a avut tot timpul in atentie si artele vizuale si, mai ales, Banda Desenata, lucru rarisim, aproape ciudat as zice 😆
    ** http://dreamworld.syndicart.net/forum/viewtopic.php?t=426

    #4899 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    2. Ai primit, în 2010, împreună cu Cristian Ioan Pacurariu din Cugir, Marelui Premiu la International Comics Festival din Belgrad, Serbia. Nu ţi se pare că recentul premiu e o recunoaştere târzie, pe modelul românesc, a faptului că trebuie să fii întâi premiat dincolo?

    Iată de ce am făcut „corecţia” de adineauri: fiind ultimul premiu pe care-l primesc în ţară nu mai este o recunoaştere târzie! Ci ultima. În Serbia a fost altceva, a fost o cunoaştere, nu o recunoaştere: a fost primul trofeu acordat unei echipe din afara spaţiului ex-iugoslav. Cristian nici nu era cunoscut în România (ci în Franţa!), dar nici el nu ştia că în România mai sunt şi alţii care fac BD, na! Modelul ăsta nu e numai românesc, dar o problemă (sau nu?) avem: lipsa simţului critic, sau poate absenţa bunului simţ critic, făcând loc unei intoleranţe nivelatoare… În fine!

    Lui Cristi, cunoscandu-i cautarile grafice, i-as ura sa realizeze cat mai curand ceva personal, care sa-l defineasca si sa-l individualizeze ca artist (penciller si inker) BD. Un exemplu “public” este scurta noastra poveste, “Teapa” (Dracula), de la Belgrad. Si singura lucrare de acest fel, din cate stiu, pana acum.
    Plecarea din cuib este naturala. Desfășarea e fireasca, cunoasterea vine cu departarea. Aprecierea e determinare-n aspra instrainare, ea nu e indeterminare-n blanda odoare, ca insasi opera de arta, care fiinteaza extrasa, facuta si expusa, desfășată, nu in faceri, nici facaturi…
    Pe langa modelul acesta al înțărcării, este modelul de recunoastere, intrutotul universal, acela al operei inchise. Recunoasterea postuma.

    #4900 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    3. Una din nemulţumirile mele eterne este faptul că eşti mult mai mult BD decât SF. Ţi se pare justificată?

    Vezi că am avut dreptate cu amendarea premiului de la Timişoara? M-am eternizat, chiar dacă numai în nemulţumirea ta. BD este o artă frumoasă narativă hibridă, „desenatura”, iar SF este literatura frumoasă cu teme specifice şi specioase, şi oarecum… mutantă şi ea. Banda desenată preia unele din aceste teme. Eu am abordat şi multe altele, explorând posibilităţile benzii desenate. Am continuat să scriu, în special „SF”, dar tot ca o explorare… Odată, când am citit o povestire la o convenţie, cred că singura dată, cineva, Dan Merişca parcă, mi-a spus că a fost ca o bandă desenată. Voila! Cred că ai dreptate.

    #4901 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Cum se stie deja de aici, http://revistanautilus.ro/interviuri/marian-mirescu/ , interviul a continuat asa:

    4. Ok. Sefiştii ţi-au recunoscut meritele şi te pot asigura că votarea s-a făcut în mod democratic şi nu prin tragere de sfori. Lumea SF te cunoaşte şi, iată, te apreciază. Care este statutul tău în tabăra BD tradiţională?

    A fost o tragere la sorţi, nu de sfori, nu mă-ndoiesc. Mulţumesc. Etatea şi statul meu în BD şi cu SF îmi defineşte şi statutul de bedeist tradiţionalist, cred, dar nu fundamentalist, sper.

    5. Cum crezi că evolează/ involuează banda desenată în România?

    În general, pentru un „integrat”, un postmodernist, evoluează orice-ar face, iar pentru un „apocaliptic”, conservatorist, cum ar trebui să fiu eu, de partea tradiţionalilor, ea involuează. În România? Ca şi altele, BD evoluează în hopuri, în forme goale care-şi caută fondul. Astfel că pare absurd să vorbim de involuţie. Un exemplu, „Elabuga”, o carte BD frumoasă cu o poveste emoţionantă care este rezultatul unor căutări grafice şi decantări literare…

    6.Nu-ţi se pare că „Elabuga” e un exemplu singular?

    Cartea este singulară şi ea prin calităţile ei neaşteptate într-o, sau dintr-o conjunctură în care trendurile, adică reflexele sincroniste, nu mai anunţau nimic, prin însăşi natura lor non istorică. O fi un semn al existenţei unui under-underground de rezistenţă. Deocamdată singurul. Deci poate fi în acest sens şi un exemplu singular.

