Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 47 în total)
  • Autor
  • #295 Răspunde

    incepem cu un sfarsit
    Stanislaw Lem a murit ieri intr-un spital din Cracovia

    Stanislaw Lem, Author of Science Fiction Classics, Is Dead at 84
    Published: March 28, 2006
    Stanislaw Lem, a Polish science-fiction writer who, in novels like “Solaris” and “His Master’s Voice”, contemplated man’s place in the universe in sardonic and sometimes bleak terms, died yesterday in Krakow, Poland. He was 84.

    The cause was heart failure, his secretary, Wojciech Zemek, told The Associated Press.

    Mr. Lem was a giant of mid-20th-century science fiction, in a league with Arthur C. Clarke, Isaac Asimov and Philip K. Dick. And he addressed many of the themes they did: the meaning of human life among superintelligent machines, the frustrations of communicating with aliens, the likelihood that mankind could understand a universe in which it was but a speck. His books have been translated into at least 35 languages and have sold 27 million copies.

    What drew the admiration of many of his fellow writers was the intensity with which he studied the limitations of humanity, in ways that could be both awed and pessimistic.

    In “Solaris,” a densely ruminative novel first published in 1961 — and made into films by Andrei Tarkovsky (1972) and Steven Soderbergh (2002) — contact is made with a dangerous and unknowable alien intelligence in the form of a plasma ocean surrounding a distant planet. As they attempt to understand the organism, astronauts aboard a space ship are plagued by hallucinations drawn from their own memories.

    In “His Master’s Voice,” published in 1968, scientists in a Pentagon-sponsored project are similarly perplexed by a superior alien communication, this time from a pulsating neutrino ray. But the failed experiment gives the ill-tempered narrator, Peter Hogarth, a sense of wonderment: “The oddest thing,” he says, “is that defeat, unequivocal as it was, left in my memory a taste of nobility, and that those hours, those weeks, are, when I think of them today, precious to me.”

    Born in 1921 in Lviv — then part of Poland but now in Ukraine — Mr. Lem began to study medicine as a young man, but his education was interrupted by World War II. He worked as a mechanic during the war and later returned to his medical studies but did not take his final exams out of fear that his services would be needed in the military. His first literary works were poems and short stories.

    He emerged as a major science-fiction author in the early 1950’s with works that he later disavowed as simplistic, and he sometimes ran afoul of the Communist censors. In one early book, “The Cloud of Magellan”, he had wanted to write about cybernetics, a banned concept. “In order to get the novel through,” he told The New York Times in 1983, “I had to rename the field ‘mechanioristics’ — I created a new term.” An editor wasn’t fooled, and for a time, Mr. Lem said, the book remained unpublished.

    Among his other works are “The Invincible” (1964) and “The Cyberiad” (1967). Some, like “Memoirs Found in a Bathtub” (1961) and “The Futurological Congress” (1971), are darkly satirical pictures of cold war-era life, involving technocratic societies that have broken down under the weight of their advanced machines.

    Mr. Lem sometimes ridiculed his chosen genre. In “His Master’s Voice,” Hogarth, in an effort to come up with new ideas, tries reading some science-fiction stories but dismisses them as “pseudo-scientific fairy tales.”

    Some of his most ambitious works drifted into experimental and philosophical territory. “Summa Technologiae” (1964) is a speculative survey of cybernetics and biology, and “A Perfect Vacuum” (1971) is a self-conscious experiment in meta-fiction, a set of reviews of 16 nonexistent books. One of the books reviewed is “A Perfect Vacuum” itself. “Did Lem really think,” the review reads, “he would not be seen through all this machination?”

    Mr. Lem’s survivors include his wife and a son, The A.P. said.

    #3326 Răspunde

    Cristian Lazarescu a trimis trista veste, cu un scurt text de (re)amintire pentru toata lumea:

    Polish SF writer Stanislaw Lem died today in Krakow at the age of 84. He was author of twice-filmed Solaris (1961, English translation 1970), and his many other works, ranging over themes from aliens to cybernetics to utopian technology, at times blackly humorous and sometimes cast as futuristic parables, included (dates those of English translations) The Cyberiad (1974), The Futurological Congress (1974), The Star Diaries (1976), Tales of Pirx the Pilot (1979), One Human Minute (1986), Fiasco (1987, runner-up for the 1988 Arthur C. Clarke Award), and Hospital of the Transfiguration (1988), as well as nonfiction Microworlds (1985) and memoir Highcastle (1995). Lem was notorious for having a low regard for most American SF writers (except for Philip K. Dick), and had a controversial on-again, off-again membership in SFWA in the 1970s.

    #3327 Răspunde

    sa incepem cu…un sfarsit!
    asta, da, aNtitudine!

    #3329 Răspunde


    …si Lem traieste!

    #3330 Răspunde

    Am re-re-revazut filmul pe HBO. Al lui Sodebergh. Si al lui Clooney, si al lui Cameron, si al lui McElhone…

    TNT mai da filme vechi, dar numai americane…
    Ar fi bun un canal cu filme de peste tot. Poate asa am re-re-revedea si Solarisu’ lui Tarkovski.

    Iata o comparatie intre cele doua versiuni:
    The Ghost of Cinema Past: Solaris
    by Jürgen Fauth
    “Solaris” by Steven Soderbergh- ****
    “Solaris” by Andrei Tarkovsky – *****

    When I first saw “2001: A Space Odyssey” as a teenager, I was terribly disappointed. I’d hoped for a space opera in the mold of Star Wars, full of daring action and epic spaceship battles-and instead I got space stations lazily rotating to the tune of “The Blue Danube.” But then the impossible happened: just as slowly as the film’s plot proceeded, “2001” turned into one of my favorite films.

    It seems that many audiences are making the same mistake with Steven Soderbergh’s “Solaris,” the tale of the mysterious planet that sends haunting specters onboard the doomed space station orbiting it. Psychologist Kris Kelvin (George Clooney) is sent to investigate, and soon finds himself in the arms of his wife, who has been dead for years….

    Picking up on the theme of lost love, “Solaris” has been marketed as romance, but this is not a mass-market film. Many audiences seem to truly hate it because it was sold to them as an intergalactic love story – which is not entirely wrong, but disingenious. “Solaris” is an art film, stylishly photographed by Soderbergh himself and full of philosophical conundrums.

    Tarkovsky’s 1972 original, based on the novel by Stanislav Lem, is full of the Russian director’s trademark extended tracking shots. It is meditative cinema, cinema to be watched half-asleep, cinema that makes you forget yourself and the movie – it just is.

    Soderbergh speeds the original up significantly. Gone is the infamous highway sequence, which featured sustained footage of the roads of the future-which happened to look a lot like the roads of today. Gone is most of the prologue on Earth, Gordon’s midget, the moment of weightlessness, and Snout’s name (he’s called Snow now). Soderbergh’s film is Solaris light – shorter, more focused, more accessible, sweeter. Trimmed and tightened, Soderbergh can focus on the film’s emotional core: the unbearably nostalgic longing for lost love.

    Clooney quickly sheds his suave exterior and reveals levels of suffering I’d previously thought him uncapable of. The original Kelvin, Donatas Banionis, shows the same raffish handsomness, but Clooney’s familiarity enhances his performance: how did he ever come so undone? See what loss can do to any man, even Dr. Doug Ross? (Also, we get to see his butt. Twice.) As his dead wife, Natascha McElhone is excellent. Her striking features, angular cheekbones and wide-open eyes seem designed to communicate bewilderment. She’s not real, and she knows it.

    The pulsating planet that reflects our own dreams, regrets, and desires back to us in immortal form is, of course, a metaphor — for memory, for the unconscious,and ultimately for the movies themselves.

    Tarkovsky’s “Solaris” still stands as the definitive version, but Soderbergh’s deserves to be seen as its slick compendium piece. Both films can tax your patience, but they take you places rarely even considered by other movies, and the rewards are well worth the effort.

    If you see it with the right expectations, you will find a lot to admire.

    #3331 Răspunde

    info de la
    Asociatia pentru Imaginar din Loir-et-Cher, Franta, organizeaza, sambata aceasta, intre orele 10 si 19, Festivalul Imaginarului – Vendome, manifestare care reuneste jocuri, concursuri, expozitii si proiectii de filme pe temele fantastic, SF, fantasy si miraculos.
    Participa cateva zeci de invitati reprezentativi pentru F-ul si SF-ul francez, inclusiv din zona benzii desenate.
    Cu o tema similara, “Science-fiction-ul si Imaginarul contemporan”, intre 21 si 31 iulie, la Centrul Cultural International din Cerisy la Salle, Normandia, Franta se va desfasura o sesiune de comunicari care-si propune sa analizeze trei dimensiuni ale fenomenului imagologic: reprezentarea, transgresiunea si transpozitia (evident, atat in literatura, cat si in BD si film).

    #3332 Răspunde

    Carturarul Sorin Antohi a incredintat ziarului „Cotidianul“ o scrisoare in care recunoaste ca a fost informator al Securitatii si a purtat numele conspirativ de „Valentin“. Pentru perioadele in care era urmarit de Securitate, Antohi era „Nicodim“.
    Cine este Sorin Antohi?
    Altii sunt “Tribunul”, “Bardul”, “Marinarul”…el este “Carturarul”
    Sorin Antohi (n. 1957) este un eseist, traduc?tor ?i editor român. Actualmente este profesor de istorie la Central European University(CEU), Budapesta.
    C?r?i publicate
    1991, „Utopica. Studii asupra imaginarului social“, Bucure?ti, Editura ?tiin?ific?. 280 pp. ed. a II a, revzuta, Cluj: Ideea europeana, 2004.
    „Civitas imaginalis. Istorie ?i utopie în cultura român?”, Bucure?ti, Editura Litera, 1994; editia a doua rev?zuta, Iasi, Polirom, 1999;
    1997, Exerci?iul distan?ei. Discursuri, societ??i, metode. Bucure?ti, Nemira. 336 pp. ed II, 1998. Premiul pentru cea mai buna cartea româneasca in 1997.
    1999, Imaginaire culturel et réalité politique dans la Roumanie moderne. Le stigmate et l’utopie. Traduit du roumain par Claude Karnoouh avec la collaboration de Mona Antohi. Paris-Montréal: L’Harmattan. 305 pp.
    2001, Mai avem un viitor? Romania la început de mileniu. Dialog cu Mihai ?ora. Iasi, Editura Polirom. 196 pp.
    2001, „Al treilea discurs. Cultur?, ideologie ?i politic? în România” (Adrian Marino în dialog cu Sorin Antohi), Editura Polirom
    2002, Oglinzi retrovizoare. Istorie, memorie ?i moral? in Romania (“Rearview Mirrors. History, Memory, and Morals in Romania” — in Romanian). Dialog cu Alexandru Zub, Ia?i, Editura Polirom. 214 pp.
    2004, „Talking History. Making Sense of Pasts“. New York-Budapest: CEU Press,
    2004, „Stigmata and Utopia. Culture, Society, and Politics in Modern Romania“. New York-Budapest: CEU Press,
    2004, „Situa?iunea. Istorie recent? în România“, Ia?i, Editura Polirom,
    2004, „Ioan Petru Culianu. O microistorie intelectual?“, Ia?i, Editura Polirom,
    2004, „Efecte secundare. Istorie, cultur?, politic?“, Ia?i: Editura Polirom,
    Editor, coordonator, traduc?tor(alaturi de Mona Antohi)
    “Symbolic Geographies. New York-Budapest”: CEU Press. coeditor cu Larry Wolff.
    Given World and Time. Temporalities in Context“. New York-Budapest: CEU Press. . coeditor cu Tyrus Miller.
    Narratives Unbound. Historical Studies in Post-Communist Eastern Europe”. New York-Budapest: CEU Press, 2004
    2003, Geografii simbolice, Caietele Echinox. Cluj: Dacia, 296 pp. coautor cu Corin Braga.
    2003, Ioan Petru Culianu. Omul ?i opera, Ia?i, Editura Polirom, 653 pp.
    2002, Ioan Petru Culianu, Jocurile min?ii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, pp. 8-81, Ia?i, Editura Polirom. 368 pp.
    2001, Religion, Fiction, and History. Essays in Memory of Ioan Petru Culianu. Bucharest: Nemira. 2 vols (415 + 590 pp.).
    2000, Between Past and Future. The Revolutions of 1989 and their Aftermath. Budapest: CEU Press. coeditor Vladimir Tismaneanu. 414 pp.
    1997, Dialog ?i libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai ?ora, coeditor Aurelian Cr?iu?u. Bucure?ti, ed. Nemira. 332 pp.
    Carturar nascut in 1990.

    Nascut la 20.08.1957. Absolvent al sectiei de engleza-franceza a Facultatii de Filologie din Iasi. Critic, eseist SF. A publicat in Almanahurile Anticipatia. (Dictionar SF)

    Oamenii aceia credeau cu adev?rat în ceea ce f?ceau. Nu era o mod?, nu era o aventur? de o var?.
    Erau toate numele mari acolo: Cristian T. Popescu
    , Sorin Antohi, fratii Meri?ca, George Ceau?u, ?tefan Ghidoveanu, R?zvan Haritonovici, Ovidiu Bufnil?, Mihail Gr?mescu, Mihai Dan Pavelescu… Au trecut mul?i ani de-atunci. Am uitat multe nume. N-am mai auzit vorbindu-se de multi dintre cei ce veneau.. Au apucat alte drumuri. Poate mai bune pentru ei.
    (Fandomul de odinioara – Madeleine Lussier, RomaniaSFonline

    Cenaclul SF QUASAR, Iasi:
    Aflându-se (doar cu mici perioade de eclips?) în primele rânduri ale science fictionului tân?r, cenaclul “Quasar” a reprezentat constant o marc? de prestigiu, o garan?ie a calit??ii. Grupul ie?ean a cultivat în mod constant criteriile quasi…profesioniste, respingând compromisurile, lansând sau atr?gând în orbita sa autori ale c?ror nume sunt ast?zi foarte cunoscute: esei?tii Sorin Antohi
    , Dan Petrescu ?i Liviu Antonesei, prozatorii Dan ?i Lucian Meri?ca, George Ceau?u, Sorin Simion, Mihai H?ulic?, Dorin Spineanu, R?zvan Haritonovici, Victor N?nescu, Cristina Ostafi, Adrian Necula, graficienii Radu Gavrilescu, Grig Bejenaru, George Aaron, Tiberiu Gavril?, pictorii Dan Perjovschi, Carmen Chiobeja, criticul literar Doru Pruteanu, designerii Dorel G?in?, Cat?lin Urcan, traduc?torii Ion Doru Brana, Mioara Dristaru, Dan Alexe, Mihai-Dan Pavelescu, Bogdan Savu, Dan Popescu, ?erban-Adrian Dobrin, coregraful Oleg Danovschi jr., caricaturistul Ghighi Bejan, jurnali?tii Vlad Frângiu, Iulia Obreja, Stelian Munteanu, Gina Sava, Lauren?iu Bejan, poetul Drago? Jaluba, cercet?torii Virgil Scurtu ?i Eugen Buzea, regizorul Octavian Brînzei, umori?tii Cristian Gre?cu ?i Tony Grecu, creatorii de benzi desenate Drago? Cojocaru, Mihai ?îbîrn?, Mugurel Dionisie, compozitorii Romeo Cozma ?i Dan Van?, al?turi de mul?i al?ii.

    Din “fandomul” SF vor mai iesi la suprafata mizeriile! Si e vorba de “persoane publice”, “carturari”, “formatori de opinie”, “analisti”, personalitati ale neamului, ca doar nu fraierii care nu s-au “IMPLICAT”

    #3333 Răspunde

    Siarul de Iasi scrie.
    Ecoul in presa e slab.
    ZIARUL DE IASI Marti 5 Septembrie 2006

    Sorin Antohi a recunoscut colaborarea cu Securitatea

    Cunoscutul istoric a recunoscut public ca timp de sapte ani a intocmit rapoarte informative despre prieteni si cunostinte, sub numele conspirativ “Valentin”. Antohi lasa sa se inteleaga ca a fost pedeapsa platita pentru glumele caustice la adresa regimului. Sorin Antohi, profesor de istorie la Central European University, Budapesta si unul dintre cei mai activi membrii ai Grupului pentru Dialog Social (GDS), i-a furnizat ziarului “Cotidianul” o scrisoare prin care recunoaste ca a colaborat cu Securitatea, intitulata de autor “Esenta”. “Am semnat un angajament de colaborare cu Securitatea pe 29 martie 1976, pe cind eram elev in ultima clasa de liceu (m-am nascut pe 20 august 1957), la capatul a vreo trei saptamini de presiuni. Aproximativ intre 1976 si 1982, cu intermitente neregulate, printre care una de peste un an si jumatate, am furnizat Securitatii note informative, sub numele conspirativ «Valentin». Am informat in scris Securitatea despre unii dintre prieteni si pe unele dintre cunostinte, fara sa-i previn, fara sa le-o marturisesc post festum pina la scrierea acestui text, fara sa-mi cer iertare, fara sa-mi asum public acest trecut nedemn si dureros. I-am turnat uneori, cu moartea in suflet, dar nu i-am tradat niciodata: nu am fost agent provocator; nu am primit misiuni de vreun fel; nu mi s-au promis si nu mi s-au creat avantaje; nici una dintre notele mele informative nu a trecut de generalitati si de informatiile pe care le consideram deja cunoscute; in toata perioada am ramas ostil Securitatii si partidului-stat; mi s-a platit cu aceeasi moneda. Intre 1974 si 1989, Securitatea a primit informatii despre mine de la alti informatori, iar in anumite etape mi-a deschis «dosare de urmarire informativa» ( D.U.I.). Astfel, timp de cincisprezece ani, am trecut prin prima si ultima dintre cele trei situatii in care se putea gasi un cetatean al R.S.R. din punctul de vedere al Securitatii (daca individul nu lucra direct in aparatul acesteia): (1) turnat, (2) turnator, (3) turnator turnat. Din punct de vedere etic si moral, marturisirea si cainta vin prea tirziu: gravitatii faptelor mele de acum 25-30 de ani i se adauga gravitatea imprescriptibila a tacerii, a vietii traite in minciuna si duplicitate. Numai din punct de vedere psihologic si istoric (de la egoistorie, prin microistorie, la istorie) e mai bine prea tirziu decit niciodata”, a marturisit Sorin Antohi.

    Valentin, Nicodim, si apoi iar Valentin

    Editia electronica a ziarului “Cotidianul” furnizeaza pe linga acest fragment de scrisoare si alteamanunte. In 1974, cind era in clasa a zecea de liceu, Sorin Antohi si alti doi prieteni, Dan Merisca si Sorin Simion, au scos o revista clandestina intitulata “Major”. Tocmai pentru ca era caustica la adresa regimului, cei trei au dedicat publicatia Congresului al XI-lea al PCR, in speranta ca nu va indrazni nimeni s-o cenzureze. Securitatea a aflat de revista, iar autorii au fost aspru mustrati atit la scoala, cit si la Securitate. In noiembrie 1974, Sorin Antohi a trimis unei prietene din Pitesti o scrisoare cu referinte ironice la regim si cu un banc despre Ceausescu. Scrisoarea a fost interceptata, semn ca Antohi era deja sub supravegherea Securitatii. Doi ani mai tirziu, in 1976, Securitatea devine iar activa in ceea ce-l priveste, ii avertizeaza pe cei trei atit in particular, cit si in fata colegilor, moment in care Sorin Antohi isi asuma paternitatea publicatiei. Pe 29 martie 1976 a fost convocat la Securitate si pus sa scrie o declaratie in care isi recunostea vinovatia fata de regim. Dupa ce a semnat declaratia, plina de confesiuni care il incriminau legal, ofiterul de Securitate i-a pus in fata angajamentul de informator si i-a dat de inteles ca exmatricularea si puscaria puteau fi evitate daca il semna. A primit numele de cod “Valentin”. In 1978, a intrat in armata, la o unitate militara din Ineu, moment in care Securitatea renunta la el ca informator, pe motiv de “nesinceritate”, dar il transforma in urmarit, sub numele de cod “Nicodim”. Securitatea aflase ca avusese relatii cu un lector englez considerat suspect, Chris Lawson. Un an a fost banuit ca spion, apoi i s-au amintit de antecedentele penale, propunindu-i colaborariea in continuare. Au urmat anii cei mai grei, spune Antohi, cind, ajuns student la Filologia ieseana si publicist, a turnat oameni de litere, pentru care libertatea de expresie inseamna mai mult decit pentru oamenii simpli.

    Calugarul carturar Nicodim de la Tismana?
    Nicodim valahul, carturar…?
    Cuviosul Nicodim Aghioratul, carturar si dansul…
    Nicodim Munteanu, patriarh si mare carturar…?
    De-atunci ii vine…porecla, deci? 😀
    Nicodim, carturar evreu…

    #3334 Răspunde

    “Generalitatile” aveau rostul de a CONFIRMA “generalitatile” turnate de altii
    Afisarea “libertatii” fata de regim a starnit Securitatea, care a realizat ca-l poate folosi.

    Pacatele tineretilor
    “Valentin” era deasupra tuturor, cu stigmatul sau de intelectual damnat…
    Fronda a inceput cu benzi desenate, cu teribilism si egalitarism anarhist adolescentin (whatever) si da-i si da-i la concepte poetice
    😉 : conjuratia egalilor, diferenta ierarhizata, compatibilitatea organicaBa da, S.A. construiesti “scenariul unei vinovatii ubicue fara vinovati”! Si ca turnator ai fost “nesincer”:D urmarit!

    “Daca tot nu aveam curajul de a rupe , speram macar sa-l fac inoperant. Prin urmare, asa cum aveam sa simt fara echivoc mai tarziu, ma simteam in orice caz . Era o simpla amagire? O forma de a-mi trata complexul de vinovatie, de a-mi ascunde pina si de mine mizeria morala? Cred ca nu, fiindca m-am simtit intotdeauna culpabil, mi-a fost greu sa-mi privesc in ochi prietenii. Si cine stie daca o voi putea face vreodata. Ma simt vinovat si astazi, mai ales pentru ca i-am mintit prin omisiune.”
    82-90, “UMANIZAREA” lui S.A.

    Cainta scrisa este un text total, care te lasa fara replica pentru ca S.A. si-o… pune in cateva randuri, intr-un dialog in sine, intr-o incearcare de apretare-n public a rufelor.
    Trista figura, abila operatie!

    *Serviciul Roman de Libertate

    #3335 Răspunde

    Am primit un mesaj de la un non-user:
    “Vazut, brava pentru mesaje. Si Soderbergh sa se spanzure cu Solarisul sau cu tot – it sucks…same as Helion”
    Ce suckcint ai fost!!!
    PS Da linkul mai departe. Fandomul colcaie!!
    😈 👿 😀

    #3336 Răspunde

    HAARRG…My opinion…MMHHRRHG:

    #3337 Răspunde

    Tismaneanu: “A scapat de piatra din suflet”
    Scriu aceste rinduri cu o mare durere in inima. Pentru mine Sorin Antohi a fost si ramine un prieten drag, un om al spiritului, un democrat convins. Colaborarea cu organele securiste, obtinuta sub santaj si sub amenintare, trebuie privita cu sentimentul ca a fost vorba despre o capotare morala pe care ulterior Antohi a incercat pe toate caile sa o depaseasca. “Orice sfint are un trecut, orice pacatos, un viitor”, spune un dicton. Ceea ce a facut Sorin Antohi incepind din anii ’80, deci dupa perioada in care a fost informator, pentru salvarea demnitatii culturii romanesti nu poate fi sters cu buretele indignarii filistine. Marturisirea lui Sorin Antohi contribuie la acea claritate morala pentru care pledez necontenit (inclusiv intr-un recent articol din “Cotidianul”). Da, a colaborat cu politia politica comunista, a fost informator si a scris note despre prietenii sai apropiati. Notele, intelegem de la el, erau favora bile si chiar elogioase. Ceea ce nu schimba esenta chestiunii: erau date sub pseudonim, fara ca subiectii discutati sa stie ce scria “sursa”. Dar a rupt la un moment dat, a trait apoi intr-o stare de chin psihologic pe care abia acum noi, prietenii lui apropiati, incepem sa-l pricepem. Ma grabesc sa o spun: tot ce a scris Antohi in anii de dupa 1989, dar si textele sale disidente, semnifica vointa de a iesi din carcasa ideologica a bolsevismului si efortul de a sustine valorile societatii deschise.

    Nu vreau sa sustin aici teoria “turnatorului de bine”. Nu a existat asa-ceva. Delatiunea era delatiune si nu poate fi nicicum exonerata. Vreau sa renuntam insa la postura de procurori neprihaniti si sa admitem ca zona cenusie din sistem a fost una extrem de labila si perversa. Nu impartasesc pozitia care egalizeaza culpele, asezindu-i alaturi pe Plesita, Merce, Dascalescu, Postelnicu, Mona Musca, Mihai Dulea si Leonte Rautu de Sorin Antohi, adversar fatis, inca din anii dictaturii, ai ideologiei comuniste, si pe demagogii oficiali ai ceausismului.

    Alegind sa vorbeasca, in fine, despre propria sa degradare, Sorin Antohi se afla pe drumul unei redemptiuni prea mult aminata. Cei care vor arunca cu piatra in el ar trebui sa stie ca, eliberin-du-se prin marturisire, Antohi a scapat de o piatra mult mai apasatoare – cea din propriul sau suflet.

    Antonesei: “Nu-mi prea vin in fire”
    De 24 de ore, de cind am primit scrisoarea lui Sorin, nu-mi prea vin in fire. Stiam ca are “probleme de dosar”, de citeva luni eram sigur, dar am fost socat de cele prin care a trecut, incepind de la 17 ani. La aceeasi virsta, eram impulsiv si depresiv si, probabil, daca as fi fost supus aceluiasi tratament, n-as mai scrie astazi aici. Multumesc cerului ca n-am trecut prin asta si-l depling pe Sorin pentru ce i s-a intimplat. Era bine ca noua, prietenilor, sa ne fi spus macar dupa 1989. Cred insa ca i-a fost rusine ori frica sa nu ne piarda. Incerc sa-l inteleg. Oricum, asa cum l-am asigurat prin mail, vom trece cumva peste asta, vom ramine prieteni. In caz contrar, Secu si PCR ar continua sa-mi faca agenda si detest asta. E ceva ciudat in deconspirare.

    Plesita ne da lectii pe OTV, Merce in Parlament si in presa, Priboi a sters-o cu averea ilegala peste fruntarii, iar politia politica a fost facuta de Mona, Sorin, Carol? Acesti oameni nu s-au dus de bunavoie la Secu’! Esti cu adevarat vinovat pentru cele asupra carora poti decide in deplina autonomie. Daca nu ajunge sus, la securisti si activisti, care decideau, deconspirarea nu e inutila, e periculoasa.

    Doina Cornea: “Acum e un om liber”
    Il felicit pe domnul Antohi pentru confesiunea sa. Am aflat ca a fost racolat in tinerete si, daca astazi a avut curajul sa isi recunoasca acest angajament, inseamna ca dinsul a evoluat foarte mult si ca s-a schimbat. De acum incolo il socotesc un om liber – pentru ca a spus adevarul, iar adevarul l-a facut liber. Il felicit pentru faptul ca a marturisit, care mie imi spune ca constiinta lui a ramas neatinsa. Daca toti cei care sint vinovati de colaborarea cu Securitatea ar face la fel ca domnul Antohi, atunci Romania ar putea deveni in citeva luni o tara curata. Riscul ca tocmai cei cinstiti sa isi dezvaluie aceasta colaborare cu Securitatea, iar cei vinovati sa taca in continuare este mare. De aceea, eu cred ca este necesar ca societatea civila sa isi uneasca fortele si sa ceara dosarele celor grei – a acelora care nu isi recunosc faptele grave. Mi-e teama ca daca lucrurile se vor opri aici, tocmai cei care au ruinat tara si au otravit constiintele nu vor avea atita onoare incit sa isi declare colaborarea cu Securitatea. E nevoie sa fi aflat dosarele tuturor demnitarilor, ale judecatorilor si ale inaltilor ierarhi, indiferent de confesiunea de care apartin acestia. In privinta acestora din urma, cazul IPS Anania – mitropolitul de Cluj care figureaza ca si colaborator al Securitatii in cartea lui Ion Mihai Pacepa – este un exemplu cum nu se poate mai bun pentru a ilustra o atitudine care nu face deloc cinste clerului. In concluzie, e necesar ca societatea civila sa se mobilizeze in sensul echilibrarii deconspirarilor.

    Cristian Pirvulescu: “Pocainta nu are semnificatie morala”
    Scrisoarea lui Sorin Antohi apare intr-un moment cind zvonurile privind colaborarea cu Securitatea au cunoscut o intensitate crescinda.

    De asemenea, retragerea sa din Comisia prezidentiala pentru condamnarea comunismului lasa foarte multe semne de intrebare.

    Confesiunea istoricului Sorin Antohi este o aparare foarte inteligenta, in care santajul exercitat de Securitate devine principala scuza pentru calitatea sa de informator. Iar scuza aceasta poate fi acceptata.

    Aceasta marturisire nu anuleaza problema morala; aceasta ramine. Ea ramine, fiindca aceasta calitate de informator nu a fost niciodata recunoscuta pina acum. Gestul recunoasterii si al pocaintei ne apare ca fiind incomplet cita vreme nu a avut antecedente. Un asemenea gest ramine conjunctural; el este asociat dosariadei. Ramine, de aceea, fara semnificatie morala.

    Altfel, sint tentat sa cred ca Sorin Antohi a fost santajat si a cedat cind foarte putini ar fi rezistat.

    Mircea Mihaies: “Gestul lui Sorin Antohi ar trebui salutat”
    Eu n-o sa dau cu piatra in Antohi. Cred ca e o idee buna sa faca marturisiri, cu atit mai mult cu cit e din lumea academica. Nu mi se pare ca ar trebui sa judecam aceste dezvaluiri in termeni de dezamagire: in ceea ce priveste riscurile deconspirarilor, stim de unde plecam, incotro ne indreptam si ce piedici trebuie indepartate.

    Gestul lui Sorin Antohi ar trebui salutat. Stiu ca e umilitor sa recunosti public ca tu, ca om, ca si cetatean, nu ai fost la inaltimea calitatilor tale intelectuale. Sorin Antohi e un om exceptional cotat in viata academica, iar in ultimele luni s-a tot vorbit despre dosarul lui, in anumite cercuri. Nu am insa termeni de condamnare pentru Antohi, problema mea e cu cei care continua sa se ascunda si sint in pozitii publice, or, Sorin Antohi a tot venit cu idei minunate, contribuind chiar la schimbarea mentalitatii de la noi. Pina sa se ajunga la dosarul lui mai era destul de asteptat, asa ca marturisirea de acum dovedeste ca nu e un om lipsit de constiinta.
    Trei colegi din GDS, despre masura justa a vinovatiei

    Rodica Palade
    Este un episod extrem de neplacut. Apreciez mult ca Sorin Antohi a explicat ceea ce a facut. Pe de alta parte, tot ceea ce a scris Sorin in revista “22” si ce a facut dupa 1990 ramine valabil si speram ca lucrurile acestea sa fie judecate corect. Sa nu ne oprim la vinarea unor nume. Noi am cerut sa stim niste adevaruri. Acum va trebui sa avem intelepciunea sa stim si ce sa facem cu aceste adevaruri. Sorin Antohi este un intelectual de care societatea romaneasca are nevoie.

    Radu Filipescu
    Sorin a intrat intr-o situatie din care nu a stiut sa iasa. La un moment dat conteaza si mediul – in sensul ca nu a avut cu cine sa se sfatuiasca pentru a nu intra in acea incurcatura. “Dosarul” sau a avut citeva puncte rele – a avut o colaborare initiala pe care a reluat-o apoi intr-o forma mai extinsa. In acelasi timp, faptul ca acum marturiseste si ca dupa 1989 nu si-a facut cariera in urma colaborarii sale e de laudat. Cazul lui Sorin Antohi este un argument in plus pentru condamnarea comunismului – vedem, inca o data, in ce hal i-a degradat comunismul pe oameni. Eu apreciez marturisirea lui. Sorin trebuie judecat cu asprime, dar si cu ingaduinta.

    Andrei Oisteanu
    Sint uluit si indurerat. Deocamdata sint prea socat ca sa comentez coerent confesiunea lui Sorin Antohi. Bine ca a avut puterea sa o faca, fie si atit de tirziu. Cunoscindu-l, stiu ca a singerat scriind-o. Si eu am singerat citind-o. Este un act de exorcizare a duhurilor rele. Inteleg ca vrea sa publice o carte despre aceasta experienta sumbra si dureroasa. Il incurajez. Va fi un document important de incriminare a regimului comunist. Pentru a putea masura corect vinovatiile, trebuie sa cunoastem maruntaiele sistemului dictatorial si sa-i intelegem grozavia. Are dreptate Sorin Antohi: ubi sUnt locotenentul Florinel Viziteu, colonelul Gascu etc. (Doamne, ce nume au!). Unde sint cei care au inoculat maladiile spiritului de care suferim si azi?! Unde sint cei care i-au infrint pe unii dintre cei mai buni dintre noi?! Sorin Antohi, te rog sa nu ma incluzi in categoria “fostilor prieteni”.

    No comment
    Alexandru Calinescu, Dan Petrescu, Tereza Culianu-Petrescu nu vor sa comenteze confesiunea lui Sorin Antohi.

    “Sorin imi este un om foarte apropiat si imi va fi in continuare, sint nasul lui de cununie… Am vazut textul, dar va rog sa nu-mi cereti sa-l comentez”, spune profesorul Alexandru Calinescu.

    La rindul sau, sotia lui Dan Petrescu, Tereza Culianu, afirma ca sotul sau nu doreste sa comenteze despre Sorin Antohi: “Noi stiam deja de ceva vreme de povestea asta. Mi s-ar parea mai interesant, pentru dumneavoastra ca in loc sa vorbiti cu apropiatii lui Sorin Antohi, sa incercati sa vedeti cine erau securistii care l-au constrins, aceia care ii cereau notele informative”.

    #3338 Răspunde

    Suplimentul de cultura nr.94, 16-22 septembrie 2006

    „Din punct de vedere sentimental, lucrurile sunt ireparabile. Sorin Antohi nu mi-a dat nici macar un telefon nici inainte si nici macar dupa ce am aflat din presa. Deci ceea ce ar fi trebuit sa aud de la el am auzit din presa… Desi eu stiam de vreo luna. Din punct de vedere general… moral…este teribil ceea ce a facut Sorin Antohi. El a umblat cu o incarcatura de dinamita, ca acei kamikaze, ca acei teroristi care intra prin teatre si autobuze ani de zile si a detonat-o acum, lovind in intreaga clasa intelectuala din România. Va intrebati de ce Gigi Becali are succesul pe care-l are?
    Pentru ca dupa cazurile Mona Musca, Sorin Antohi si cine mai urmeaza – si mai urmeaza! – clasa intelectuala ajunge sa fie asociata cu fatarnicia, duplicitatea, cu minciuna. Or, va rog sa observati un lucru la Gigi Becali. El este violent, obscen, brutal, primitiv, incult. Dar nu minte! M-am uitat cu atentie. Cind nu-i convine ceva o mai intoarce, dar nu spune ca albul este negru. In vreme ce acesti oameni la care poporul se uita cu admiratie sint asociati acum cu minciuna.
    Si tocmai frumusetea vorbelor lor este asociata cu gaunosenia minciunii. De asemenea, domnul Becali n-are nici o problema cu Securitatea… Pentru ca este machidon, vine din zona legionarismului. Intelighentia româneasca o are si o s-o aiba intr-o proportie si mai mare din cite aud. Or, acest lucru produce inca un faliment al ideii morale in România. Si-atunci cum sa te miri ca vine Gigi Becali?“

    #3339 Răspunde

    Sorin Antohi, seful Departamentului de studii istorice de la Central European University din Budapesta, este conducator de doctorat fara sa aiba titlul de doctor. Un caz unic pina acum.

    Potrivit CV-ului afisat pe site-ul universitatii din Budapesta, Sorin Antohi si-a sustinut doctoratul in istorie in 1995 la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iasi. Verificari recente au aratat insa ca acesta nu a obtinut niciodata titlul de doctor, informatie ce a fost facuta publica ieri de „Ziarul de Iasi“. El s-a inscris la doctorat in 1991, sub conducerea stiintifica a acad. Alexandru Zub, iar la fara frecventa era obligat sa-si sustina teza in sase ani. Nu a facut-o, desi si-a dat toate examenele si referatele, si, ca urmare, a fost exmatriculat, insa abia in 2000, dupa noua ani. „Nu ne-am mai confruntat niciodata cu un astfel de caz“, spune Luminita Iacob, prorector la Universitatea „Al.I. Cuza“. Prin ineditul situatiei, dar si prin pozitiile pe care le-a detinut Sorin Antohi, cazul socheaza lumea academica. In absenta unei explicatii din partea acestuia – ce nu a putut fi contactat la universitatea din Budapesta pina aseara -, cunoscutii si colegii sai de breasla nu stiu cum sa califice acest gest. Impostura sau neglijenta? Cert este insa ca unii istorici cunosteau acest lucru, fiind surprinsi doar de asumarea unui titlu pe care nu-l are. Cei mai multi nu si-au imaginat insa ca cineva care a fost chiar prorector academic al prestigioasei institutii din Budapesta nu are titlul de doctor.

    „Este inexplicabil“
    „Sint intristat si stupefiat. Este regretabil si incorecta invocarea acestui titlu fara sa-l detii. Eu eram convins ca Sorin Antohi are doctorat si este ciudat ca nu a reusit sa-si duca formal demersul pina la capat“, spune Florin Platon, decanul Facultatii de Istorie din Iasi. Vladimir Tismaneanu, cel care l-a ales pe Antohi sa faca parte din comisia prezidentiala pe care o conduce, s-a declarat si el socat de informatie. „Este inexplicabil in conditiile in care are o opera care l-ar fi calificat sa obtina de cel putin trei ori acest titlu“, afirma Vladimir Tismaneanu, apreciind ca „nu este un moment agreabil pentru intelectualitatea romaneasca“. Singurul nesurprins a fost, fireste, conducatorul de doctorat al lui Sorin Antohi. Alexandru Zub, seful Sectiei de Istorie a Academiei, a refuzat sa faca vreun comentariu pe aceasta tema. „A fost santajat pentru ca a scos clandestin o revista si a dus asta in circa toata viata. Lasati-l in pace“, a spus academicianul, referindu-se la colaborarea cu Securitatea, adaugind ca nu stie ca Antohi „sa fi pretins ca este altceva decit este“.

    Doctoranzii doctorandului
    Atita vreme cit nu preda in Romania, Sorin Antohi nu poate raspunde in fata legii pentru fals in acte sau uz de fals. Potrivit lui Dumitru Miron, secretar de stat la Educatie, numele istoricului nu apare deloc in scriptele ministerului, ceea ce inseamna ca nu si-a sustinut doctoratul. In Ungaria, unde acesta are functii de conducere, cariera sa academica ar putea avea de suferit, chiar daca activeaza intr-o universitate privata. „In general, in orice comunitate stiintifica o pozitie de acest nivel presupune titlul de doctor“, spune Vladimir Tismaneanu, profesor la Universitatea din Maryland. In SUA, unde este de altfel acreditata institutia din Budapesta, nu poti deveni nici macar titular fara titlul de doctor. Or, Antohi conduce el insusi doctorate. In aceasta calitate a „pastorit“ destinele academice ale multor tineri din Romania.

    De la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, sotii Cristina si Dragos Petrescu, colaboratori acum la CEU, l-au avut coordonator de doctorat, ca si Victor Rizescu, colegul lor de la Stiinte Politice. Dragos Petrescu este reprezentantul presedintelui Basescu in CNSAS. „Doctoratele lor au fost validate in Romania, dar nu stiu exact in ce calitate figura Sorin Antohi in comisiile lor si ce reguli exista acolo“, spune Cristian Preda, decan la Stiinte Politice.

    O tinara din Romania, careia Sorin Antohi ii coordoneaza doctoratul si se afla deja in anul II, s-a aratat si ea socata la aceasta veste. „Cum e posibil? Te pomenesti ca oficial nici nu sint doctoranda lui“, a intrebat tinara.

    Nimic nu ma mai surprinde…si asta ma doare.
    In orice caz, mi s-a luat poate o pietricica de pe inima ca l-am contrat odata si o indoiala din suflet ca as fi fost invidios: cu multi ani in urma, cand isi incepuse construirea soclului de “carturar” (observati ca nu i se mai pre-lipeste numelui acest termen, arhaism echivalent al… “doctorului”), mi-am exprimat indoiala in fata dezvoltatii sale “multilaterale” si a inaintarii lui spre noi culmi intelectuale si geniale (ca si mare specialist in limba engleza) Mi-a aruncat o privire de-acolo de sus si o replica la care n-am mai avut nicio replica. Eram singur, printre adulatori.
    Era o “consfatuire” SF nationala. Multe personalitati au iesit in fata in anii 80 si au continuat si dupa. 😉 O alta personalitate care crestea atunci, in ’80, iar in zilele noastre a ajuns la un apogeu auto-impus (ca semn al unei modestii bine gandite), sustinea ca in Science Fiction primordiala e Stiinta pentru ca de-aia e si pusa inaintea Fictiunii in acea sintagma. Un alt fin cunoscator al limbii engleze! Cand am sesizat eroarea, cu toata amicitia care ma lega de el intr-ale scifiului, n-am avut niciun semn de aprobare sau sustinere de la ceilalti. Era oare prea evidenta eroarea si nu merita evidentierea? 😆 😆 Stiu macar ca n-a mai sustinut primordialitatea Stiintei. In niciun caz folosind (contra) argumentul de mai sus.

    Sunt linistit acum. Sau n-ar trebui?
    Asa merg lucrurile.
    Nu va mai inchinati…
    decat daca aveti vreun interes si stiti ca altfel nu merita 😈

    #3340 Răspunde

    Colegii de la Quasar Iasi organizeaza o noua editie a Zilelor Dan Merisca, in perioada 19 – 19 noiembrie. Tema: “Seniorii timpului” – cu subtemele “masina timpului” si “chirurgie temporala” (iata, aproape identica cu cea de la abia incheiata sesiune HGWells!), plus o suita de lansari de carte si traditionalul cenaclu nocturn. Iata si programul detaliat:

    Vineri, 17 noiembrie:
    16.00 Conferinta de presa asupra desfasurarii manifestarii
    16.30 Seniorii razboiului si masina timpului – gala de filme SF si fantasy realizata de Stefan si Cristina Ghidoveanu (I)
    18.00 Timp fizic, timp psihologic. Sesiune de comunicari stiintifice. Initiaza dezbaterea Corneliu Grumezea si Felicia Ceausu
    20.30 “Tehno-Dance Music Show”: spectacol de sunet si lumina. Coordonatori: Romeo Cozma, Lucian Merisca si Cristian Bodnarescu
    21.30 – 23.00 Seniorii razboiului si masina timpului – gala de filme SF si fantasy (II)
    Sambata, 18 noiembrie:
    10.00 Gala de filme SF si fantasy (III)
    11.00 Realitate, mit, utopie. Initiaza dezbaterea Lucian Merisca, Bogdan Baghiu si Horia Chiriac
    13.30 Lansare de carte (I): Editurile “Tritonic” si “Princeps Edit”. Prezinta Marian Coman si Dan Dobos
    17.00 Fandom 2006 . Domeniile F si SF, prezenta publicistica sau mediatica. Initiaza dezbaterea Dragos Fofirca, si Vlad Franghiu
    18.00 Lansare de carte (II): Editurile “Helion”, “Cronica”, “Vasiliana’98” . Prezinta George Ceausu si Cornel Secu
    19.00 Cine mai scrie SF si fantasy. O sectiune extrasa din anul 2006 in “literaturile imaginarului” de catre Bogdan Fofirca si Mircea Nanu-Muntean. Urmeaza acordarea premiilor “Dan Merisca” si “Marian Mihai”
    21-23.00, Noaptea fantasticelor texte. Cenaclu de noapte coordonat de Vasile Sandu (“Barfotecarul Oficial”) si Traian Badulescu
    Duminica, 19 noiembrie:
    11.30 Carti si reviste in amiaza imaginarului. Lansari de carti si reviste literare si stiintifice. Alaturi de autori, evolueaza Vlad Franghiu si Mircea Vasiliu
    13.00 Mic tratat de chirurgie temporala. Sesiune de comunicari stiintifice coordonata de Lucian Merisca. Initiaza dezbaterea Catalin Sandu si Ciprian Soptica.
    Daca doriti sa participati, va asteptam cu placere.

    Notã: Sala “Pod-Pogor fiul” este a Muzelui Literaturii Române iar sãlile “Intim” ºi “Azur” se gãsesc la Casa de Culturã a Studentilor.
    Pentru informatii sunati la tel. 0332-108215, Petronela Baltatu.
    Pentru concursul literar puteti trimite lucrãrile în format electronic pe adresa

Vizualizare 15 articole - 1 la 15 (din 47 în total)
Informația ta: