Etichetat: BDC, Benzi desenate, Viorel Pîrligras
- Acest subiect are 47 de răspunsuri, 4 opinii și a fost actualizat ultima dată acum O lună, O săptămână de Marian Mirescu.
-
AutorMesaje
-
_MaximParticipant
I N T E R V I U
Alexandru Talamba-TAMBA1. Cand a fost prima ta “intalnire” cu BD ?
Practic am crescut cu revistele epocii de aur, cateva albume Rahan,
niste reviste vechi Vaillant le journal de Pif cam ciufulite, ba chiar si un Pif poche. Le mazgaleam cu pixul, ca orice copil…
Prima intalnire “constienta” cu BD-ul am avut-o chiar in ajunul Craciunului, in ’90, cand am gasit sub brad doua reviste Pif gadget: nr 1059 si nr. 982.
Erau primele mele reviste noi de banda desenata, eram fascinat de mirosul hartiei, de textura ei, le-am consumat nu numai ca si continut, ci si ca produs in sine. Atunci m-am indragostit de BD si chiar acela a fost momentul in care m-am hotarat sa devin desenator de banda desenata.In noaptea aceea am dormit cu Pif-urile langa mine, a fost cel mai frumos Craciun al copilariei mele.
2. Tot in anul acela 1990, a inceput si un fel de “expansiune” editoriala pe o piata noua de BD in Romania. Pentru tine insuti, fiind un copil de zece ani, si pentru generatia ta in general, crezi ca timpurile acelea au fost unele norocoase, avand in vedere situatia BD cu decenii in urma?
Intr-adevar, la mijlocul anilor 90 se forma o piata de banda desenata, publicatiile BD autohtone cat si cele importate fiind in crestere. A fost o gura de aer proaspat pentru pasionatii de banda desenata si un nou univers deschis tinerei generatii. Fenomenul BD din anii 90 a dat generatiei mele sansa de a-si forma o noua pasiune, a fost o poarta catre o arta prea putin inteleasa in Romania.2. Dar poarta acea catre BD nu a fost chiar deschisa larg, cum cred ca ai asteptat si tu si alti amatori de BD. In opinia ta, de ce BD nu a gasit un public mai larg in Romania?
Posibil ca acel “hei-rup” bedeistic din ’90 sa fi plecat de la premisa ca publicul se va forma rapid, nerabdator sa recupereze 40 de ani de banda desenata, De fapt, intampinand un public restrans, editurile s-au orientat catre publicatii din zone mai profitabile. Si ce interes pentru banda desenata putea exista, cand in perioada comunista, publicatiile BD erau percepute de majoritate ca fiind destinate exclusiv copiilor? Aceasta mentalitate are ecouri si in prezent. Banda desenata este adesea confundata cu cartile pentru copii.
Poate ca si din aceasta cauza, BD-ul existent pe piata actuala incearca sa se adreseze unui public matur, tocmai pentru a scapa de aceasta prejudecata.3. Dar tu, totusi, ai perseverat in incercarea de a deveni ceea ce doreai de cind erai copil, un autor de BD. Ai avut sprijin pentru aceasta de la familia ta, sau prieteni, sau de la oameni cu care aveai contact zilnic?
In ’91 am avut norocul sa descopar biblioteca din cadrul Institutului Francez din Bucuresti. Practic Bibliothèque jeunesse mi-a oferit toata informatia de care aveam nevoie; deja nu mai depindeam de publicatiile de pe piata. Cu un abonament puteam sa parcurg majoritatea BD-urilor franco-belgiene din anii ’50 pana la momentul respectiv.
Mai mult, mentorul meu, care s-a stins prematur, caruia i-am dedicat primul meu album BD, “Elabuga”, mi-a alimentat pasiunea pentru banda desenata si s-a implicat in pregatirea tehnica si stilistica de care aveam nevoie ca viitor desenator de banda desenata.5. Pe timpurile acelea, ce personaje din BD franco-belgiana ti-au placut mai mult, si ce stil si autori de BD preferai?
Cred ca datorita varstei eram mai orientat spre bd-urile mai caricaturale,mai simple ca stil…
Imi placeau Les Schtroumpfs. Chiar ma apucasem sa fac un BD cu niste arici, inspirat fiind de strumpfi. Imi placeau Johan et Pirlouit, tot de Peyo, Boule et Bill – preferatele mele, Asterix, Yakary, Marsupilami, apoi mai tarziu, Lucky Luke si multe altele.6. Ai absolvit la Universitatea Nationala de Arta, sectia Pictura. Ai avut “contact” cu BD la Universitate, si cat crezi ca te-au ajutat aceste studii de arta la dezvoltarea ta ca autor si desenator de BD?
Din pacate, n-am avut contacte cu bd-ul la universitate pentru ca banda desenata nu exista ca disciplina in programa facultatii de arte. Poate exista acum, dar nu cred…
Asa ca, cine vrea sa faca banda desenata, concept art, ilustratie de advertising sau pentru copii, se formeaza prin propriile resurse. Deci nu pot sa spun ca facultatea mi-a dezvoltat latura de bedeist, as putea probabil sa apreciez experienta dobandita acolo daca m-as apuca de pictura. Dar voi ramane la BD.7. Romania are foarte multi tineri talentati la desen. La Cluj, sub obladuirea lui Adrian Barbu, exista o scoala ad hoc pentru tineri desenatori si autori de BD. Dupa opinia ta, ar putea asa ceva sa existe si in alte orase? Daca raspunsul este DA, cum ai crea tu o scoala de genul asta, si crezi ca ar putea “fabrica” noii autori de BD si ar ajuta la formarea unei piete mai importante pentru BD in Romania?
Pai, o reactie fireasca a viitorilor autori formati aici va fi sa se indrepte spre industria de afara. Pentru ei va fi singura optiune, pentru ca in Romania editurile nu isi vor risca bugetele publicand banda desenata in tiraje decente, lucru de inteles avand in vedere ca, la nivel de business nu bagi bani in ceva ce nu-ti aduce profit.
Cred ca o solutie ar fi ca institutile culturale sa formeze publicul promovand intens banda desenata prin campanii, prin sustinerea proiectelor si formarea scolilor bd autohtone si prin crearea unei zone editoriale finantate de stat care sa distribuie pe piata romaneasca un numar constant de publicatii bd, atat romanesti cat si straine.8. La un asa proiect BD, suportat si de stat, antologia “The Book of George”, ai participat si tu, cu “Zombie French Resistance”. A fost prima ta BD care a fost editata, sau debutul tau editorial a fost mai inainte?
Debutul l-am avut la 15 ani cu 4 pagini intr-o revista editata de un cadru didactic, cu un tiraj destul de mic. Se dorea o aparitie lunara dar s-a oprit la primul numar. Apoi, in 2000, am colaborat cu ziarul saptamanal Academia Catavencutimp de 2 ani. Aveam de desenat 2-3 pagini de banda desenata cu un super erou local – Rezolvatorul, un soi de superman cu burta si mustata care face episodic ordine in clasa politica corupta.
Apoi, tot pentru cotidianul Catavencu, 30 de pagini anual in cadrul suplimentului de vara, o revista A5, care continea 80% banda desenata, tot cu subiect politic. Chiar daca nu eram un ilustrator experimentat, perioada aceea a fost benefica pentru mine, ca desenator BD in formare. Mai apoi, in 2010, cred, mi s-a propus sa fac cateva pagini pentru The book of George.In 2011, acele cateva pagini mi-au adus colaborarea cu Casterman.
(va urma)
de Dragan Predici, in STRIP PRESSING nr.15, 2013
_MaximParticipantAlexandru Talamba
in STRIP PRESSING
Partea a doua
in care Alex, multumit, multumeste
(si noi ii multumim… pentru ca a dat un ghiont/poke bedelei nationale visatoare)9. Ai inceput lucrul la primul tau album, “Elabuga”, inca in anul 2004, impreuna cu scenaristul George Dragan, si a durat pana in 2011, cand a fost editat de “Mandragora”. Ne poti spune ceva despre colaborarea ta cu George Dragan si povestea cu “Elabuga”?
Pe George l-am cunoscut la o agentie de publicitate in 2003, unde eram colegi, el copywriter, eu ilustrator. Fiind amandoi pasionati de WW2, el pe partea istorica, eu pe partea de design: uniforme, arme, vehicule, ne-am propus o banda desenata pe acest subiect. Ne-am hotarat sa ne concentram asupra frontului de est, mai ales ca doream ca unul dintre personajele principale sa fie roman. S-a conturat povestea unui grup de prizonieri de razboi dintr-un lagar siberian care evadeaza, si aventurile prin care trec acestia in fuga lor cat mai departe de razboi.
Am facut cateva pagini de bd pe acel scenariu dar am ajuns la concluzia ca puteam sa exploatam mai profund drama razboiului. Asa a aparut a doua varianta a scenariului in care, cativa prizonieri isi spun povestile de razboi, in baraca unui lagar din Rusia, in noaptea de Craciun.
Dupa 20 de pagini BD pe care le-am facut pe noul scenariu ne-am hotarat sa renuntam si la aceasta varianta. Scenariul se transforma in continuare, cu cat eram mai interesati de forma razboiului traita la nivel personal, nu prin prisma istorica a faptelor.
Asa am ajuns la un concept spiritual, un scenariu despre deznadejdea, suferinta si cautarile omului aflat intr-un razboi cu inamicul sau cu el insusi.10. Cu “Elabuga” ai “intrat” cu pasi mari pe scena BD din Romania. Desenul tau, fiind unic si foarte frumos, a dus la “polemici” pe scena locala, unde se faceau comparatii cu autori faimosi si cunoscuti, precum Mignola, Miller chiar si Didier Comes. De fapt, ce autori BD te-au influentat mai mult si care iti sunt mai dragi?
Este foarte adevarat ca am fost influentat de autori mari. Miller, Mignola, Adlard, Fegredo, sunt clar pe gustul meu si am in continuare destul de multe de invatat din arta lor.
Maestrul absolut, din punctul meu de vedere, ramane insa Mignola.11. Lucrul tau la BD a fost remarcat de scenaristul Eric Borg, care te-a invitat sa faceti un album impreuna. Asa a aparut “Sidi Bouzid Kids”. Ai fost surprins de invitatia lui Borg si cum a mers lucru cu acest album?
Am primit un mail prin februarie 2011 de la Eric, in care imi propunea proiectul Sidi Bouzid Kids, dupa ce remarcase stilul meu grafic in The book of George, in timpul festivalului de la Angouleme. Am desenat cateva pagini pentru prezentarea proiectului la Casterman. Dupa o luna am primit vestea ca proiectul a fost acceptat. Pe atunci lucram ca grafician la o companie care realiza softuri educationale.
In ziua in care am primit raspunsul pozitiv de la Casterman, mi-am dat demisia. Asa am inceput cu Eric o colaborare desfasurata fara nici o problema in peste 100 de mailuri, pe parcursul a 9 luni.12. In luna martie 2012, impreuna cu Borg, ai presentat oficial albumul “Sidi Bouzid Kids” la Salonul international de carte la Paris. Trebuie sa fi fost o expirienta noua pentru tine. A fost acela momentul cand ti s-a indeplinit visul de a deveni un adevarat profesionist de BD?
Am visat la momentul acela de cand eram copil. Ma bucur ca am avut sansa sa traiesc experienta asta si sper sa am ocazia sa o repet cat mai des.13. Romania va fi tara invitata de onoare la acel Salon de carte la Paris la editia din anul acesta. Printre cei douazeci si sapte de autori reprezentanti, sunt invitati si doi din domeniul BD, Ileana Surducan si cu tine. Crezi ca se schimba si perceptia in Romania despre BD cu aceasta ocazie?
Cred ca acest eveniment (ma refer la zona BD romaneasca din cadrul salonului) va fi remarcat doar de comunitatea BD de la noi, de oamenii care cosuma banda desenata, de cei care sunt interesati de evolutia ei in Romania. Va fi inca unul din multele evenimente la care au participat artisti BD romani foarte buni.14. Tot la editura Mandragora a aparut si ultimul tau album “Mila 23”, realizat tot impreuna cu scenaristul George Dragan. Ne poti spune ceva despre lucrul la acest album si cine a propus sa se faca o BD despre marele campion olimpic Ivan Patzaichin?
Ideea de a face o banda desenata despre Ivan Patzaichin apartine DC Communication si a fost propusa in cadrul programului Rowmania, un program ce promoveaza ecoturismul in Romania. A fost un proiect destul de rapid, am avut la dispozitie 2-3 luni pentru desen dar, trecand peste ritmul alert de lucru, mi-a facut placere si m-am simtit onorat sa lucrez la acest album.15. La Constanta, in cadrul salonului international de BD din 2012, fiind invitat de onoare, ai castigat si premiul “Sandu Florea”. Ne spui ceva despre salonul respectiv si castigarea premiului?
Am fost prezent la doua dintre editiile anterioare ale salonului cu cateva pagini de BD expuse dar, dupa ce am intrat pe piata cu cele trei albume, am primit invitatia de a participa in calitate de invitat de onoare al salonului din 2012. Aflat la editia a 22-a, Salonul a reunit cele doua generatii de autori BD intr-un eveniment care a parcurs banda desenata romaneasca, din epoca de aur pana in prezent.
Trofeul Sandu Florea mi-a fost inmanat pentru reusita de a publica trei albume BD in decurs de un an si pentru acest premiu ii multumesc domnului Sandu Florea si domnului Dodo Nita. Consider acest trofeu ca fiind stafeta predata tinerei generatii BD si sper ca noul val de autori sa aiba sansa de a duce BD-ul la alt nivel. Sper ca acest salon sa se bucure pe viitor de o mai mare popularitate pentru ca ramane o manifestare importanta pentru banda desenata romaneasca.16. Momentan, la ce lucrezi si esti angajat pentru ceva nou din domeniul BD?
Am un proiect BD impreuna cu Eric Borg care este in asteptare si momentan lucrez la doua albume BD pentru care voi cauta un editor si, sper eu, unul dintre ele sa iasa pe piata in noiembrie, anul acesta [2013, si stim despre ce e vorba ;)]17. Si in sfarsit, ai cunostinte despre scena BD din regiune, in primul rand din vecinatate, Serbia si fosta Iugoslavie? Daca ai primi vreo invitatie de la saloanele de BD din aceasta regiune, ai participa?
Din pacate, nu sunt prea informat nici despre toate manifestarile care se petrec in Romania, cu atat mai putin am cunostinta despre evolutia benzii desenata in tarile vecine. Nu am primit pana acum nici o invitatie de participare la vreun salon BD din zona asta.Marian MirescuModeratorViorel Pîrligras despre Viorel Pîrligras
Mic portret desenat într-o bandă
Despre mine şi banda desenată
Niciodată nu am încercat să definesc rolul benzii desenate în viaţa mea. Am creat şi atât. Mi-a plăcut să fac benzi desenate pentru că în felul acesta spuneam poveşti, vorbeam despre mine şi despre visele mele… Niciodată nu m-am considerat un desenator profesionist, deşi au existat perioade din viaţa mea când, din forţă majoră, am trăit doar din benzile mele desenate (mulţumesc, Oscar!). Am fost întotdeauna un amator care crea în timpul liber sau care se trezea, pe vremea când era elev, cu o oră înainte ca să poată definitiva o planşă. Statutul de amator mi-a apărut limpede din momentul în care am avut acces la producţia europeană de benzi desenate şi am putut face comparaţia cu vârfurile creaţiei BD româneşti. O diferenţă clară şi de motivaţie, şi de competiţie, şi de suport tehnic. Ca să nu vorbesc de lipsa libertăţii, ideologice, politice sau de orice natură doriţi sumneavoastră. Aşa că mi-am spus mereu poveşti desenate mie şi am publicat doar atunci când mi s-a oferit ocazia. Din cauza asta, formatele pe care le foloseam erau total neconvenţionale şi dădeau dureri de cap machetatorilor revistelor, din cauza asta am făcut chiar şi o bandă desenată în relief, fără nicio şansă de a fi publicată vreodată. Din cauza asta, multe poveşti au rămas până în ziua de azi inedite, deşi au împlinit nişte zeci de ani de când stau în sertare.
Surpriza mi-a fost mare, în momentul când am dat praful de pe ele la o parte, în intenţia de a alege câteva planşe pentru această expoziţie, să mă trezesc invadat de multe amintiri legate de creerea acestor poveşti, unele vesele, altele dureroase, dar în mod cert segmente sincere din viaţa mea. Ce infuzie de sentimente melanjate! Speranţe, trădări, iubiri, dezamăgiri, hohote de râs, melancolii existenţialiste, revelaţii, cugetări profunde, viaţă şi uneori chiar moarte… O cură de trăiri redeşteptate care mi-au ocupat o zi întreagă – nu m-am aşteptat să fie atât de multe planşe. Mai mult decât atât: am avut ocazia să reîntâlnesc personaje care au folosit modele reale – foşti colegi de serviciu, prieteni, personalităţi din imediata mea apropiere. Aşa încât, la posibila întrebare „ce reprezintă banda desenată în viaţa mea?” n-aş putea răspunde decât „banda desenată este chiar viaţa mea”.Despre mine şi Banda Desenată Craioveană
Mărturisesc că n-am fost niciodată vioara întâi a grupului. Emulaţia creată de Marian Mirescu, în principal în jurul personalităţii BD a lui Valentin Iordache, şi întreţinută într-un fel de tânărul Dodo Niţă nu mă magnetizase suficient. Eram desenatorul acela solitar, care îşi nara desenând propriile poveşti şi, pentru că nu atingeam cotele talentului de grafician al lui Mirescu şi nici pe cele de autor BD a lui Iordache, făceam eforturi în a mă autodepăşi. Câte nopţi nedormite, desenând la lumina lămpii cu gaz în timpurile ceauşiste ale raţionalizării curentului electric, câte exerciţii ratate… Pe vremurile acelea, o linie greşită presupunea abandonarea planşei, indiferent de gradul ei de finalizare. Aşa se face că posed încă nişte sute de planşe „ratate”. Mai târziu, când am avut ocazia să văd originalele desenatorilor franco-belgieni am rămas siderat: nenumărate corecţii cu pastă corectoare, ba chiar casete întregi excluse prin decupare şi înlocuite cu altele lipite!
Oricum s-ar fi manifestat, de-a lungul vremii, relaţiile dintre membrii Benzii Desenate Craiovene, important este că s-au susţinut unii pe alţii, apărând împreună în mai toate iniţiativele publicistice, fie că acestea s-au numit „Orion”, „467”, „Prichindel”, „AH, BD!”, „Omega”, „Mini-Azi” sau „Constelaţia Orion SF”. Îi invidiez în egală măsură şi pe Cristian Ciomu, pentru că-şi permite luxul de nu mai face bandă desenată, deşi citeşte şi colecţionează multe producţii din domeniu, ba chiar organizează manifestări BD, şi pe Dodo Niţă care are suficienţi bani pentru a-şi permite atât achiziţionarea tuturor producţiilor de gen, cât şi „generozitatea” de a cumpăra desenatorii BD cu o cafea sau o pizza.Despre mine şi lumea benzii desenate
Acum câţiva ani, aflat la complex, la cumpărături, mi-am întâlnit educatoarea pe care am avut-o la grădiniţă. În ciuda vârstei ei avansate, m-a recunoscut şi şi-a amintit că-mi plăcea tare mult să desenez. M-a întrebat dacă mi-a ajutat în viaţă pasiunea mea pentru desen. Întrebarea m-a luat prin surprindere şi m-am bâlbâit puţin, dându-i un răspuns cam convenţional şi cam optimist, dar această întrebare m-a obsedat multă vreme apoi. M-am culpabilizat pentru răspunsul scurt, dar problema era mult mai complexă. Ce să-i fi spus? Că, asemenea lui Moebius, atunci când desenam trăiam deopotrivă Iadul creaţiei şi Raiul realizării? Că puţină lume mă încuraja? Că lumea BD era la propriu în alb şi negru, iar dacă personajele albe erau rare, introvertite şi sensibile, cele negre te întrebau ironic dacă mai faci „benzi colorate”, funcţionarii implicaţi în editare îţi dispreţuiau munca, lipsindu-te şi de originale, şi de drepturile de autor, artiştii plastici considerau minore preocupările tale, iar alţii te clamau public drept „un ratat”. Dar aş fi nedrept să rezum răspunsul doar la tuşa neagră a peniţei. La urma-urmei, negrul există pentru a pune în evidenţă albul. Şi albe sunt multe şi, în afară de satisfacţiile personale, de mica mea mea lume pe care am creat-o asemeni unui Demiurg, ca autor BD am avut posibilitatea să cunosc personaje şi personalităţi importante, precum Sorin Anghel, Sandu Florea, Pierre Pascal, Roland Francart, Paul Laffont sau Louis Chance. Repet, ca să fiu bine înţeles: statutul meu de autor BD m-a făcut să ajung să-i cunosc pe toţi aceşti oameni deosebiţi implicaţi într-un fel sau altul în lumea benzii desenate. Şi, desigur, nu în ultimul rând, să-i cunosc pe membrii Benzii Desenate Craiovene. -
AutorMesaje