    7. Cunoşti, desigur, discuţiile, adeseori aprinse, pe marginea ponderii creaţiilor româneşti pe piaţa BD autohtonă. Avem un autointitulat specialist care afirmă cu tărie că banda desenată românească e sublimă şi piaţa geme de producţii originale care se cumpără în draci. Crezi că afirmaţii de acest fel servesc evoluţiei genului?

    În anul trecut, am urmărit şi am analizat manifestările româneşti BD din ţară, prin Europa şi peste Ocean, prin reportajele foto/BD ale lui Bulă, „plecatul nostru special”, de cele mai multe ori de capul lui (cititorii Helion online ştiu de ce), am comentat şi analizat în detaliu apariţiile online, cele mai multe, şi în print, am făcut disecţii pe articole şi luări de poziţii sub pseudonimul MAXIM. Da, desigur, cunosc. Vreau să menţionez aici faptul că folosirea acestui nick îmi permitea să mă integrez mai uşor colectivităţilor virtuale, fără a-mi divulga numele şi implicit vârsta: MAXIM era un personaj, un avatar, dintr-o discreţie pe care numai răuvoitorii o pot interpreta altfel. I-am chemat pe amândoi „acasă”. Nemaifiind reprezentat de aceste două personaje, am simţit nevoia, în schimb, să-mi forjez un limbaj care să reziste la incandescenţe condescendente şi, nu în al doilea rând : ) la atacuri toxice. Acest limbaj mă vorbeşte.
    Lipsa simţului critic este o mare pacoste. Dezmierdarea paternalistă şi entuziasmul auto-edificator nu grăbesc creşterea.

    8. Ce i-ar trebui benzii desenate româneşti ca să fie în rândul celor europene? E o chestiune de creativitate sau doar de marketing?

    Este o chestiune de creativitate, de echipă, dar şi de marketing, de competiţie şi de… spirit critic.

    9. Deci, practic, i-ar trebui… TOT! Atât de în urmă este? Reformulez ca să implice mai puţine enumerări: care sunt, la ora actuală, atuurile benzii desenate româneşti pentru a se ridica la standarde europene?

    Acceptând să vorbesc despre „banda desenată românească”, care trebuie să însemne ceva cât timp vorbesc mulţi despre ea, zic: ea are totul în faţă. Adică este la început, nu în urmă. E într-o nucă din care nu vrea să încolţească decât condiţionat, ca Făt-Frumos, sau nu vede rostul pentru că ea, cu ţara ei, în ţara ei, este în Europa, deci europeană. Pentru ca noi să însemnăm ceva în Europa, trebuie să fim noi, cu moştenirea, povara noastră, să fim. Şi ca autori de benzi desenate, şi ca autori de povestiri şi romane SF. Şi, pe cât se poate, să fim împreună, pentru a avea o identitate. Altfel rămânem indivizi. Excepţiile rămân oriunde, oricând, excepţii.

    10. Lumea virtuală evolează mai iute decât ne-am imagina şi chiar o parte din piaţa BD s-a mutat pe internet. Cum vezi viitorul virtual al BD-ului?

    Să „anticipez”, aşadar… Pentru banda desenată, aşa cum o cunoaşte o parte din omenire de vreun secol încoace, virtualul este ceea ce este: virtual. Înainte de a vedea lumina tiparului, o bandă desenată are o viaţă intranetică. Şi aici menţionez: nu mă „iau” de webcomics, aşa cum Banda Desenată este o hibridare de la bun început, şi o nouă provocare – poate a zecea! Lumea virtuală va fi un laborator, forme în căutarea fondului… şi poate noi înşine vom îmbrăca aceste forme, populând marele uternet mondial în căutarea altor forme, superioare… Poftim SF! Matrix şi Asterix!
    Când banda desenată se mută pe Internet, ea se MUTĂ. Nu va mai fi ce a fost înainte. Şi numele de fată îl va pierde. S-a propus „webcomics”, dar cred că pentru „comics”. În engleză totul e atât de simplu! Ca-n virtual! „Banda desenată” va deveni o apelaţiune de origine controlată pentru un produs vintage, de lux, sau doar colectabil, şi va trebui să cedeze drepturile virtuale lui „râşipepânză” ăsta! În acest proces tehnica realizării benzilor desenate şi… tehnologia receptării schimbă datele: autorii, editorii şi consumatorii împart acelaşi spaţiu de predilecţie!

    11. E uşor sau e greu de publicat azi un album BD în România?

    E greu pentru că este încă un lucru neobişnuit pentru oamenii obişnuiţi.

    Cred ca-l voi EDITA in timp…

    #4902 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    .. si ultimele…
    12. Ce sfaturi le dai tinerilor desenatori BD?

    Cel mai adesea, dădeam sfaturi în cursul… practic al colaborării la o bandă desenată. Au fost „cursuri” ad-hoc, ad-lib, ad astra… pe e-mail, pe messenger… Dădeam şi „teste”… dar astea-s detalii tehnice, care nu-şi au locul acum, aici. În această tranziţie, mai mult discutată decât întâmplată, aş rămâne la un set de sfaturi pe care le-aş da celor-care-vor-să-facă-BD:

    – hrăniţi-vă orgoliul de desenator, desenând întruna;

    – iubiţi-vă aproapele (scenaristul, inkerul, coloristul…), că e spre binele vostru, în cele din urmă;

    – iubiţi-vă din rărunchi şi urâţi-vă din toată inima colegii de breaslă;

    – temeţi-vă de competiţie, dar nu rataţi niciun concurs;

    – iubiţi-vă cititorii, virtuali sau reali;

    – cereţi prietenia maeştrilor şi meritaţi-o;

    – dacă vă credeţi desenator, fără să trageţi la greu de creioane, vă rog să mă iertaţi maestre;

    – dacă vă credeţi şi scenarist, verificaţi dacă „ideea” sau „povestea” din cap este valabilă, scriind-o; dacă vi se pare bună şi vă iese prost, nu daţi vina pe mine: dacă… iese bine, mai întrebaţi şi pe alţii;

    – dacă vă credeţi şi critic, şi promotor, şi îndrumător de Artă Nouă, vă rog să-mi daţi un autograf dacă aveţi pe ce;

    – dacă le ştiţi pe toate, vă spun că nu ştiţi nimic: e cazul meu.

    Dacă greşesc, nu-i vina mea.

    13. Ce planuri (BD sau nu) de viitor ai?

    Planurile mele se referă la finalizarea unor proiecte de când lumea mea, în derulare sau supendare. Ele sunt BD, dar şi literare (SF). Continuarea editării fanzinului „AH, BD!” şi realizarea unor cărţi BD „personale”, a antologiei „Monştri” şi a volumului „Povestirile lui Yorriquez”. Să pot fi de folos celor care vor să facă BD, cu SF sau fără.

    …si au fost treisprezece intrebari! cum nu se poate mai bine!

    #4903 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Dupa interviul publicat in e-revista Nautilus, HELION online m-a luat la intrebari. Lucian-Vasile Szabo m-a provocat: intrebarile lui erau…altfel!
    Desi trimise cu mai bine de doua saptamani in urma, intr-o oarecare graba, interviul abia a aparut, cu mici scapari, care au trecut la o citire superficiala de catre redactori, poate din increderea pe care au avut-o in infailibiltatea mea! :mrgreen: Sanki :mrgreen: :mrgreen:
    Mai jos, interviul corectat de mine:

    Vorbind singur in desene sau intr-o limba straina taci cel mai frumos

    1. Forma ta de exprimare artistică este grafica. De ce ai ales această formulă?

    Nu alegem, suntem alesi, ne pomenim, ne aflam in treaba. Dupa un timp, cand treaba e aproape gata, cand pomenirea ajunge ineluctabil menire, cazul meu, pot urca pe firul intrebarii:
    Desenez de pe cand invatam sa vorbesc. Si invatam sa vorbesc, cum se cuvine, pentru a intra in societatea celor care vorbesc. De desenat n-am invatat cumsecade niciodata… De vorbit, invat sa tac, sa vorbesc liber adicatelea. Vorbind singur in desene sau intr-o limba straina taci cel mai frumos.

    Cred ca desenez pentru a comunica liber, deplin, pe limba mea, atunci cand am ceva de spus si ascuns intelegerii-dupa-taiatul-capului-fiecaruia, fara a fi nevoie de interlocutor. Fara a fi luat eu la ochi, ci desenele mele, cand oferite fir-ar in manunchi de carte sau intinse pe tava simezelor.

    Autismul desenatorului e din nascare, paranoia vorbitului (de unul singur) e din invatare.

    2. Grafica SF pare mai deschisă faţă de genul grafic clasic, main-stream şi permite o mai mare libertate de exprimare. Nu e un paradox?

    Tematica stiintifico-fantastica implica figurativismul, asociat main-streamului. Libertatea de exprimare formala este limitata. Ce-ar putea fi non-figurativismul SF!? Un paradox daca ar fi luat in seama, un nonsens, in fapt.

    Tematica SF nu este mai generoasa decat cea lirica, comica, istorica, politista etc., ea fiind, sub soare, al nostru sau al altora, o deplasare in spatiu si in timp a oricareia in parte si a mai multora deodata. Libertinajul este inerent fiecarui gen. Genurile apar prin luarea unei libertati de deplasare, de punere altfel, pana la opunere.

    Libertatile se inmultesc in vremuri para-ante-neo-post-moderniste in puzderii de sub-genuri si para-genuri si pan-genuri-faguri.. Maiestria, priceperea, calofilia, meditatia, jertfa, agonia si extazul trec printr-un proces de arhaizare diminutivanta. Dar nu mor oile cand vor becalii.

    Sa nu intelegem libertatea de exprimare formala ca pe o democratizare de festival popular comunist „Cantarea Romaniei”, gen. Din pacate, pentru multi exemplul cu „C.R.” nu este potrivit, pentru ca dintre acestia multi au uitat, iar ceilalti n-au ce sa uite.
    Ramanand pe linia figurativismului, fiindca altminteri nu mai stiu despre ce vorbim aici, mai luam un exemplu: cunoasterea rudimentara a anatomiei nu poate fi un atu pentru desenarea unor fiinte (diforme) fantastice, pe care nu le vede decat „vizionarul” nedotat, sau a unor portrete sarjate dupa cum au vrut steroizii artistului. Rezultatele vor fi desene SF si, respectiv, caricaturi rudimentare. Nothing comes from nothing.

    3. Acum, sincer, îţi place genul science fiction? Ce te atrage?

    Sincer, si acum. Da.

    Inainte de ’90 era un mijloc de transport in comun (fandomatic) in afara societatii, in viitorul ei „neoficial”.

    Acum, paradoxurile societatii ma resping (teleporteaza) in viitorul de alta data, tot neoficial.

    4. Ai venit în lumea science fiction românească în urmă cu aproape trei decenii. Eforturile tale artistice au rămas constante în aceşti ani. Te simţi împlinit? Dar realizat?

    Sunt june in SF!

    Eforturile mele au fost mai putin artistice – din pacate, spun colegi de breasla. Au fost de alta natura. Artistic si constant a fost decalajul, a fost deplasarea, a fost defazajul.

    Da.

    Nu.

    5. Cât este SF-ul literatură şi cât tehnologie? Ce preferi?

    Ca literatura, SF-ul e literatura. Ca tehnologie, SF-ul nu e literatura. Imi place si una si celalalta si as prefera TF in loc de SF. Ar fi mai potrivit.

    Exemplu: odinioara, a adauga o optiune unui aparat fabricat sau doar brevetat si a imagina consecintele (umane ale inovatiei tehnologice), insemna ca faci (povestire/desen/comics) SF.

    6. Eşti implicat în diferite concursuri, acţiuni de promovare, de instruire a tinerilor. Cât de importante sunt aceste acţiuni pentru gen?

    Intrecerea, evidentierea si indrumarea merg bine impreuna in orice activitate de succes!

    7. Cum te regăseşti în curentul political fiction? Are acesta viitor?

    Nu ma caut pe-acolo.

    Cuvantul cu „p” ma face sa detest sintagma, Paradoxala la prima intelegere, dar care este incarcata de o instabilitate tautologica exploziva! „Fictiunea politica” pute a ideologie! Pe romaneste, cel putin.

    8. Care este cea mai mare aiureală întâlnită în lecturile tale şi în desenele altora?

    Definirea PARADOXALA a vietii!

    9. Care mai este locul fanilor în mişcarea SF? De ce, la noi, nu-i vedem costumaţi ca în Războiul Stelelor pe la convenţii?

    De-as sti, m-as duce in acel loc!

    Cert e ca locul lor nu e la conventii, pentru ca nu i-am vazut acolo. N-am vazut de ce s-ar fi dus. Scriitorii nu-s destul de vedete ca sa atraga. Artisti n-am vazut! Nici ei desenatori, nici ei actori, nici regizori… n-am auzit de nimeni care sa atraga lumea,

    Intr-un postmodernism sprintar, la aceste balciuri ale noului mileniu este o anosteala a uneltirilor unor combatanti plini de vanataile propriilor eschive!… Dezacordul intr-o conventie este este o culme… a paradoxului.

    Despre animatia SF care este obisnuita la conventiile obisnuite, n-am nimic de spus. Decat ca la noi nu exista.

    Fanii SW se costumeaza ca in Razboiul Stelelor acolo unde sunt ei: acasa, sau in in fan-cluburi. Conventiile nu sunt „acasa”.

    Dati-mi o camasa, itari, chimir, cizme si o sabie de foc sau macar o Darth Vader beer helmet si va rasari o Noua Speranta…!

    10. E greu să expui acum?

    A fost dintotdeauna greu pentru mine.

    11. Se mai nasc „tinere talente”? Dar din cele mai „trecute”? Pe cine mizezi?

    Tinerele talente apar si se vad, trecutele talente trec… Este un proces natural, dar as miza pe reabilitarea memoriei, pe continuitate pentru revenirea-n firea lucrurilor.

    12. Se poate trăi din arta grafică? Cum?

    Da, ca in toate cele! Vanzandu-te.

    13. Presa poate fi o sursă de inspiraţie pentru grafician? Care este relaţia dintre cele două domenii?

    Orice poate fi o sursa de inspiratie pentru un grafician. Pentru unul SF, extrapolarea si contrapunctul sunt metode speculative par excellence de deplasare a privirii, de plasare in inedit…

    Relatia n-a fost fost una normala, pentru ca, la fel ca si in alte privinte, regimul comunist a intrerupt inca o traditie, tot prin deturnare ideologica.

    Diletantismul editorial al tranzitiei din anii ’90, a facut ca grafica ba sa fie marginalizata in presa, ba sa abunde indecent.

    Acum… e-acum!

    14. Ce mai desenezi? Ce erou ne mai propui?

    Benzi desenate si concepte pentru povestiri SF mai vechi, „de sertar”. Nu am mai scris in ultima vreme decat scenarii.

    In HELION, in ianuarie, si-a inceput aventurile extra-anti-terestrul PRZ, care a avut prima experienta nefericita pe planeta asta cam albastra inca din anii ’90.

    Vor aparea noi episoade cu misiunile absolut imposibile ale „capitanului ESKO”.

    Un alt personaj, inca fara nume si inca necunoscut de public, a putut fi zarit in ultima bedea de anul trecut din HELION… Este un calator prin universuri paralele…

    15. Cine va câştiga următoarele alegeri parlamentare din România? Dar pe cele din 3014?

    Cativa romani pe care-i vom suporta patru ani.

    Nu cred ca vor mai fi romani.

    16. Cum crezi tu că arată un extraterestru? Sau o pereche… Eşti pregătit să te întâlneşti cu unul dintre ei?

    Mai intai, sfarsitul: DA.

    Daca vin ei la noi, nu cred ca vor reusi asta in pereche. Or fi ori semi-organici (hibrizi, procesati), ori avataruri in biostaze cognitive sau metastaze multiplicative. Vezi? Vorbele ma pregatesc pentru orice.

    17. Ce reprezintă pentru tine Timişoara?

    Locul pe unde-mi plimb cu placere avatarul.

    18. Cum vezi viitorul? Şi al tău, şi al lumii…

    Departe. Departe… PRZ!!!

    19. Ce ar fi făcut Marian Mirescu dacă nu ar fi căzut Ceauşescu?

    O „Aberatie”: o banda desenata, dupa o experienta intr-un asemena univers paralel. Este chiar tema acestei benzi desenate, pe care am realizat-o prin 90…

    20. Dacă ai putea schimba ceva din trecut ce ai schimba?

    Daca m-as intalni cu mine in trecut mi-as spune ca totul e OK. De fapt, acum imi aduc aminte cand s-a intamplat, odata. Si altadata… Si inca o data… Inainte de un examen sau dupa un esec… cu o exceptie: cand sufeream de dezamagire, atunci nu dam ascultare nimanui, nici mie!

    De momentele de fericire, profitam cat mai multi dintre mine, impartasind. Stii, e atunci cand te simti plin de tine si bine cu tine.

    Schimb intruna trecutul. Desenand.

    21. Ştii să gresezi o maşină a timpului? Unde ai merge dacă ai avea una?

    Nu. Stiu ca, daca as avea una, mi-ar placea sa am grija de ea. M-as duce la Tecuci, Prundu Bargaului… desi nu cred ca ar mai functiona in urma performarii service-ul meu dragastos.

    Sa merg in timp, vrei sa spui? As lua un album cu fotografii si as alege o clipa…

    Multumesc pentru intrebari. Mi-au iesit vorbe despre mine de care n-as fi stiut altfel.

    http://www.helionsf.eu/vorbind-singur-in-desene-sau-intr-o-limba-straina-taci-cel-mai-frumos/

    #4904 Răspunde
    i.a.t
    Participant

    Daca m-as intalni cu mine in trecut mi-as spune ca totul e OK. De fapt, acum imi aduc aminte cand s-a intamplat, odata. Si altadata… Si inca o data… Inainte de un examen sau dupa un esec… cu o exceptie: cand sufeream de dezamagire, atunci nu dam ascultare nimanui, nici mie!

    De momentele de fericire, profitam cat mai multi dintre mine, impartasind. Stii, e atunci cand te simti plin de tine si bine cu tine.

    Schimb intruna trecutul. Desenand.

    ar fi frumos sa spunem toti asta la un moment dat.

    Respect maxim, Maxim!

    #4905 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    i.a.t., repet: am fost provocat! 😉
    Imi pare bine ca n-am tacut degeaba 😆

    #4906 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Les Inrockuptibles Magazine. 10/20/2010
    Interview
    Moebius the mutant
    His name is also Jean Giraud, whether he is drawing the Incal or Blueberry. He is one of the rare comic artists to switch from sci-fi to western. Transformation is the theme of his large exhibit at the Cartier foundation.
    by Clarisse Bouillet and Anne-Claire Norot

    He is a man of two names and multiple activities: Author and artist of cult comics, from Blueberry to the Incal; co-founder of the experimental and transgressive, sci-fi comics magazine Métal Hurlant (Heavy Metal) in 1975, ; Concept artist for movies (Alien, Tron, The Abyss, The 5th Element…) Unique on the French comics scene, he shattered the forms and codes of his art and is celebrated around the world. He releases today “Arzak l’Arpenteur” (Arzak the Surveyor) bringing back to life the hero of a classic story he published in 1975. To pay tribute to his protean and ever reinvented career, the Cartier foundation offers him an impressive exhibit on the theme of transformation.

    Interview> You are at the same time Jean Giraud, creator of lieutenant Blueberry and Moebius author of science-fiction comics. Why this dual identity?

    Moebius: It was vital for me to take a pseudonym; I needed a password to navigate from one world to the other and to be able to come back. But Jean Giraud and Moebius were always one. There was a transformation of comics in the ’60s/’70s and I’m one of the few to have made it through. I feel I’ve made it through without abandoning my roots.

    The idea of transformation is recurring in your body of work and is also the theme of your exhibit.

    What interest me is rather the difficulty to keep one’s identity and shape through metamorphosis. It might come from my bipolar nature but I always had trouble keeping stable forms. Something slides in me making things evanescent. The theme of transformation therefor became evident. When my characters live a normal life then all of a sudden starts seeing outgrowth coming out of their body, it’s not normal, it’s monstrous, almost a cancerous pathology, a cellular anarchy! The physical instability I translate in my drawings is like the fear of madness, a sort of metaphor for mental instability.

    “Arzak l’Arpenteur” is the sequel to Arzach a story you started 30 years ago. How did your character change?

    Thirty years ago, this story without words, very mysterious was somewhat transgressive. Arzach was like a ball of energy. You can see it in the drawings, the theme, the changing spelling (the spelling of the hero’s name changes constantly -ed.) and the use I’ve made of it over the years; years he spent going through various incarnations. I’ve used him in posters, drawings, films… Most of the time I called him Starwatcher “The one who observes the stars”. Recently, the publishing company we created with my wife, focused on some of my less mainstream works and wanted to be more ambitious. We thought it would be good to have a real title with a hero. Besides, Japanese producers had asked me an outline for an animated feature. I wrote a scenario with Arzach. The production collapsed but the scenario remained. “Arzak l’Arpenteur” is what came out of all this.

    You started drawing when you were very young, in the ’50s. What attracted you to comics?

    I come from a family with no artistic background, neither from my father’s side who was from the bourgeoisie, nor from my mother’s side who’s family were farmers. What led me to draw were two things. In my Grand Parents library was a substential collection of 19th century books – not literature, picture books, etchings from Gustave Doré, Edourd Riou or Alphonse de Neuville. And at the same time, at school, I was exposed to the culture of my age and time influenced by “Tim l’Audace, “Les Pieds Nickelés”, “Tintin”… That explains those two poles: the Moebius pole, through all the 19th century iconography and comics, producing simple images for children on a theme of adventure.

    How did you learn your trade?

    I’ve worked with Joseph Gillain (Spirou, Jerry Spring…) for a year. You could say he initiated me. I was already full of creativity, I had sold a lot of stories to newspapers but it was going in every directions, without shape. Gillain structured my drawing forever, it was fantastic. A trip to Mexico in 1956 brought me new themes announcing Moebius but the gestation process was long. It’s only once I got back to Paris that I found through science-fiction a possible bridge between my publications in newspapers and my artistic aspirations.

    You have worked on the movies Alien and the Fifth Element. How did you discover science-fiction?

    When I was a teenager, my father brought me a magazine named “Fiction” and told me to read it. I did [laugh] and really liked it! This monthly publication featured short stories from American magazines and some French short stories too. I’ve discovered all the classic authors like Heinlein, Asimov, Philip K. Dick, Jack Vance and Philip José Farmer who quickly became my writers of reference. I loved socio-cosmic sci-fi, or the idea of a man put on an alien environment representing humanity.

    Was this interest in science-fiction the drive to create Métal Hurlant in 1975?

    It was necessary to create this magazine. At the time to reach a maximal creative ability, an artist had to jump through incredible hoops. Hergé had created a kind of magical but powerful misunderstanding: to make people believe he was working for an audience of children when in fact he was working for everybody, by removing from his creation anything sexual. We wanted to break out from this way of doing business. Breaking out meant working inside, in your head but also socially, because there were very active monitoring structures in place- Board of education, elected officials, parents associations and the police. Don’t forget that when we released Métal Hurlant we also created a magazine called “Ah! Nana” its feminine and feminist equivalent. We stopped publication after 9 issues when we were summoned to the Quai des Orfèvres (Paris Police Central Headquarter) and were forbidden all advertising – A death sentence for a magazine.

    You were pushing it though…

    Well no, it was because of the special issue on incest, it was cool! [laughs] In any case it was rocking the boat. At the time we had to experiment, we were trying to establish a spectrum of what was possible. In order to achieve that, we had to test the limits. But the shaking and shocking wasn’t that deliberate. It’s like at the end of the class when students run out to the schoolyard. They scream but after 30 seconds they start calming down. We were in our screaming phase! It was neat. We had the feeling to be in sync with everything that happened in literature, music, fashion and art. An artistic explosion in every direction.

    Do you still like transgression?

    Not systematically but there are moments when it’s necessary. Today we are more in a period of resistance, the consolidation of things we took for granted, things we thought to have conquered but didn’t really. It’s not easy. And all these people who by nature like transgression have to contain their impatience.

    Resistance to authority, is that important to you?

    I really have a problem with authority and those representing it, whether it’s a cop or someone around me becoming authoritarian. Every time I have to make a conscious effort to take a step back. Break myself from my pathology of resistance. I have to reconsider the entire social structure to tell myself this manifestation of authority could be justified by 2 million years of evolution or something! In reality, I’m an antibody with legs! [laughs]

    You’ve never made a mystery of your use of drugs.

    It was part of the culture at the time; I’ve used cannabis as a tool, in small doses. I was smoking natural weed neither treated, nor grown. An inhalation, even a light one connected me to a different perception of the world, of myself and my emotional baggage, words references. My relation to cannabis is singular: I was initiated in Mexico in 1956 by artists who gave me a road map: only use weed to transcend and never put your personal integrity in danger. I’ve never found myself in a situation of addiction. I dissociate myself from the profane way drug use permeated our western societies. To see friends light up a joint before breakfast was my wake-up call. I told myself: “Damn, we’re out of the sacred!” Cannabis is a cruel master, powerful and dangerous, you have to approach it very carefully and a lot of mistrust.

    Are you comfortable with your success?

    I very quickly considered my talent as an artist like an all access card, with all its implications and risks of corruption. Success gives you power, allows you to cut in the line. Recently I was at the post office to pick up a package and I didn’t have my ID. The guy tells me “Don’t worry Monsieur Moebius, I’ll bringing you your package”

    Every time I’m questioning myself in order not to take it for granted. You don’t start an artistic career by telling yourself “I’m going to be famous and I want to be loved”. I take success with peace of mind. The exhibit at the Cartier foundation is a will to move forward, to progress, to stretch visuals as far as possible without restrictions. I wanted to be famous, not only from my contemporaries but also in the future and find myself reintegrated in the past. Also be famous with the angels, known by the hierarchies, celestials or not! [laughs]

    V-ati obisnuit cu succesul?

    Consider talentul meu de artist ca fiind un card de liber acces, cu toate implicatiile si irscurile de coruptie. Succesul iti da putere, iti permite sa te bagi in fata. De curand, eram la oficiul postal pentru a ridica un colet si nu aveam cartea de identitate la mine. Tipul imi spune “Nu va faceti griji, domnule Moebius, va aduc eu coletul”.
    De fiecare ma pun sub semnul intrebarii ca sa nu mai aiu in serios. Nu incepi o cariera artistica spunandu-ti ” Voi fi faimos si vreau sa fiu iubit”. Iau succesul cu liniste sufleteasca. Expozitia de la fundatia Cartier [ultima, retrospectiva] este dorinta de a merge inainte, de a progresa, de a extinde artele vizuale cat mai departe posibil fara restrictii. Voiam sa fiu faimos, nu numai pentru contemporanii mei dar si in viitor si ma aflu reintegrat in trecut. Si sa fiu faimos cu ingerii din ierarhiile ceresti sau nu [rade]

    #4907 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Adrian Barbu, “Grafitul cu suflet celtic” (Graphite pentru cunoscatorii lui de pe Internet), apare in revista BD STRIP PRESSING din Serbia cu mai multe pagini de interviu si cateva pagini din proiectul sau “GREUCEANU”.


    Am primit revista printre altele, de la colegul si prietenul nostru Dragan Predic, aka Axle Munshine.

    #4908 Răspunde
    _Maxim
    Participant


    Adrian The Barburian, cand vine vorba despre el insusi 😆


    O mentionare (stanga) a unei colaborari (Marian Mirescu, sau Maxim pentru cunoscatorii de pe Internet) pentru concursul de la salonul BD de la Belgrad: “Once upon a Shrine”, lucrare aparuta in AH, BD!

    #4909 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    …si mai multe pagini cu “GREUCEANU”, care a fost parte a lucrarii sale de licenta la Grafica, la Cluj-Napoca.

    #4910 Răspunde
    Graphite
    Participant

    Uite-asa mai aflu si eu. Noroc cu tine, Maxim. Si multumesc.

    #4911 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    …Noroc ca am dat peste Dragan in Kladovo! :mrgreen:
    Si mai mult decat atat: lumea va sti ce-ai zis acolo!

    #4912 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    GRAFIT CU SUFLET CELTIC
    Adrian Barbu (1964), unul dintre cei mai buni autori romani de BD, ilustrator recunoascut, castigator al prestigiosului premiu american “Illustrators of the Future”, profesor de franceza, traducator, scriitor si muzician. Pasionat de tutun, bere neagra, baladele irlandeze si mitologia celtica, si, peste toate, un mare artist si mai ales un om cu totul deosebit…
    Interviu de Dragan Predic
    STRIP Pressing, “revista celei de-a noua arte” nr. 12

    1. Cand ai citit primele BD si care a fost acelea?

    Primele reviste in care am vazut eu BD (aveam vreo patru ani) au fost Arici pogonici si Luminita. Erau pentru varsta gradinitei, deci mi se potriveau perfect. N-as mai putea sa spun acum ce artisti desenau, dar imi amintesc, printre altele, de episoade cu Neghinita si de povestile Liviei Rusz cu ratoiul Mac.

    In vremea claselor 1-4 ajunsesem sa citesc revista Cutezatorii, care avea BD pe ultima pagina – prea putin, din pacate, dar suficient cat sa ma obisnuiesc cu desenele lui Puiu Manu, Sandu Florea, Liviu Rusu si altii.

    Prin clasa a V-a am “iesit din tara”, adica am vazut prima data o revista Pif. Erau pline anticariatele si multa lume din Romania era abonata – Franta avand si ea un partid comunist, care finanta editura Vaillant, productiile respective nu erau considerate capitaliste si periculoase. Mai tarziu am gasit si la chioscurile de ziare albumele Rahan sau carticelele de buzunar Pif, Hercule, Teddy Ted sau Leo.

    Evident, Pif a fost revista care m-a influentat cel mai mult. De fapt, citind Pif, prin clasa a VI- a, am decis ca si eu pot desena BD. Caietele (si notele!) mele de matematica, fizica si chimie au fost afectate in mod serios de aceasta noua preocupare.

Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 47 în total)
Răspunde la: Răspuns #4910 în Interviuri luate si date
Informația ta: