Cum m-am apucat de BD – Alexandru Ciubotariu

Este destul de dificil sa-mi reconsider aici, în câteva rânduri, de ce am ramas cantonat în universul benzii desenate.
Cu siguranta, am trecut de foarte multe ori prin fa?mântarile acestei întrebari: de ce banda desenata? si de fiecare data îmi gasesc noi si noi motivatii. Toate pornesc de la „a alege“. Alegerile însa sunt simple, important este sa ramâi, sa te mentii, sa mergi mai departe pe drumul ales.
În 1994 am pornit pe acest drum împreuna cu peste 20 de copii de la Liceul de Arta Constanta, cu prilejul unui concurs organizat de Alianta Franceza în cadrul celui de-al IV-lea Salon International de Banda Desenata, Constanta. Acela a fost momentul alegerii. Navigam pe fiecare desen, minutios cercetat, din paginile lui Pif, visând sa pot într-o zi sa-mi creez propriul meu univers.
Am câstigat la acel concurs, din ’94, un premiu mi-a întredeschis o usa spre drumul pe care mi-l alesesem.
E drept, din cei peste 20 de copii alaturi de care am plecat spre minunata lume a benzii desenate, am ramas singur. Cineva parca spunea ca singur poate sa însemne si ca esti singurul.
Au urmat peste 20 de premii, cam 30 de expozitii, cinci albume de banda desenata. În ele am continuat si nu am încetat o clipa sa ma caut si sa-mi redefinesc alegerea.
Cu fiecare desen, paleta plastica s-a remodelat, cum de altfel si gândirea plastica a capatat noi valente, modificându-se. Fiecare exprimare grafica mi-a deschis lumea fascinanta a propriului eu. Puteam sa-mi fiu regizor, scenarist, personaj. Odata stapânit cu seriozitate si cu profesionalism, daca nu trisezi, desenul si se supune si poti sa jonglezi cu el, poti sa-i depasesti limitele uneori închistate în canoane si sa-l duci pâna acolo unde imaginatia fiecaruia ne-o permite. În cadrul unui grup de discutii pe marginea revizualizarii, din alte unghiuri, a benzii desenate, se opta, acum câtiva ani, pentru sintagma naratiune grafica, cuvântul naratiune desemnând caracteristica principala, primordiala a acestui mijloc artistic de expresie, ea fiind cea care îl diferentiaza de artele plastice, celalalt termen al sintagmei-grafica facând legatura cu artele plastice, la care nara?iunile grafice trebuie raportate, conferindu-li-se totodata aerul de noblete pe care îl are grafica fata de desen.
În linii mari, naratiunile grafice sunt caracterizate printr-o necesitate de eliberare a graficii din captivitatea cadrului casetei. Dar poti sa te întorci la o caseta dintr-o banda desenata bine scrijelita pe unul din sertarele memoriei si sa o revezi, sa o recompui, sa scoti – în alt timp si în alta stare – idei nebanuite. Le poti recompune, le poti oferi un cadru în care sa se exprime punându-le câteva cuvinte într-o bula, le poti anima. Banda desenata este înrudita cu ilustratia de carte, de presa, cu desenul animat, cu cinematografia.
Mirajul miscarii unui personaj animat trece, însa, cu secventa urmatoare. Caseta benzii desenate ramâne între marginile foii de hârtie, în cadrul casetei. O poti gasi si regasi oricând ti-e dor de ea. Si ca om gândirea si se redimensioneaza. În ce fel? Greu de spus. Faptul ca nu poti explica vine din acel procent de „nu stiu cât la suta“ pe care îl lasi, în aceasta ecuatie, drept necunoscuta. Greu, atât timp cât nu poti sa nu te lasi influentat de personajele tale pe care le creezi, alaturi de care pleci în aventuri spectaculoase, de care te ataaezi ai în care sufletul tau redevine, pret de câteva pagini, copil.
Si, daca nu copil, cel putin mai curat, mai sincer, mai candid.
http://undergroundbd.blogspot.com/