PEUR

Acasă Discuții Publicaţii PEUR

Acest subiect conține 8 răspunsuri are 1 voce și a fost actualizat ultima dată de _Maxim _Maxim acum 8 ani, 7 luni.

Vizualizare 9 articole - 1 la 9 (din 9 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #397 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    O legendara revista franceza a patrulaterului romanesc
    Anghel-Arapu-Tanase-Traian reapare!

    #4738 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    „Cum se vede anul 2010 „incepe in forta” pentru banda desenata romaneasca. (in curind 52 pag).”
    Traian Marinescu

    #4739 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Mircea Arapu Isi aminteste: Am reuşit să mă angajez la o mică întreprindere unde făceam reprografie (un fel de imprimerie). Acolo am tipărit prima revistă de benzi desenate, realizată cu prieteni din România: Anghel Sorin, Sandu Florea, Traian Marinescu.
    Revista Peur apărea la Paris în 1980 şi era trimisă de Mircea Arapu la Festivalul benzii desenate de la Angouleme.

    Succes fulgerător. Autorul a fost chemat, de urgenţă, direct ca invitat de onoare. A ajuns, repede, să redacteze capitolul despre România din Histoire Mondiale de la Bande Dessinée, sub direcţia lui Claude Moliterni, editată de Pierre Horay.
    E adevărat că era plasat între Australia şi Index, dar era o victorie că România apare în acest volum de referinţă al benzii desenate. Pierre Horay m-a ajutat enorm; m-am angajat mai apoi la editura Dargaud, iar următorul pas nu putea fi decât…angajarea la Pif Gadget, în 1982.

    (va urma!)

    #4740 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Mircea Arapu: Pif şi miracolele benzii desenate
    Mircea Arapu călătoreşte printr-o realitate pe care şi-o desenează singur, de parcă ar fi visat-o într-o altă viaţă. La patru ani (adică în 1959), îşi hrănea imaginaţia cu desenele din revista Vaillant (care apărea atunci, prevestind faimosul Pif), care ajungea la Bucureşti graţie unui nesperat (şi efemer) « dezgheţ » politic. Ajungea, evident, împreună cu « fratele său mai mare », cotidianul comunist francez L’Humanité. Pif, însă, nu avea nimic de stânga, avea doar benzi desenate, eroi extraordinari, aventuri de neînchipuit.
    – Îmi îndrăgeam atât de mult eroii din benzile desenate franceze, (care deveniseră, de fapt, prietenii mei imaginari) încât, la patru ani, am vrut să plec la Paris – spune Mircea Arapu, zâmbind cu îngăduinţa copilului pe care îl regăseşte, mereu, în el. A fost o treabă serioasă. Mi-am făcut bagajul, m-am îmbrăcat în cel mai bun costum de catifea şi m-am dus în staţia autobuzului 33. Ştiam că 33-ul merge în gară. Din gară, evident, aveam să urc în trenul de Paris. Era simplu. Noroc că o mătuşă de-a mea tocmai trecea pe lângă staţie, m-a întrebat ce e cu mine acolo şi m-a readus în sânul familiei.
    A fost o întâmplare premonitorie. Sau o chemare care avea să se împlinească exact douăzeci de ani mai târziu. O vreme în care a învăţat să deseneze, şi-a făcut prieteni, dar nu s-a putut angaja la nici o revistă pentru copii, fiindcă nu avea « dosar ». Nu absolvise Artele Plastice şi, colac peste pupăză, mai avea şi un frate plecat în Franţa. Calea de intrare în normalitate nu era alta decât, din nou, Franţa. Dar nu Pif. Pif era un loc sacru, în care nu se putea ajunge prea uşor.
    – M-am înscris la o şcoală de desen, dar, după primele probe, profesorul mi-a spus că nu am ce învăţa acolo, ştiu deja tot ce se predă. Am reuşit să mă angajez la o mică întreprindere unde făceam reprografie (un fel de imprimerie). Acolo am tipărit prima revistă de benzi desenate, realizată cu prieteni din România: Anghel Sorin, Sandu Florea, Traian Marinescu.
    Revista Peur apărea la Paris în 1980 şi era trimisă de Mircea Arapu la Festivalul benzii desenate de la Angouleme. Succes fulgerător. Autorul a fost chemat, de urgenţă, direct ca invitat de onoare. A ajuns, repede, să redacteze capitolul despre România din Histoire Mondiale de la Bande Dessinée, sub direcţia lui Claude Moliterni, editată de Pierre Horay.
    – E adevărat că era plasat între Australia şi Index, dar era o victorie că România apare în acest volum de referinţă al benzii desenate. Pierre Horay m-a ajutat enorm; m-am angajat mai apoi la editura Dargaud, iar următorul pas nu putea fi decât…angajarea la Pif Gadget, în 1982.
    Se împlinea un vis, dar asta nu însemna că totul avea să fie uşor. Desena bine, era apreciat
    A refuzat, însă, să preia banda cu personajul principal, Pif, fiindcă o realizaseră deja prea mulţi desenatori succesiv. A preferat seria Arthur le Justicier, din care a desenat treizeci de episoade, ca şi serii cu alţi eroi precum Hercule, sau Placid şi Muzo.
    Din acest moment, evoluţia lui Mircea Arapu a fost o succesiune de apropieri şi de despărţiri de Pif. A plecat în 1987 din cauza unui conflict de muncă nerezolvat de departamentul resurse umane, dar, după zece ani petrecuţi în publicitate, tehnoredactare şi realizare de benzi desenate publicitare, a revenit la vechea pasiune. Între timp, Pif dispăruse şi el, în 1993, ca să reapară în 2003.
    Noul redactor şef al publicaţiei, François Corteggiani, l-a invitat la lansarea noului Pif Gadget, iar după doar câteva luni desenatorul român era înapoi, în redacţia pe care o visase la patru ani. De data aceasta pe poziţia omului cu experienţă şi autoritate, care ştie să facă totul, de la coperta revistei până la redactarea de articole. Nu s-a despărţit nici de evoluţia românească a benzii desenate, pe care a promovat-o în saloanele de la Charleroi, Angoulême şi Bruxelles, a participat la lansarea noii formule a revistei Carusel, alături de Sandu Florea. Totul până în decembrie 2008, când patronatul a decis închiderea revistei. Definitiv? Greu de spus. Tot ce este anunţat ca definitiv devine, până la urmă, relativ. Iar Mircea Arapu nu mai poate pleca din universul uluitor şi nesfârşit al benzii desenate. Face parte dintr-o lume care valorizează această artă.
    – Franţa este un teren fertil pentru banda desenată, în ciuda uşorului ei declin din cauza jocurilor pe Internet şi, în general, al tehnicilor noi, gen manga, care constituie deja marca unei alte generaţii. Banda desenată nu este un fenomen de amploare în România, dar rămâne o bucurie a publicului şi o bună « afacere » a librarilor în Franţa, Belgia, Italia şi Spania. Ca să nu vorbim de Statele Unite, care deţin recordul în acest domeniu.
    – Civilizaţia Walt Disney ?
    – Nu neapărat. Banda desenată a apărut în secolul XIX în SUA, mult înainte de Disney. Dar acolo sunt cu totul alte dimensiuni, succesul unui album de benzi desenate contează, la o difuzare de dimensiuni enorme. Revenind la Franţa, trebuie să spun că BD rămâne o artă apreciată şi o mare industrie editorială.
    – Un mod de evadare în ficţiune, prin imaginea desenată ?
    Mircea Arapu pare a aproba ideea, dar rămâne o clipă gânditor. Între pasiune, muncă, talent, victorie, înfrângere, luptă, aşteptare, ce poate fi, oare, o viaţă imaginată prin forţa fragilă a unei linii ? Nu ştiu dacă îşi pune această întrebare. Nu ştiu nici care ar fi răspunsul. Şi, de altfel, un simplu interviu nu poate avea graţia unui erou din Pif, care ne arunca în lumea miracolelor dintr-o simplă alunecare de creion.

    din Newsletter – Ambasada Romaniei la Paris
    http://paris.mae.ro/upload/docs/62093_Newsletter%20nr%2024%20din%2018%20februarie%202009.pdf

    #4741 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    PEUR deschide larg portile creaturilor de-acasa!
    Demersul este similar celui pe care l-am initiat cu cativa ani in urma, MONSTRI, si care va dezvalui o parte din lucrarile finisate intr-o editie speciala AH, BD!

