- Acest subiect are 120 de răspunsuri, 9 opinii și a fost actualizat ultima dată acum 11 ani, 7 luni de
.
-
Mesaje
-
Am fost curios sa vad daca mentioneaza cineva pagina din ‘Suplimentul de cultura’, #94, dedicata stripului Fredo & Pid’jin. Cum nimenea n-a spus nimic, va trimit eu la
http://www.supliment.polirom.ro/images/pdf/094_National.pdfDa, am citit!
Sunt in legatura cu Tudor.
Cei doi vor sa paricipie la proiectul polono-roman
Everybody sucks…pentru un inceput…al unei frumoase colaborari.
Cum a fost drumul de la arhitectura si design la BD? Par totusi niste meserii serioase cele pe care vi le-ati ales…
E.E.: De fapt, drumul a fost cam invers. Noi am fi facut benzi inca din gimnaziu, doar ca nu prea aveam cu ce atunci. Pe urma, am incercat si noi sa ne alegem profesii apropiate de pasiunile noastre – Tudor deseneaza case, eu postere. De aici, pasul spre comics a fost foarte natural si usor.
T.M.: Redactarea scenariilor este o meserie foarte interesunta. A fost un domeniu in care a trebuit sa o luam de la zero, amandoi, pentru ca trebuie sa zic aici, si Eugen mai scrie unele dintre scenarii, iar perfectionarea si cizelarea lor le facem intotdeauna impreuna. Si uneori si eu contribui la art direction. E o democratie mare-mare de tot.
In serialul animat Animaniacs apar episodic doua personaje, Pinky and the Brain care Plan to Take Over the World. Este vreo asemanare intre acestia si Fredo & Pid’Jin?
T.M.: Daca as spune ca atunci cand Fredo & Pid’Jin asi vor fi terminat treaba cei doi soareci nu vor mai avea ce sa Take Over, cred ca ar deveni clar. Majoritatea echipelor comice sunt de doua persoane. Si cazul in care unul este gras si celalalt slab nu e ceva nou – Asterix si Obelix, Stan si Bran etc. Iar de personaje negative care vor sa cucereasca si sa conduca lumea, iar e plin. Ce aduc nou ai nostri e faptul ca au o misiune divina, ei vor aduce apocalipsa, e si un mare mister cum va arata aceasta.
E.E.: Pinky and the Brain sunt doua personaje naive, ajustate si cenzurate pentru un public juvenil. In plus, serialul respectiv ami da senzatia aia de „produs scos pe banda“, cu toate cliseele de rigoare, economie la decoruri etc. Iar povestile difera esential: in Fredo & Pid’Jin problema se pune la modul „distrugem lumea si, pana reusim, ne batem joc de ei“.
V-ati gandit vreodata sa „vindeti“ comic-ul unei publicatii? Cat m-ar costa sa-mi fac reclama prin Fredo & Pid’Jin?
T.M.: Noi al iubim, cum sa-l vindem?
Deocamdata e un nou-nascut, cand se va face mare va fi clar ce vrea sa faca in viata.
E.E.: Pastram inca exclusivitatea online, pentru ca e un mediu interactive si viu. Intrebarea este: „VREI sa-ti faci reclama prin Fredo & Pid’Jin?“. Totusi, sunt niste personaje malefice. Care fac rau. De placere. Daca cineva vrea sa vanda bombe cu hidrogen, de exemplu, cred ca cei doi porumbei sunt endorserii perfecti.
Cat costa sa faci BD saptamanal? Timp, server, idei?
E.E.: Costa gazduirea site-ului – insa, daca am face un compromis, ar putea fi gratis pe un domeniu gen wordpress sau
blogspot. Insa am ales un hosting platit, pentru plusul de optiuni si pentru ca traficul e maricel.
T.M.: Iar scenariile sunt scrise relativ usor si modificate si bibilite toata saptamana in discutii intre noi doi.
Vad ca Fredo & Pid’Jin sunt fini cunoscatori ai filmelor porno. E valabil si pentru voi?
T.M.: Epoca de aur a filmelor porno a trecut, nici regizorul Russ Meyer nu mai exista, cineva trebuia sa poarte flacara mai departe. Noi insa nu stim nimic despre porn si nu intelegem.
E.E.: Noi doar desenam ce fac porumbeii. Si nu punem intrebari.
Cine e mama si cine e tata lui Fredo & Pid’Jin?
T.M.: Eu i-am povestit si botezat, Eugen a descoperit cum arata. Ei nu au mama!
Matt Stone si Trey Parker si-au cizelat personajele din South Park ca un alter-ego al lor. Care e Fredo si care Pid’Jin dintre voi doi?
E.E.: Teoretic, daca te iei dupa fizionomie, eu sunt Pid’Jin si Tudor e Fredo. Dar e mai mult o coincidenta, noi suntem oameni linistiti, nu pregatim apocalipsa in timpul liber.
T.M.: Asemanarile cu noi sunt partiale, Eugen trebuie sa semene cu cel slab, iar eu cu cel mai rotund. In realitate, personalitatile noastre au influentat personajele, dar se regasesc influente de la amandoi in fiecare personaj. Si, in plus, au primit de la noi doua zestre diferite: Fredo este tot ce ne-am dori noi sa fim, iar Pid’Jin a mostenit tot amarul – tot stresul si raspunderea lumii apasa pe umerii lui mici.
Acum sunteti „pe val“. Cu numarul fanilor in continua crestere si mediatizarea sporita, aveti sansa ca BD-ul creat de voi sa devina un fenomen de mainstream. Ati vizat acest lucru de la inceput sau asa a fost sa fie?T.M.: Nu ne-am gandit sa fim underground, nu am sperat sa fim mainstream, cu cat mai multi oameni afla de Fredo & Pid’Jin, noi ne bucuram si speram sa ai iubeasca, cum spune Stockholm-ul.
E.E.: In România nu prea exista un „obicei de consum“ pentru BD-uri. In fiecare saptamana suntem surprinsi cand vedem cine mai vorbeste despre F & P.
Cat va ia sa realizati un episod? Aveti ajutor extern?T.M.: De regula ne ia o saptamana, iar saptamana urmatoare e a urmatorului episod. In caz de forta majora, facem si mai repede. Depinde si de cat de inspirati suntem.
E.E.: Procesul decurge cam asa: Tudor are o idee si scrie un mic scenariu, pe care eu al iau si al tai in cadre, dupa care i-l dau inapoi sa vada daca-I place la nivel de schita. Ne certam cateva ore, ne trimitem scrisori de amenintare, ucidem trecatori inocenti, pana cand ajungem la acea forma finala care place amandurora. Dupa care stergem urmele de sange, ascundem dovezile si eu ma apuc de desenat, cu tableta Wacom pe care o iubesc sincer. Si desenul poate dura intre 3 si 6 ore, in functie de ce prostii mai fac in acelasi timp si de numarul de cadre.
In ce tara traiesc Fredo & Pid’Jin?
T.M.: Intr-o tara in care se vorbeste si limba engleza.
E.E.: Cam generic, nu? Adica ar putea fi si România… cine stie. Poate sunt in copacul de langa casa ta.
(dintr-un interviu realizat de Victor Jalba)Legat de booklet-ul polono-roman, mi se pare ca era prevazuta si o varianta online. Am inteles eu bine?
Daca tot vorbim de poloneji, am gasit-o pe Joanna la
http://www.komiks.gildia.pl/tworcy/joanna_karpowicz
Sunt multe planse acolo.merita citit in intregime
http://repede.blogspot.com/2006/07/de-ce-mi-se-da-ce-nu-pot-avea-este.html
De ce mi se da ce nu pot avea ?
Este intrebarea ce a persitat in mintea mea de doi ani incoace. Ani in care am reflectat mai mult asupra importanta eu-lui si devenirii mele in stransa legatura cu lumea inconjuratoare. Ceilalti.
Eu. Cine sunt eu? Un punct minuscul in aceasta lume. Da,fiecare are viata lui. Pe cat de mica, pe atat de semnificativa. Am si eu povestea mea ca toata lumea.
Si totusi care este sensul existentei mele? Ce rol am eu intr-o lume atat de mare si-n miscare? Cui ii pasa? Mie. Sunt o fiinta, un om cu sentimente.
Un om caruia ii place viata, care incearca sa-si croiasca un drum in viata, un om care incearca sa-i gaseasca vietii rostul.Cateodata momentele autentice imi creeaza senzatia si sentimentul ca sunt fericit,ca m-am trezit si ca stiu ce-i cu mine si pe ce lume sunt,ca traiesc,ca mi-am descoperit drumul, rolul… dar cumva,ceva nu se leaga.
Totul a inceput,cumva inevitabil si predeterminat,la varsta de patrusprezece ani. Au trecut aproape inca atat de atunci si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu as fi trecut prin acel moment particular. As fi fost capabil sa-mi constientizez trairile, sa-mi ascult simturile, sa-mi cunosc eul,s a fiu eu ?
Fara nici o urma de regret, ma gandesc la asemenea intrebari fiindca vreau sa invoc copilaria ca si element costitutiv ce mi-a format personalitatea si peste care am cladit sistemul de valori, propria-mi maturitate.
N-am avut parte de o copilarie aparte, diferita sau speciala. Ci normala. Desene animate, joaca, scoala si teme nefacute. Insa au fost momente cand sentimentul neapartanentei survenea. Sentimentul s-a intensificat cand am ajuns sa decid in ce parte sa merg. Ce stiu eu sa fac cel mai bine?
Ce mi se potriveste? Ce imi place? La ce liceu sa ma duc? Cine stie,insa, la acea varsta care este drumul? Cine decide. Altul.
“Ce vrei sa te faci cand esti mare?” era poate intrebarea cel mai greu de raspuns in acel moment.Cum e si firesc,altcineva a decis drumul meu.S au poate ca-mi era predestinat si eu am fost doar directionat intr-acolo.
Oricum o iau,ii vad importanta majora. A fost cumva o decizie logica dar imprevizibila.Luata cu un scop, aceasta de fapt a servit la un altul antagonic de aceasta data.
In momentul de fata ma gasesc in asteptarea unui alt semn, edificator poate. Inca in derulare, povestea mea s-a transformat parca intr-un bd cu personaje si momente cheie, initiere si devenire. De sine statatoare si parte constitiva al proiectului de master, povestea a devenit oarecum firesc o banda.BD-ul, prin insasi esenta sa, nu poate fi altceva decit “o poveste”. Povestile au constituit subiectele predilecte ale tuturor artelor plastice, inca de la originile acestora, fiind insa de cele mai multe ori reduse la cite un cadru, la cite un moment reprezentativ. In cazul benzii desenate insa cadrul singular nici nu are sens in afara unei succesiuni, a unei ordini temporale generale.
Dupa experienta Erasmus din Belgia, banda desenata a reprezentat un real interes iar proiectul de fata propune o investigare mai ampla perceptiei spatiului printr-o succesiune de imagini. In ceea ce priveste imaginea, ipoteza mea este ca ea migreaza dintr-un mediu in altul.. In loc de o succesiune de casete desenate si text deja existent convertit, am folosit conceptul de “spatiu continuu” printr-un desen fluid ce confera o actiune coerenta cu elemente vizuale diverse, dialogurile devenind practic aproape inexistente, in pofida faptului ca acestea sint nu doar caracteristice, ci si necesare benzilor desenate.
Consider ca aceasta abordare este contributia mea personala la dezvoltarea sistemului narativ al benzilor desenate. Am creat un album BD experimental in care am incercat un mod de abordare nou pentru acest gen de arta. Nu este nicidecum un BD clasic, de industrie care se bazeaza pe capacitatea de a povesti si a emotiona prin dialoguri si cuvinte. Din acest motiv nici n-am scris un scenariu special pentru acest BD. Am facut totusi un “plot” care contine povestirea desfasurata pe pagini fara dialoguri. M-am folosit astfel de avantajul ideilor vizuale neasteptate iar textul final adaugat ulterior s-a mulat imaginilor desenate.Unul dintre promotorii acestei metode a fost Stan Lee, celebrul creator al personajelor din universul Marvel.
Ne apropiem astfel de ceea ce mi se pare cel mai grav lucru in banda desenata romaneasca: lipsa fuziunii dintre text si imagine. Cauza mai adanca a nereusitei sta in faptul ca nici desenul, nici textul nu par sa aiba acel grad de autonomie estetica, de inventivitate dupa regulile proprii, care sa le permita convergenta. Se observa, prin rezumare, ca nu e vorba pur si simplu de absenta actiunii ci de caracterul tipic al unei naratiunii de simpla sinteza ilustrativa si nespectaculoasa. In text se intampla diverse lucruri, dar ele sunt perfect previzibile si atat de generale, neinteresate de personajul individual si de detaliu, incat par simple rezumate pentru ora de istorie.
Problema textului si importanta lui in tranzitia cursiva a scenelor este mai delicata decat pare. In BD textul functioneaza pur si simplu intr-un alt tempo. Trebuie mult taiat si in acelasi timp injectate alte elemente, alte personaje pentru ca povestea sa functioneze. Desi am folosit de metoda lui Rodolphe Töppfer, textul nu a functionat tot timpul incadrat in bule si a trebuit sa disociez desenul de text.
Astfel s-a creat senzatia persistenta ca desenul si textul nu ilustreaza un scenariu preexistent, dar ca se completeaza reciproc, avand, fiecare in felul sau, naturaletea unei dezvoltari interne.
Propozitiile sunt scurte, exclamative si imperative iar desenele cuprind o concentrare mult mai mica de actiuni, fara mari goluri temporale intre imaginile succesive care sper totusi sa-i creeze cititorului tensiunea asteptarii narative: prin detaliu, prin interventia unor surprize daca nu neaparat in desfasurarea epica, cel putin in imagine sau in limbaj.
Domeniul benzilor desenate i-a atras pe semioticieni, pentru ca implica o relatie particulara intre codul vizual si cel lingvistic, presupunand conventii specifice pentru a sugera miscarea si continuitatea narativa. Intre aceste conventii, un loc special il ocupa sugestia sonora, prin transcrieri lingvistice (interjectii, onomatopee) care completeaza imaginea, o dezambiguizeaza si se integreaza in ea. Onomatopeele sunt mai numeroase in benzile desenate actuale decat in orice alt tip de text; ele exploateaza deopotriva posibilitatile codului lingvistic si cele ale codului grafic (prin marimea, pozitia si forma literelor). Chestiunea, desi minora, mi se pare interesanta pentru limba romana:banda desenata, aflata inca la inceputul dezvoltarii sale autohtone si bazandu-se in mare parte pe traduceri, vehiculeaza un mare numar de interjectii propriu-zise si de onomatopee, dintre care unele sunt autentice, clasice , deja atestate in scris, dar majoritatea apar ca inovatii. Acestea din urma, fie ca reprezinta produsul unui joc lingvistic, fie ca mai des sunt imprumuturi din limbile din care se traduce (in special engleza si franceza) ne apar uneori ca acceptabile, credibile, iar alteori isi pastreaza un aer de neadaptare destul de straniu. De altfel, nu e sigur ca intotdeauna solutia traditionala e cea mai sugestiva: pentru reprezentarea sforaitului, onomatopeea Sfooor! sfooor! nu e neaparat preferabila celei cu efect preponderent grafic: Zzzzzzzz.
Datorita faptului ca multe BD clasice erau povestiri destinate celor mici, s-a format opinia falsa ca numai copiii pot aprecia astfel de creatii. Ca dovada ca lucrurile s-au schimbat foarte mult in ultima vreme, varsta medie a unui amator de comics care intra in magazinele specializate din America este de 28 de ani… In Europa, albumele de banda desenata rivalizeaza cu cele mai bune albume de arta, iar in multe tari au fost infiintate muzee specializate pe benzi desenate.
Desenele animate au fost si ele percepute de public ca o arta ce se adreseaza exclusiv copiilor, desi ele sunt vizionate deopotriva de copii, parinti si bunici. Partea care conteaza, cea care da greutate in desenului animat este naratiunea.
Filmul si desenul animat sint excelente filtre ale imaginarului colectiv, extrag dar si propun viziuni,insa banda desenata a ajuns sa dubleze toate genurile literaturii si filmului. Spre deosebire de carte, care foloseste numai cuvantul ca mijloc de expresie, BD-ul foloseste si acea succesiune de imagini care introduc cititorul intr-o lume in care, daca ar trebui s-o descriu in cuvinte, ti-ar trebui multe pagini.Intre lumea literaturii si cea a benzii desenate, tendinta actuala e in favoarea simbiozei.
Poate ca cel mai interesant si fertil “domeniu de aplicare” il reprezinta asa-numita literatura de anticipatie, unde posibilitatile de reprezentare ale desenului le-au depasit, pina destul de curind, pe cele cinematografice.
Japonezii au inceput sa produca animatie exclusiv pentru adulti. Desi productia de filme de animatie este imensa in Japonia, productia lor de BD este si mai impresionanta decat cea americana. Aproape 30% din intreaga lor productie editoriala este constituita din romane BD de tip manga, cu subiecte istorice, science-fiction,fantastice etc. Ele au inceput sa patrunda deja pe piata americana si o sa asistam curand la o adevarata invazie si in Europa.
Pentru Europa, Franta si Belgia reprezinta punctul de lansare si varful de lance al acestei arte. Relativ scumpa, banda desenata a devenit o adevarata industrie in Occident, una extrem de rentabila de altfel – numai ultimul album Asterix, intitulat „LA TRAVIATA”, a ajuns acum, in toata Europa, la opt milioane de exemplare, tiraj de neimaginat pentru noi. Peste 500 de astfel de artisti si specialisti BD lucreaza numai in Franta, pe cand Romania nu are decat cel mult 30 si toti fac individual intreaga munca la rarele albume aparute. Dificultatile economice generale se reflecta si aici, iar lipsa unui public ce ce trebuie format in cativa ani, altfel potential dornic de BD, este perpetuata si de absenta unor publicatii nationale de gen, asa cum exista in Occident.
Dupa Revolutie, unii au incercat sa revigoreze genul. Valentin Tanase si Sandu Florea au fondat revista „Carusel”, dar treptat vanzarile au scazut dramatic si Sandu Florea a emigrat in SUA, incepand o noua cariera.
Desi a IX-a arta este ignorata la noi,in Romania a avut loc totusi un Salon International al Benzii Desenate. Salonul International BD s-a desfasurat de-a lungul acestui ultim deceniu la Bucuresti Constanta, Craiova, Timisoara sau Brasov, iar participarea internationala a fost de obicei cea din tarile de expresie franceza. Prezenta multor desenatori straini prestigiosi invitati aici sau chiar dschiderea unei filiale specializate numai pe benzi desenate pot contribui la dezvoltarea BD-ului si in Romania. Se simte practic lipsa unei platforme de lansare – fara de care o intreaga generatie de desenatori BD n-ar reusi sa iasa din stadiul cronic al amatorismului infantil.
Caci sunt talente reale,care trebuie doar cultivate pentru a da rezultate de exceptie.
Banda desenata ramane, pentru mine,tipul unei placeri spontane si a jubilatiei, legata cumva de lumea copillariei si a adolescentei. Asemeni ei sunt de parere ca un desen sau o imagine iti fixeaza ceva definitiv. Dar este cu doua taisuri. Te poate dezamagi sau nu. Depinde daca vine inainte de a se constitui imaginea mentala. Sint oare reprezentarile, viziunile, constructele mentale, atit de puternice incit sa influenteze lumea reala? Oricum ar fi,imaginea e foarte persuasiva. Acesta e de fapt pericolul. Fiind percutanta, te da peste cap. Si nu-ti mai revii la imaginea de dinainte.
Si totusi a noua arta ramane inca marginala,minoritara ca suport cultural si mai putin dezvoltata decat studiul tehnicilor de comunicare. Dupa conferinta lui Umberto Eco, dedicata importantei benzii desenate,a ceasta isi gaseste locul alaturi de studiile de istoria artei si permite intelegerea mijloacelor de expresie.
La inceputul anilor 60 s-a insistat ca bd-urile sa castige recunoasterea oficiala.In 1962 se infiinteaza primul club de banda desenata, in Franta. In Italia(1965) apare primul salon de banda desenata,cunoscuta din ce in ce mai mult ca” a noua arta”. Primele albume pentru adulti,editate de Eric Losfeld,apar in 1964. Seriile “underground” isi fac si ele aparitia.
Sintagma banda desenata,calchiata dupa originalul francez bande dessinée, a intrat in uz de mai multa vreme, desi DEX-ul o ignora, chiar in editia sa cea mai recenta, din 1996. O intalnim de obicei in forma completa dar si, sporadic, in abrevierea (curenta in franceza) BD. Dar daca vrem sa ne axam pe inceputurile benzii desenate trebuie mentionate gravurile realiste ale lui William Hogarth, productiile lui Epinal si inventarea litografiei.
In 1833, deschizatorul de drumuri in bd asa cum o cunoastem astazi a fost elvetianul Rodolphe Töppfer. Acesta a avut ideea stralucita de a asocia desenul si textul (textul nu era incadrat in bule, ci era situat in josul imaginii). Revistele incep sa faca loc “povestiilor ilustrate”. Richard Felton Outcault a fost unul dintre principalii inventatori ai benzii desenate actuale.
La inceput, pentru ca nu aveau inca modele definite de urmat, autorii bd-urilor si-au lasat imaginatia sa incerce tot felul de lucruri.Dupa 1911 Bd-urile se extind in America, Anglia, Franta.
Reprezentantul benzii desenate belgiene, in anii 20, este Herge, creatorul lui TinTin si a cainelui Milou. Kurt Caesar ramane ca unul dintre cei mai mari creatori realisti ai anilor 30-40. Specialistii considera anii 30 ca fiind epoca de aur a benzii desenate.
Banada desenata americana a privilegiat umorul inca de la inceput, termenul “comic strip” o demonstrand-o. In 1929 Popeye isi face debutul apoi Mickey Mouse, cunoscut inca din 1927. Americanii descopera bd-urile realiste, cum ar fi Tarzan. Criza economica americana inspira personaje ca vagabondul, vanzatorarea de mere; apoi vine timpul aventurii,a western-urilor, intrigii politice, science fiction-ului, fanteziei. In 1938 apar Superman si Batman, primii super eroi americani din Action Comics.
La sfarsitul anilor 50 scenaristul Stan Lee confera super-eroilor (Spiderman si The Fantastic Four) o latura umana. In bd-ul de fata nu am avut de loc in vedere aceasta distinctie, ci ma degraba am urmarit ca si tip uman ‘omul recent’.
El se preteaza perfect unei tratari si de aceea am incercat sa ilustrez cat mi-a stat in putinta faptura irationala a omului recent, marturia unui suflet tulburat de situatia spirituala a timpurilor.
Pentru mine, atributul de ‘recent’ asociat unui tip uman dat se refera la relatia pe care definitia acestui tip de om o are cu temporalitatea. ‘Recent’ inseamna, aici, recent in timp, inseamna o anumita pozitie fata de curgerea timpului, prin situarea omului, mereu, in pozitia cea mai recent posibila. Recent este omul pentru care toate consideratiile legate de traditie au devenit lipsite de sens in chiar definitia fiintei sale. ‘Omul recent’ este omul care se defineste numai prin referirea la cel mai recent trecut, este omul care a devenit incapabil sa mai gandeasca dincolo de orizontul celor mai recente clipe.
Este, daca vreti, un semnal de alarma, o incercare de diagnosticare a raului de care sufera timpul nostru.
Deoarece omul recent este o exacerbare destul de neghioaba a omului modern, el preia, accentuat, toate defectele acestuia, fara a mai putea beneficia de avantajele, unele remarcabile, ale omului modern. Spre pilda, individualismul omului modern, atat de drag mie, este inlocuit, la omul recent, printr-un colectivism gelos si oportunist, pastrand insa, in mod ipocrit, retorica individualismului defunct. Spre deosebire de identitatea omului modern, identitatea omului recent a devenit un soi de caleidoscop, in care fragmentele vechii identitati moderne (cu adausuri uneori premoderne) sunt compuse dupa plac si chef in noi. In opinia mea, tot ce a pierdut, fata de omul modern, cel recent, tine de ducerea in ultimele sale consecinte a postulatului, modern prin excelenta, Gott ist tot; in cazul omului recent aceasta afirmatie este negata abia prin acceptarea existentiala a faptului ca Dumnezeul de care vorbim nu este Dumnezeul filozofilor, ci Dumnezeul cel viu al religiilor.
Deosebirea dintre omul modern si cel recent fiind aceea ca traditia, orice fel de traditie, este, ca sa spun asa, mult mai moarta in lumea recenta, decat fusese in cea moderna.
Prin negarea existentei oricarui tip de transcendenta (inclusiv a tipului de transcendenta care este indispensabil intemeierii lumii valorilor, pentru a nu cadea in relativism), lumea recenta este lumea cea mai claustrofobic orizontala din toate cate se pot imagina. Este o lume lipita de propriile ei placeri ca sufletul animalului de propriile sale instincte, fara nici o mediere a unei lumi a scopurilor.
Tipul uman recent nu are unde avansa pe scara temporala: el este mereu mai lipit de tot ce e mai recent, fara putinta de a depasi aceasta situare. Limita omului recent este prezentul pur, adica starea de vietate total lipsita de distanta si intentionalitatea proprii constiintei (si constientei), integral aservita tropismelor propriei biologii. In datele sale, omul recent este o capcana. Pentru a-l depasi, trebuie sa ii negi presupozitiile fondatoare. Pretind ca formula actuala de om, promovata de civilizatia noastra, este rezultatul unei operatii istorice de mutilare care se prezinta pe sine, falsificand programul Iluminist, ca cea mai deplina si umanista emancipare a omului si pledez pentru acceptarea faptului elementar ca omul se deosebeste de celelalte fapturi animate prin dimensiunea sa divina. Ca sa ne reamintim acest lucru si pentru a pune in lumina erorile tipului uman care isi face din ignorarea divinitatii insasi legea sa de existenta.
Ce a castigat omul recent? A castigat posibilitatea unei situari in lumea spirituala care nu se mai impiedica in obsesia materiala a intemeierii. Fiind un tip uman aproape in intregime ex-fundat, omul recent are sansa de a-si trai spiritualitatea, daca are sansa sa si-o (re)descopere, intr-un mod mult mai autentic religios decat, sa spunem, omul modern. Este o nadejde, nu inca o speranta.We’re announcing the opening of Milorad Krstic’ multimedia exhibition
Das Anatomische Theater (The Anatomical Theatre) at the SKUC Gallery in Ljubljana (Slovenia) on Tue, 7th Nov. 2006 at 8 p.m.ABOUT THE ARTIST:
Milorad Krstic is many times awarded visual and multimedia artist (Silver Bear Award, Berlin Film Festival: MIFA award, Animation festival Annecy, Novacom award, Budapest…), that Stripburger readers might remember from Stripburek – comics from the other Europe and Honey Talks – comics inspired by painted beehive panels.ABOUT THE EXHIBITION:
“The Theater is anatomical in nature because within it the 20th century is placed on a dissection table; the people, the events and the phenomena therefore do not wear costumes or masks; on the contrary, even the skin is torn off, tissue is cut, bone and muscle are revealed, and the nervous, blood and lymph systems are observed.”
“Eroticism, which often appears in the scenes of Das Anatomische Theater many times bordering on obscenity, and which is deeply rooted in the depths of the age-old traditions of Eros and Thanatos, is evoked to counterbalance the tragic events and the totalitarian systems that brought doom to the 20th century. The civilized nations have long forgotten that, in more primitive stages of their existence, they too used erotic art to expel the evil spirits. With the help of its irony and eroticism, Das Anatomische Theater banishes the evil powers of the 20th century” Milorad KrsticMORE ON: http://www.ljudmila.org/stripcore/milorad_krstic/dat_lj_e.htm
— Strip Core c/o Forum Ljubljana
Institute for Art and Cultural Production
Metelkova 6, SI – 1000 Ljubljana, Slovenia
tel. +386 1 2319662, fax. +386 1 4338074
http://www.ljudmila.org/stripcoreMeine Damen und Herren, Mesdames et Messieurs,
Ladies and Gentlemen! Guden Abend, bonsoir,
We geht’s? Comment ca va? Do you feel good?
I bet you do!Marele circ Trondheim vine în oras! Expozitiunea universala de mandanea desenata descinde cu antren. Fantasticele mîzgalituri pot fi admirate timp de trei zile ai trei nopti. Alaiul va fi condus de Maria-Sa, Lewis Întîiul.
Nu ratati formidabilele atractii:
Cursa cu creionul contra cronometru
Meciul serii din Divizia AB surda: BD Angouleme contra Arta Ploiesti
Brigitte Fontaine încearca sa se tina pe picioare, iar Blutch bandeaza pe libdioul ei
Dar si multe alte surprize, surprize!Va asteptam cu drag si cu prezervative ilustrate!
A Trudit acest Lewis fara Carroll la un muraton de felul Bandanei Insemnate de 24 ori din 24 oare?
La Dijon se mai origamizeaza si anul asta BD24h? Imi sare moutardul daca nu-mi repunzi raspede!
Suntem in perceptie.Mai informa-ne!
Le president du jury vient tout juste de terminer les 24 heures de la bande dessinée. Il raconte.
Vous venez de réaliser avec 23 autres auteurs une bande dessinée de 24 pages en 24 heures. Une sacrée gageure…
Oui, c’est épuisant, mais tres stimulant. Parce que ce n’est pas une compétition avec un prix a la clé, mais un défi qu’on se lance a soi-meme. Et j’aime bien les defis. Je suis un mutant et je ne contrôle pas mes désirs…Qui a eu l’idée de cette performance ?
C’est un concept de Scott McCloud*, l’auteur américain de la bande dessinée L’Art invisible, et je m’en suis inspiréComment, ou et dans quelles conditions s’est déroulée cette performance?
D’abord, il y avait un theme imposé: la premiere case devait etre une boule de neige et la derniere aussi. Nous avons travaillé dans une tres bonne ambiance, du mardi 23 a 15 heures au mercredi 24 a 15 heures, a la Maison des auteurs. On a beaucoup rigolé par moments, a d’autres, c’était tres studieux.Est-ce que tous les participants ont relevé le défi ? Certains ont un dessin tres fouillé alors que d’autres sont beaucoup plus “jetés”
Le dernier a terminé 50 secondes avant la fin ! Cela dit, tous les auteurs présents travaillent la bande dessinée comme une écriture. Certains ont un dessin plus léché, utilisent la couleur, d’autres pas… Mais chacun a travaillé a son rythme. En ce qui me concerne, j’ai pu dormir pendant sept heures.Allez-vous éditer ces bandes dessinées ?
Je ne sais pas, je ne les ai pas encore toutes vues. Mais si elles constituent une ensemble cohérent, pourquoi pas ?Apropo, se aude ca ar fi ultima editie a Festivalului de la Angouleme!
Aujourd’hui, alors que s’ouvre la 34e réunion des “bédéphiles”, nombreux sont les cassandres prétendant qu’il s’agirait de sa derniere édition.BIEN que non fondée, la rumeur court: le festival de bande dessinée d’Angouleme fermerait l’année prochaine. Ces bruits témoignent toutefois de l’inquiétude du milieu, face a un événement en constante évolution. L’édition 2006 avait été genée par la neige et d’importants travaux au coeur de la ville, sans oublier le brusque licenciement du directeur du Festival. Alors cette année, les professionnels (auteurs et éditeurs) tiennent a ce que “leur” Festival soit a la hauteur de leurs attentes. “Angouleme reste incontournable, souligne Claude de Saint-Vincent, PDG du groupe Dargaud. Cependant un changement de taille va s’opérer. Le “pôle éditeurs” va etre excentré a trois kilometres, au-dela de la Charente. Or depuis 33 ans, les festivaliers ont l’habitude de venir en ville, notamment sous les chapiteaux du Champ-de-Mars. Cette année, la suite des travaux d’aménagement urbain a modifié la géographie. On ne peut que s’interroger sur les conséquences. Nous serons attentifs a ce qui va se passer durant ces quatre jours de liesse, ou traditionnellement l’envahissement par la BD de la ville était un des charmes du Festival.”
Lewis Trondheim, président d’honneur, reconnaît lui aussi que ” tout cela s’est fait un peu en catastrophe. Le budget a été bouclé début novembre, et l’organisation a généré quelques imprécisions. N’empeche: le programme de cette édition est tres alléchant. Entre les expositions consacrées a Hergé, Kid Paddle, l’Exposition universelle, les “concerts de dessin”, ou les “24 heures de la BD”, on risque de bien s’amuser!” Le maire Philippe Mottet (UMP) ne dit pas autre chose: “Bien sur, toute évolution génere des inquiétudes. Et la création du “pôle éditeurs” a Montauzier sur plus d’un hectare constitue une premiere. Mais la manifestation avait fini par “craquer” sous ses bulles! Les turbulences de l’an dernier ont été surmontées, je crois. Et le programme excitant et varié de cette édition, sous la direction artistique de Benoît Mouchard, prouve que le rendez-vous continue d’avoir une âme. Si d’aventure, les 12 000 m2 du “pôle éditeurs” ne rencontrent pas le succes, il sera toujours temps d’en rediscuter. Je ne suis pas buté. J’ai surtout conscience qu’Angouleme est l’un des trois plus grands festivals culturels français, apres Cannes et Avignon”Au Centre de la bande dessinée et de l’image (CNBDI), Jean Mardikian (cofondateur de la manifestation en 1974) observe que: “Cette édition sera sans doute charniere. L’extension, reliée par des navettes gratuites toutes les sept minutes, est expérimentale. Cela me rappelle la migration du Salon du livre de Paris, en 1992, du Grand Palais vers le Parc des Expositions, Porte de Versailles. Elle ne s’était pas faite facilement mais aujourd’hui, elle ne pose plus de probleme. En fait, Angouleme vit une crise de croissance!” Le directeur artistique du Festival Benoît Mouchard avoue, lui, avoir souffert des critiques concernant les petits ratés. “J’ai essayé de faire le plus beau festival de BD qui soit. Plus de mille auteurs sont présents, environ 700 journalistes du monde entier couvrent l’événement. Angouleme est un phénomene unique. Alors, quand on colporte l’idée que le Festival vit ces derniers instants, cela me met en colere.”i]
*DARIZ a propus un 24/24 la Caracal, la salon, in Aprilie. Nu zic NU, ba chiar zic DA!Nu transmit de la fata locului asa ca nu am detalii de proximitate. Trondheim, marele Lapinot si atmosfera jucausa de anul acesta mi s-au parut un semn de învigorare a festivalului, de ruptura cu atitudinea rugoso-rigido-riguroasa-festivista de pâna acum. Precum Iepurele Alb din Tara Minunilor o antreneaza pe Alice în urma lui, sper ca tot vârtejul asta lapinofil sa schimbe fata festivalului a jamais.Si daca Angouleme-ul trebuie sa moara ca sa renasca mai sanatos, daca cenuaa lui va spulbera norii negri ai puturoai ai bedelei îndoctrinate cu packaging ieftin si reciclat, apai, m-aa bucura sa fie cei de l’Association care dau foc la baraca. Se tot joaca ei cu focul de 10 ani.
Nu stiu în ce masura ajuta acest festival, în afara de-a gâdila niste orgolii superficiale ai a da prilejul unei reîmparteli a prazii, pardon, fondurilor, finantarilor si alte cecuri grase.
Nu cred ca festivalul sa fie cine stie ce trampolina pentru autorii tineri si înca neconfirmati. Este adevarat, este un label rosu, o apelatiune controlata, care certifica, repardon,autorizeaza, vânzarea unui produs, un fel de inspectie sanitar-mintala!!!
Faptul ca l’Association este la loc de onoare anul acesta, si din Cenusareasa s-au transformat în printesa, nu înseamna ca totul se termina cu bine. E posibil ca festivalul sa fi ajuns la auto-saturatie si sa explodeze dupa atâtea editii indigeste.
E o parere asa mai (pe) din afara, de consumatoare avizata si care, cerne, cerne rafturile librariilor , disperat de pestrite si aglomerate cu me?tesuguri de tâmpenii. De fapt, cred ca evit cu grija elitista raionul bd din magazine de câteva luni bune.
Ma întreb, umil, de ce piata europeana care promovozeaza diversitatea, e atât de uniformizata, pompos calculata si calcata?
Pe site-ul deschis cu ocazia eventului de bd24 de la Angouleme se gasesc deja plansele participantilor: http://www.24hdelabandedessinee.com/sommaire.php
Între paranteze, despre un al doilea 24 la Dijon, nu am cunostinta de cauza, promotorul primului event e pe alte meleaguri si mi se pare ca data oficiala s-a schimbat si ar fi prin octombrie.
A bon entendeur, salut!Premiul Pulitzer pentru banda desenata (“Maus”).
Art Spiegelman conferentiazaI learned to read from Batman, I learned about sex from Betty and Veronica … and I learned about everything else from Mad Magazine
http://www.yaledailynews.com/articles/view/19741