    Asadar echipa „PEUR” anunta:


    Trimiteti lucrarile voastre la moc.l1544683499iamg@1544683499seeic1544683499ossan1544683499ixuer1544683499uep1544683499

    #4742 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    E in sfarsit gata!

    Are 52 de pagini de benzi desenate de Sorin Anghel, Valentin Tanase si Traian Marinescu, coperta cartonata. Costa 25 de euro si are livrare gratuita ORIUNDE! Comenzi la moc.l1544683499iamg@1544683499seeic1544683499ossan1544683499ixuer1544683499uep1544683499.

    #4743 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Cui i-e frică de PEUR?
    de Eduard Pandele

    Apariţie surprinzătoare în peisajul benzii desenate româneşti, Peur e un album tipărit şi apărut la Paris, scris în limba franceză şi desenat în limba universală a imaginaţiei de trei muschetari români – Sorin Anghel, Valentin Tănase şi Traian Marinescu. Pe copertă apare şi un al patrulea (Mircea Arapu), dar singurul desen care îi aparţine celui din urmă este sigla editurii (un liliac cu aripile întinse).

    Coperta înfăţişează un Vlad Ţepeş cu sabia plină de sînge, călare pe un bidiviu care calcă nepăsător peste cadavrul însîngerat al unei nubile dezgolite. Furia ucigaşă ce însufleţeşte imaginea atinge şi bidiviul cu ochii însîngeraţi şi harnaşamentul decorat cu cranii şi balauri. La o examinare mai atentă, alte simboluri horror ies la iveală – cei cîţiva nefericiţi dezbrăcaţi şi traşi în ţeapă, castelul lugubru, luminat de fulger, liliecii care zboară ameninţător, parcă încercînd să iasă din planşă…

    Cu un titlu ca Peur (Frică), un subtitlu care se mîndreşte cu calitatea de „singurii adevăraţi şi autentici reprezentanţi ai ţării lui Dracula“, şi o astfel de copertă, ai crede că tematica principală a albumului e horror.

    Ei bine, nu-i aşa.

    Peur din 2010 e replica lui Peur din 1980. Atunci, proaspătul transfug Mircea Arapu îşi tipăreşte desenele într-un fanzin alb-negru, alături de planşele încredinţate de prietenii din România, şi trimite revista la Festivalul benzii desenate de la Angoulême. Peur se face remarcată şi îi deschide lui Arapu calea spre editura Dargaud şi, mai apoi, spre revista Pif Gadget.

    La treizeci de ani distanţă, aceiaşi autori încearcă să arate că pasiunea lor pentru banda desenată nu a dispărut, şi grupează sub umbrela numelui Peur cîteva benzi desenate din genuri diferite.

    Planşele lui Traian Marinescu sînt oarecum mai apropiate de genurile SF şi horror, prin Aventurile Agentului X 13, Badaboum!!! şi A fost odată într-o galaxie îndepărtată, mini-fabule crude despre condiţia umană, sau Rainbow şi Kompressor, jocuri grafice abstracte. Cea mai importantă contribuţie a lui Traian este însă o BD realistă, în stilul lui Hugo Pratt – Mîine, o altă zi, o poveste de dragoste în care fluxul necontenit de vizitatoare nocturne nu poate înlocui singurele adevărate pasiuni ale autorului – pasiunea pentru desen şi cea pentru oraşul luminilor.

    Valentin Tănase este probabil cel mai cunoscut publicului larg, prin zecile de coperte de carte (Povestiri istorice, Legendele românilor…). Alexei e o BD umoristică pe patru planşe, desenată cu grijă pentru detalii, probabil cea mai comercială contribuţie la album – povestea unui partizan rus peste care timpul n-a trecut la fel ca peste noi, ceilalţi.

    Cea mai consistentă prezenţă îi aparţine lui Sorin Anghel, prin Emigrant, o BD umoristică de mari dimensiuni, interogaţie dulce-amară asupra destinului emigrantului într-o ţară de adopţie care nu dă doi bani pe el. Unele planşe sînt amuzante, altele didactice, altele pur şi simplu amărui, dar plăcerea de a desena e constantă.

    Cealaltă bandă desenată pe care o semnează Anghel, Ultima şedinţă, e o meditaţie amară asupra rolului artistului într-o lume de măşti. Pesimismul e justificat, dar poate că acest album va ajuta la scoaterea dintr-un nemeritat con de umbră a celor trei autori, practic necunoscuţi marelui public.

    În final, este Peur un album care să nu lipsească din biblioteca BDfililor înrăiţi ?

    Din păcate, nu-l pot recomanda din toată inima. În primul rînd din cauza preţului – 25 de euro e prea mult pentru piaţa românească. În al doilea rînd, din cauza abordării „de nişă“ – u excepţia creaţiei lui Valentin Tănase, celelalte benzi desenate sînt mai adulte, mai underground ca desen şi tematică.

    Un album pentru cunoscători, deci. La mai multe !

    p.s. În pagina 38 se anunţă, de altfel, apariţia albumului Zidul de Sorin Anghel – eu unul abia aştept să-l citesc…

    http://www.nautilus.nemira.ro/bd/cui-i-e-frica-de-peur/

    #4744 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Accesul „marelui public” la aceasta publicatie este foarte redus, ceea ce diminueaza proportional meritul ei de a-i scoate din conul de umbra pe cei trei.

    Astfel de recenzii sunt necesare pentru a face cunoscut lumii EXISTENTA unor incercari editoriale de acest fel.

    Eddie a fost nevoit sa dea o suma considerabila pentru a putea scrie aceasta recenzie… si iesim din zona bine temperata a bedefiliei si…

    Personal, sintagma „marele public” ma destabilizeaza, fiindca folosirea ei aici, la noi, unde e atata jeluire ca nu exista (piata) BD, imi apare ca fiind nelalocul ei.

    Gesturi ca ale lui Eddie au valoarea demersului cultural si farmecul actului gratuit.

    PS As dubla gestul lui, dar gaura din buzunar nu ma lasa!

    #4745 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    In ciuda cheltuielilor inerente, sper ca Eddie sa nu scape nicio aparitie BD necenzurata…nerecenzata!

    E bine sa se stie despre aparitia lor si mai mult: despre continut, context, conventiente si valoare… macar!
    Asa cum e cazul acum, cu o publicatie expensiva (iertati-mi gentilul barbarism), disponibila la comanda emailata, fara a putea fi rasfoita pentru a-ti face pofta sa o cumperi, dar probabil si intr-un tiraj insuficient pentru a face turul unor saloane BD cu cate un autor-doi pentru autografarea dedicatiunilor.

    „Bedefilli” acestia o vor cumpara si asa, dar sa nu confundam aceasta specie cu increngatura „marelui public”.

    Pentru cei multi ramane sa o dea din mana-n mana.
    Ce zici, Eddie? 🙂

    Am o idee despre ce e acolo, dar ma abtin a comenta mai mult pentru ca propourile mele sa nu fie diminuate de justa acuzatie de cunoastere mediata, pe care d’altminteri nici n-as suporta-o.

    Sunt cam de-acelasi leat cu cei patru si ne doresc mult mai mult de-atat.
    Atat!

    postat si pe Nautilus: http://www.nautilus.nemira.ro/bd/cui-i-e-frica-de-peur/comment-page-1/#comment-2635

Vizualizare 9 articole - 1 la 9 (din 9 în total)
Răspunde la: PEUR
Informația ta: