SCIENCE FICTION

Acasă Discuții Diverse SCIENCE FICTION

Acest subiect conține 46 de răspunsuri are 5 voci și a fost actualizat ultima dată de admin admin acum 2 luni.

Vizualizare 15 articole - 31 la 45 (din 47 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #3356 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Despre conditiile grafice si calendarul aparitiilor in 2010Formatul va fi trade paperback mediu (20,5 x 13,5 x 1,7 cm); vor fi 240 pagini tiparite pe hirtie volumica. Coperta va fi tiparita in policromie si laminata mat, cu lacuire selectiva pe titlu. Va fi o revista cu aparitie trimestriala, in prima luna a fiecarui anotimp; astfel, numarul 1 va aparea la sfirsitul lunii martie, numarul 2 in iunie (intentia editurii fiind de a-l lansa la Bookfest), numarul 3 in septembrie, iar numarul 4 la inceput de decembrie (cu putin efort, la Gaudeamus, la final de noiembrie).
    Ilustratia copertei primului numar, opera a artistului Adam Tredowski, este nominalizata in acest an la Premiile British Science Fiction Association.

    Revista are si un website, deocamdata sumar, aici: http://www.millenniumpress.ro/galileo.html

    Citeva cuvinte despre continut
    Primul numar va contine in proportie de aproximativ 80% proza si 20% non-fictiune. Autorii romani prezenti cu povestiri in acest numar sint Liviu Radu si Sebastian A. Corn. Traducerile alcatuiesc o grupare solida, la rindul lor, fiind vorba de texte premiate cu Hugo, World Fantasy Award si Nebula semnate de James Patrick Kelly, Norman Spinrad, Joe Haldeman. Pentru cel din urma, binecunoscut cititorilor romani, o mentiune speciala, intrucit el va fi desemnat anul acesta drept Grand Master de catre SFWA si, in acest context, editorii au considerat nimerit sa-l aleaga drept subiect al primului Dosar Galileo, care va aduna laolalta o bio-bibliografie, un interviu in exclusivitate si o proza recompensata cu doua mari premii.

    In ce priveste non-fictiunea, debuteaza acum patru rubrici care se vor regasi numar de numar in sumarul revistei: Graham Sleight isi reia rubrica din Locus, privind viitorul din perspectiva zilei de ieri si analizind jaloanele importante ale operei unui scriitor de gen; primul articol e dedicat unui monstru sacru: Ray Bradbury. Cory Doctorow va publica in Galileo o serie de articole in care va aborda – in contextul literaturii science fiction – impactul viitorului asupra mentalitatii prezentului. Paul di Filippo va sustine o rubrica de recenzii (asa cum face pentru Washington Post sau Asimov’s), iar Mircea Oprita va trece in revista, cu acribia care-l caracterizeaza, cite un capitol din istoria anticipatiei autohtone. In sfirsit, fiecare numar va avea cite-un invitat surpriza, care se va apleca asupra unui aspect al genului F&SF de extrema actualitate. Invitatul din primul numar va fi scriitorul canadian Peter Watts, care-si va spune parerea despre fenomenul cinematografic Avatar.

    Oferta de abonamente
    Pretul de vinzare al revistei la difuzori (librarii, tarabe si depozite) va fi de 15 lei/exemplar. Costul unui abonament pe un an (4 numere a cite 240 de pagini) va fi de 50 lei. Abonatii vor plati asadar cu 2,50 lei mai putin per exemplar decit daca ar cumpara fiecare revista in parte. In plus, expedierea se va face pe cheltuiala editurii. Dar avantajele abonamentului nu se opresc aici. Cei ce se aboneaza pina la 1 aprilie 2010, vor primi impreuna cu fiecare numar cuprins in abonament o carte F&SF gratuita. Valoarea medie a fiecarui volum astfel oferit este de aproximativ 28,75 lei, prin urmare nu doar vor realiza o economie de 10 lei (la care se adauga scutirea de taxele postale), ci vor cistiga si o serie de carti-bonus care valoreaza laolalta pina in 115 lei. Asadar, pentru suma de 50 lei abonatii vor primi 4 reviste si 4 carti in valoare totala de pina 175 lei.

    Titlurile propuse ca bonus sint urmatoarele:
    * Michael Haulica – ASTEPTIND-O PE SARA
    * Michael Haulica (editor) – ATELIERKULT: POVESTIRI FANTASTICE
    * Nicola Griffith – RIUL LINISTIT
    * Horia Nicola Ursu (editor) – TRANSFORMAREA LUI MARTIN LAKE SI ALTE POVESTIRI
    * Ben Bova – POWERSAT
    * Cory Doctorow – UN MILIARD DE SANSE
    * Jack Dann – JAMES DEAN, REBELUL
    * Dan Dobos – ABATIA
    * Doru Stoica – INTRE BARIERE

    Abonamentele pe un an pot fi achitate prin expedierea sumei de 50 lei printr-un mandat postal sau e-mandat pe adresa editurii (Horia Nicola Ursu la Millennium Press, Str. G. V. Popescu Nr.7, 440021 Satu Mare) sau prin transfer bancar (in contul RO43BTRL03101201998386XX deschis la Banca Transilvania Satu Mare, titular cont: Horia Nicola Ursu); dupa efectuarea platii, cititorii sint rugati sa expedieze un e-mail pe adresa or.ss1544550613erpmu1544550613innel1544550613lim@e1544550613ciffo1544550613, precizind adresa la care doresc sa primeasca revista si cartile-bonus, precum si titlurile cartilor-bonus (patru titluri!) pe care le-au ales din lista de mai sus.
    Va asteptam cu drag!

    Horia Nicola Ursu
    director executiv Millennium Press

    MILLENNIUM PRESS
    Romania, 440021 Satu Mare, Str. G. V. Popescu 7
    tel.: +40-261-715-852 • +40-724-074-185
    e-mail: or.ss1544550613erpmu1544550613innel1544550613lim@e1544550613ciffo1544550613
    website: http://www.millenniumpress.ro

    SUCCES, Horia, si cu acest proiect!

    #3357 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Aho, aho, droizi şi fraţi,
    Staţi puţin şi nu mînaţi,
    Lîngă jedi v-aşezaţi
    Şi cuvîntul mi-ascultaţi:

    …Iarna-i grea, minocul mare,
    Semne bune anul are,
    Semne bune, de belşug,
    Pentru bantha de la plug.

    Ia pocniţi din blaster, măi,
    Şi sunaţi din zurgălăi
    Să se-audă-n munţi şi văi!
    (Hăi!)

    Rămîi, gazdă, sănătoasă,
    Cu droizii de prin casă,
    Cu wookie din bătătură!
    Sănătate şi armură!

    Forţa fie-ţi dezvoltată,
    (Nu şi partea-ntunecată)
    Ca la Yoda şi-Obi Wan!
    La anu’ şi la mulţi ani!

    Florin Corneliu Pîtea

    #3358 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Serialul, nu filmul!
    Am dat peste un interviu cu James Callis (Gaius Baltar) despre finalul serialului (in fapt un film de trei ore, care a fost difuzat in episoade), descris ca o „space opera” in sensul originar al cuvantului „opera”: cu participarea tuturor instrumentelor dintr-o orchestra si da exemplul „Uverturii 1612” de Ceaikovski.
    Erudit, lunecos, facator din vorbe, ca eroul din serial 😀


    „I think if Adolf Hitler were back, he’d be crying in his handkerchief.”

    apropo
    http://www.trilulilu.ro/alex9920/e180988eae4c10

    #3359 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    …inca o usa inchisa pe o epoca.

    Ion Hobana 25 ianuarie 1931, la Sannicolaul Mare – 23 februarie 2011, Bucuresti

    Ninsoarea trebuie sa fi ascuns OZN-ul care a venit sa-l rapeasca de la noi.

    #3360 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Pe Nautilus, un articol al lui Viorel Pirligras despre SF, HF, F, „Crâncena luptă dintre S şi F” a starnit comentarii – si e deja ceva! comentariile sunt asa de rare…!!
    http://revistanautilus.ro/vivisectii/crancena-lupta-dintre-s-si-f/#comments

    Fantasticul este teritoriu-de-explorat in Fictiune cu Fantezie, cu mijloace avansate tehnic si fizico-mental de personaje cu aura de super-eroi.
    Pe vremuri, se ascultau povestile, in intonarea si dramatizarea bunicilor, menestrelilor, actorilor, nebunilor. Vorbele aprindeau lumini launtrice.
    Apoi, se citeau din carti la lumina lanternei, pe furis, cu nesat, in uitarea capsulei personale spatio-temporale.
    Acum, fictiunea e mai „stiintifica” in mijloace decat in subiecte, spre pilda tablita de clestar care te-nvaluie-n lumina-i 3D. 4D… Ca o lanterna-carte.

    Ganditi-va la surse, receptare, mijloace, si Stapanul Inelelor si Alba-ca-zapada se vor apropia mai mult decat ati crede cu putinta la primul gand.

    In veacul al nouasprezecelea Stiinta era in sine incitanta si accelera gandirea, grabea anticiparea, provoca inchipuirea viitoriceasca, si in trena literaturii populare de aventuri in tinuturi indepartate, mai precis localizabile decat „peste mari si tari”, apare firesc si literatura populara a peripetiilor uluitoare dar tot mai verosimile pe seama cunoasterii savante pe taramuri unde nu fusese nimeni pana atunci, inspre granita de pe urma, spre care purces-am si inca n-ajuns-am.
    F inghite orice 😉

    Crancena e numai galceava fanilor.
    Voila!

    #3361 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Mare colcaiala in vremurile astea de umbre orbitoare!

    Lungul drum al scriitorului către succes
    Scris de Viorel Pîrligras
    publicat in Nr. 44 / Septembrie 2011, in Vivisecţii

    Nu, vă jur că nu vreau să-i iau lui Dănuţ Ungureanu pâinea de la gură, dar am asistat recent la o discuţie în care se făcea apologia practicării cenaclurilor de noapte la manifestările SF şi am simţit nevoia să-mi spun opinia. Pentru că, odinioară (pe vremea când nu existau „două diniori”, ca în Bacul de anul ăsta), se practicau lecturi şi discuţii pe marginea lor care se lungeau mult în noapte, până spre dimineaţă. Publicaţiile erau puţine sau nu erau deloc şi nu oricine avea maşină de scris ca să-şi poată multiplica textele. Nemaivorbind că mai mult de cinci exemplare nu se puteau scrie simultan la maşina de scris, cu indigo, de la al şaselea literele deveneau ilizibile. Şi cine stătea să scrie de mai multe ori un text, mai ales când era vorba de un text de mare întindere? Cenaclurile de noapte erau, aşadar, o soluţie de turnir şi schimb de experienţă între creatorii literari din ţară, care se vedeau, din cauza distanţelor, doar cu ocazia manifestărilor SF. Şi asta pentru că manifestările erau patronate de case de cultură care decontau cheltuielile de deplasare. Evident, lecturile erau „pigmentate” de o oarecare cantitate de alcool, variabilă de la manifestare la manifestare, aşa că le dau dreptate nostalgicilor, dacă înţelegeţi ce vreau să zic…

    Dar asta a fost. Acum suntem pe drept cuvânt în Mileniul 3. Avem pc pe post de maşină de scris şi internet pentru comunicare la orice distanţă. O simplă postare pe un site specializat asigură vizibilitatea textului pentru oricine vrea să-l lectureze. Ba se poate comenta la el. Ceea ce, să recunoaştem, se şi practică. Atunci care ar fi rostul lecturilor nocturne?

    Să trecem însă la lecturile „diurne”.În anii 80, observasem că la şedinţele de cenaclu lectura textelor devenise un ritual. Şeful cenaclului întreba întotdeauna, invariabil: „Are cineva ceva de citit?” şi orice ciornă scoasă din funduri de buzunare părea să salveze o şedinţă. Nimeni nu se întreba de ce trebuie să lectureze în plen. Desigur, pentru a-i uimi pe ceilalţi cu formidabilul text scris aseară în fugă, înainte de a se lua lumina. Doar că majoritatea textelor erau de categoria amatori, iar autorul se supăra groaznic la criticile celorlalţi, chiar dacă şi aceştia erau doar critici amatori. În plus, ţinea să-şi apere textul, pledând deseori un timp mult mai îndelungat decât durata lecturii textului propriu-zis. Alte observaţii vesele: nu oricine poate lectura un text, chiar dacă este creaţie proprie. Timbrul vocii nemuzical, emoţiile, ratează deseori naraţiuni bune. Graba lecturii – aşa-zisa lectură „la foc automat” – te face să nu poţi urmări toate detaliile din text, mai ales dacă textul este dens. La acele şedinţe se bucurau de aprecieri cei care încântau asistenţa cu dialoguri, de preferinţă umoristice, sau cei care făceau din lectură un spectacol – îmi amintesc de un autor care îşi arunca în aer fiecare filă citită! Un alt scritor, de altfel talentat, sesizase la o colegă de cenaclu frisoane la prozele sale naturaliste, aşa încât comitea doar astfel de texte, spre hazul audienţei şi protestele „victimei”. Încă de atunci (m-)am tot întrebat care era rostul lecturii publice. Mi se răspundea des cum că cenaclul ar fi un fel de curs literar. Doar că „profii” cam lipseau. Cu riscul să mi-l fac „prieten pe viaţă” pe Ştefan Ghidoveanu care se laudă pe un site că a făcut şcoală literară la emisiunea sa radio, pot să-i spun că a te erija în redactor citit şi a răspunde textelor ascultătorilor cu „asta da” sau „deocamdată nu”, nu înseamnă a face şcoală. Înseamnă doar a discerne un text bun de unul slab realizat. Nici chiar o analiză în detaliu nu crează un scriitor, ci mai degrabă… un critic. Exemplele pe care le dădea el de autori realizaţi după trecerea prin radio-şcoală nu atestă naşterea unui scriitor mulţumită îndrumării radio-redactorului, căci acel creator s-ar fi realizat oricum dacă avea talent şi credea cu tărie în ce face, ci faptul că scriitorul în devenire bătea atunci la toate porţile, aşteptând confirmări şi încurajări.

    M-am întrebat în ce măsură scriitorii de „dincolo” devin autori de succes în urma „cursurilor” de la cenacluri sau lecturi nocturne la manifestări SF. Ei bine, nu devin. Nu devin pentru că nu participă la astfel de ritualuri care par a fi tipic româneşti. Ei doar scriu, trimit la reviste şi edituri de unde primesc inevitabilele răspunsuri „asta da” sau „deocamdată nu”, cei perseverenţi şi talentaţi nu descurajează şi scriu sau îşi propun cu încăpăţânare textele şi altor reviste sau edituri şi în cazurile fericite se văd publicaţi şi intră în hora profesionistă din care primesc un ban de pe urma scrisului. Cred că exemplul autoarei J.K. Rowling este elocvent. Nu-mi amintesc ca cea care are acum o avere mai mare decât a reginei Anglei, obţinută de pe urma scrierilor ei, să-şi fi lecturat textele pe la vreun cenaclu sau vreo manifestare nocturnă. Asimov şi-a început cariera prin publicarea unei povestiri într-un magazin de science fiction, în 1939. Nu cred că dacă textul ar fi fost respins de mai multe reviste, Asimov ar fi descurajat şi s-ar fi apucat de tâmplărie, de exemplu. Vreau să spun prin aceste exemple că un scriitor cu chemare va fi şi va rămâne scriitor indiferent de piedicile vieţii. N-am auzit de scriitori talentaţi eşuaţi. Operele lor rămân şi e doar o problemă de timp ca ele să fie recunoscute de cititori sau de istoria literară. Secretul este să scrii, secretul este să publici, secretul este să-ţi faci cunoscute textele. Şi poate că, spre sfârşitul vieţii, atunci când vei fi devenit scriitor pe de-a-ntregul, recunoscut în „Istoria literaturii române a lui Manolescu”, îţi vei permite să lecturezi, la un bahic „cenaclu” nocturn, o „poveste a poveştilor” doar pentru urechile celor apropiaţi. Deşi, cu tehnica actuală, n-aş băga mâna în foc că acel text nu va cunoaşte apoi o largă răspândire şi apreciere. Creangă a păţit-o!

    Lungul drum al scriitorului către succes

    #3362 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Simptomatic.
    Intre odinioara si vreodata, nu e mai nimic!

    #3363 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Cadou de Sarbatori, cateva pagini din:
    URBAN: 1. Les regles du jeu, Futuropolis, de Luc Brunschwig si Roberto Ricci, aparut: 15.09.2011

    Zacchary Buzz isi paraseste familia si ferma pentru a merge la Monplaisir, o metropola dedicata vacantelor, jocurilor, placerilor… Avand ca model pe Overtime, cel mai mare justitiar al tuturor timpurilor, viseaza sa intre in cea mai buna politie din lume: Interceptorii Urbani.

    Monplaisir este o societate hipercontrolata, condusa de un omnipotentul Springy Fool. Dotat cu camere si ecrane uriase, tot orasul poate urmari cele mai mici gesturi ale locuitorilor. Monplaisir este deasemenea sub controlul lui A.L.I.C.E., un sistem automatizat compus din roboti curatatori care vaneaza hoti prin mijloace poate exagerate… Acest sistem permite politistilor sa se ocupe de adevaratele crime, caci dincolo de festivitati si distractie se afla corpurile mutilate ale mai multor tinere. Devenit prea jenant, anchetatorul principal este ucis de Antiochus Ebrahimi si preia ancheta cel mai bun Urban Interceptor: Isham El Ghellab, care va fi urmarita sub forma de joc televizat: spectatorii pot face pariuri pe moartea unuia din protagonisti.
    Zach, care visa sa faca dreptate, descopera ca totul nu este altceva decat violenta si sinism si ca lumea magica a lui Monplaisir este foarte brutala…

    http://www.bdgest.com/preview-944-BD-urban-les-regles-du-jeu.html

    #3364 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    John Titor – I am from 2036
    Post to Post (http://bbs.artbell.com/index.php)
    – Time Travel (http://bbs.artbell.com/forumdisplay.php?forumid=25)
    — I am from 2036 (http://bbs.artbell.com/showthread.php?threadid=1203)

    What if someone from the future popped up in our timeline and started answering questions from people on internet message boards? That’s exactly what John Titor did in the late 1990s. Claiming he was sent from the future on a mission to retrieve an antique computer, he talked with thousands of people online and told stories of futuristic life in 2036. Many of his tales warned of imminent disaster for the world, but he said he couldn’t help.

    As abruptly as he appeared, Titor vanished in 2001. Did he finish his mission? Who – or what – is behind the legend of John Titor?

    http://anomalies.net/object/titororiginalpost.html

    Posted by John Titor on 03-24-2001 06:19 PM

    I will be leaving this worldline shortly and this will be my final post. There are only a handful of people who will know exactly when I will be leaving and I’m sure they will let you know when I’m gone.

    In the last few days I have found your choice of topics quite interesting and from an objective viewpoint I think it collectively answers one of your own questions, “If time travel is real, where are all the time travelers?” In the past, I have stated that quite frankly, you all scare the Hell out of me and I’m sure other temporal drivers would feel the same. But now I have an expanded explanation with two examples.

    A while ago (on one of the posts), I related an experience I had with my parents while we were driving down a highway. Every now and then, we would pass someone who was in obvious distress with their vehicle. I was amazed that so many people could pass them by without stopping to help. Their explanation was fear. The risk of helping someone was too great and with today’s technology, they probably had a cell phone anyway. If they didn’t, the walk to a gas station would be good for them and teach them a lesson for running out of gas.

    The other example is the plight of the homeless. When you pass them as individuals on the street I see the way people selectively choose an alternate path to avoid them.

    Those two examples best define why time travelers do not show themselves. In trying to help you, we put ourselves as great risk and there’s really no point to it. We know the nature of time dictates that traveling between “exact” worldlines is impossible. Therefore, the only results we will see will be the ones we stay to see. Since worldlines, outcomes and events are infinite, we have better things to do. When I arrive in the “new” 1998 worldline on my way home I could easily start all of this again and continue to go through the same conversations with all of the same people. However, I already know you won’t pay any attention or believe me because we’ve already been through it on this worldline. Besides, I think the walk to the gas station will do you some good.

    My interaction with you was not a direct mission parameter but it was a secondary mission protocol based on standing orders given to all temporal drivers. That secondary objective is basically to gather as much information about a worldline based on a set of observable variables when we first arrive. Your worldline met those conditions. What amazes me is why no one here wonders why Y2K didn’t hit them at all?

    Bring a gas can with you when the car dies on the side of the road.

    Farewell.

    John

    #3365 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Anticipaţii şi anticipări
    de Viorel Pirligras
    in lumiparalele.ro http://www.lumiparalele.ro/2011/12/13/anticipatii-si-anticipari/ si, mai intai, pe revistanautilus.ro
    http://revistanautilus.ro/vivisectii/anticipatii-si-anticipari/
    unde se incearca niste nuantari „istorice” interesante, pe baza cartii „Buna seara, Sofia” de Lino Aldani in versiunea doamnei Doina Oprita si a volumului „Aporisticon” de Mihail Gramescu, care cuprinde „povestiri scrise într-un ameţitor vârtej lingvistic care l-ar fi pus cu botul pe labe şi pe marele Asimov. Sau, dacă mă gândesc mai bine, mai ales pe marele Asimov, campionul sintagmei simple!” …

    Interesanta familie de cuvinte!
    A anticipa: A face sau a spune ceva înainte de o anumită dată (fixată) sau înaintea timpului cuvenit [DEX]. Cu formele: avangarda artistica, prezicerea (pseudo)stiintifica, prevestirea mistica…
    Anticipatia este fie un gen literar, fie tonul la cantecul… care va sa vina, un TEASER?
    Anticiparea este actul de a face toate astea, iar ea poate fi superb constienta, dar si magic intamplatoare…

    Optimism prezicator in ideologia comunista, entertainment prevenitor…in rest.

    Subiectul, anticipatorul, nu… prea exista. Care e ala de face anticipari?? Cuvinte din alte „familii” sunt folosite in schimb, fiecare cu nuanta lui iluzorie.

    Etimologic, a lua inainte.
    O fi graba. Fuga premenitoare de trecut prin prezent. Longevitate trasa de par.

    Asimov nu e nici avangardist, ci un intretinator al formei alergatorului prin prezent, un antrenor al acestuia.
    Pe vremuri, intretineam atentia membrilor unui cenaclu SF (efectiv) de duminica, cu cate un capitol din „Cavernele de otel”, tradus pe parcurusul saptamanii.
    Foiletonul tradus efectiv la „prima mana”, pe masura ce inaintam in lectura romanului, fara inflorituri, intr-o premeditata romana de pulpa americana*, a intrat degraba si in revista ORION, desi avea nevoie de primenire si cosmetizare pentru a putea sa-si permita luxul de a (se) vedea (in) luminile tiparului.
    Traducerea a fost palpitanta ca inaintarea intr-o padure virgina, iar peripetiile erau povestite la cate un popas duminical, fara a cunoaste incotro ne indreptam – nici ascultatorii, nici trimisul lor in jungla.

    Peste foarte putin timp romanul a aparut si in volum, ceea ce m-a facut curios: l-am rasfoit si am gasit asemenari tulburatoare cu versiunea cenacliera*. Nu mai stiu cine era „traducatorul” de atunci.
    Nici „Fundatia” nu am citit-o in versiunea romaneasca.
    Si ma opresc aici.
    A, ba nu! Gasesc pe Wikipedia:
    Traduceri în limba română
    1989 – Cavernele de oțel, serializare în revista „Orion” nr. 1-3, traducere Marian Mirescu
    1992 – Caverne de oțel, Ed. Univers, Colecția romanelor științifico-fantastice, nr. 13, 254 pag., ISBN 973-34-0227-3
    2003 – Cavernele de oțel, Ed. Teora, Colecția SF nr. 49, traducere Mihai-Dan Pavelescu, 222 pag., ISBN 973-20-0447-9

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Cavernele_de_o%C8%9Bel#Traduceri_.C3.AEn_limba_rom.C3.A2n.C4.83

    Editia de care scriam mai sus trebuie sa fie cea din 1992, unde nu apare numele traducatorului.

    *”…si atunci R.Daneel spuse…” / „…spuse R.Daneel” / „se intreba detectivul” / „spuse detectivul” …si asa tot timpul 🙂

    #3366 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Acum se vorbeste de anticipate versus comasate
    Sunt antonime? :mrgreen:

    E vorba de alegeri.

    #3367 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    SFmania 16
    Niveluri de lectură

    de Mircea Oprita

    Am convingerea că SF-ul, deși aparținător culturii populare prin multe dintre producțiile sale, nu se scrie pentru maneliști. Nu se scrie nici pentru snobi, pentru cei din principiu „subțiri“, deși are și genul acesta rafinamentele lui. SF-ul se adresează unui public obișnuit, dar cu o particularitate neîntâlnită pe toate drumurile: e interesat de știință. Interesat, firește, nu în felul foarte aplicat și profund al cercetătorilor specializați; totuși, dispus să privească știința ca pe o aventură capabilă să producă pe traseul ei miracole cuceritoare de minți și de inimi.

    Există, fără îndoială, mai multe moduri în care se face lectura acestor scrieri. De regulă, interesul pentru gen apare în copilărie (sau nu apare deloc, ca să parafrazez o vorbă la modă), ceea ce explică, pe de o parte, relația emoțională stabilită cu universul tematic nou descoperit, iar pe de alta, nivelul coborât al pretențiilor față de aspectul literar al lucrărilor devenite subit pasiune. Nici nu se poate aștepta un filtru critic de la copilul de zece ani, care, în generația mea, întâlnea un roman ca Paradoxala aventură de Ion Mânzatu, să zicem, lăsându-se cucerit de o palpitantă călătorie prin inima Galaxiei și descoperind, în plus, surprinzătorul „paradox al gemenilor“, prin care aventura spațială devenea și un început de aventură în timp. La vârsta respectivă contează puțin sau chiar deloc deficiențele de tehnică literară ale autorului; contează în schimb puterea acestuia de a înflăcăra imaginația juvenilă cu câteva idei SF și cu peripețiile convenționale ale personajelor sale schematice. Același lucru se poate spune și despre copiii care, într-o generație mai recentă, urmăreau cu sufletul la gură Războiul stelelor, pe scenariul și regia lui George Lucas. Filmul inițial, ca și celelalte din seria de șase („sechele“ și „prechele“), aducea în cultura populară o confruntare de asemenea schematică, de basm „galactic“, scenariul său având puține pretenții de literatură mare. El miza totul pe participarea afectivă a unor categorii de spectatori ușor de fermecat printr-o poveste fastuoasă, tensionată, cu personaje eroice, mișcate într-un decor tehnologic anticipat.

    Putem vedea, prin urmare, un prim nivel de lectură aici, unde ochii uimiți ai copilăriei se lasă impresionați de străluciri confecționate și de firul unor aventuri liniare, cu conflicte-tip și desfășurări cvasi-ritualice. În ce privește cartea, acestui nivel elementar de percepție și de înțelegere i se adresează și copertele-tip, cu personaje care exhibă atitudini războinice, vânturând arme zimțate ca un ferăstrău de dulgher: săbii „ceramice“, ni se spune, ceramica fiind mai nou un fel de material miraculos, mai tare ca oțelul de Toledo. În fine, nici paloșele iscusite din basme nu erau mai demne de crezare, dar n-am auzit vreun copil plângându-se de natura lor neverosimilă. Pe o asemenea dispoziție de lejeră absorbție a miraculosului, anticipația își bazează destule producții, unele dintre ele chiar de mare succes comercial.

    Copiii cresc, unii păstrându-și la maturitate pasiunile și preferințele de odinioară, chiar și percepția infantilă a universului SF. Am citit de curând opinia unui fan nemulțumit de faptul că o anume editură își prezintă cărțile de SF într-o haină de o elegantă sugestie poetică și pretinzându-i să se întoarcă la copertele de exhibiționism tematic specific pe care și le amintea el. Copiii cresc, spuneam, majoritatea îmbogățindu-și orizontul cu informații și experiențe noi. Prin urmare, și exigențele de lectură se schimbă. Admit că, pentru cei ce le-au întâlnit cu decenii în urmă, romanele Paradoxala aventură sau Luntrea sublimă a lui Victor Kernbach pot rămâne repere profund marcate pe o hartă sentimentală. Dar n-am cum să nu țin cont și de mărturiile celor care, având curiozitatea să revină, maturi, pe urmele lăsate în copilărie și adolescență, descoperă tulburați case mai mici, străzi mai înguste, un decor mai prăfuit și oarecum dezamăgitor. Asemenea transformări sunt importante și pentru înțelegerea „fenomenului SF“, a mecanismului prin care se formează și activează fandomul. Oricât de fan ai fi, nu poți rămâne o viață întreagă în naivitățile copilăriei. Iar dacă o faci, totuși, există fie riscul să nu mai fii băgat în seamă, fie să răspândești în restul publicului, cel necontaminat de patimi fandomiale, impresia că „ăsta-i SF-ul“, infantil și stagnat în scleroze, nu putem aștepta nimic în plus de la el.

    Or, ce se întâmplă în realitate? SF-ul este un fenomen viu, care chiar și la data când murea Ceaușescu (mă refer la ea fiindcă s-a formulat opinia că împușcatul ar fi luat genul în propria lui groapă) putuse prezenta deja un număr de creații mature, concepute temeinic și scrise suficient de îngrijit încât să poată sta alături de alte producții ale timpului, cele născute pe terenul literaturii generale. În mai multe rânduri, reviste precum Viața românească, Revue Roumaine, Tribuna, Ateneu, Echinox i-au dat numere speciale, lucru ce nu s-ar fi întâmplat în lipsa unei calități literare a textelor genului. Au fost și cazuri când antologii panoramice focalizate asupra unor decenii literare de la noi includeau cu o lăudabilă lipsă de prejudecată povestiri SF alături de cele cu subiecte și stiluri caracteristice așa-numitului mainstream. Iar tendința e regăsibilă și după 1990, atât în unele reviste literare, cât și în antologiile lui Dan-Silviu Boerescu. Mă rezum la acestea, întrucât, dacă aș aduce în discuție numeroasele antologii „de gen“ publicate în edituri specializate, aș putea fi suspectat de forțarea lucrurilor dintr-un interes exclusiv partizan.

    Convingerea mea este că anticipația românească a făcut relativ constant progrese, rafinându-se, depășindu-și limitele în fond, aspirând la performanță și la recunoașterea publică. Și nu doar prin lărgirea temelor, filtrarea motivelor și a altor elemente care țin de universul propriu, ci, de asemenea, prin însușirea unor tehnici literare adecvate țintei sale literare. Asemenea obiective n-au lipsit în creația unor scriitori ca Vladimir Colin, Horia Aramă, Gheorghe Săsărman, Voicu Bugariu, în povestirile „insolite“ ale lui Ov. S. Crohmălniceanu, sau, venind mai încoace, la Mihail Grămescu, Cristian Tudor Popescu, Silviu Genescu, Ovidiu Bufnilă și mulți alții din „generația optzecistă“ a SF-ului românesc. Lista lor continuă în mod necesar cu o pleiadă de nume în seama cărora cad experiențele cele mai recente ale genului, de la Liviu Radu și Sebastian A. Corn, la Dan Doboș și Costi Gurgu, de la Dănuț Ungureanu, Michael Haulică și Marian Truță, la Ona Frantz, Ana-Maria Negrilă și Cristian M. Teodorescu, de la Bogdan Suceavă și Florin Pîtea, la Paul Doru Mugur, Adrian Buzdugan și un număr de tineri autori talentați dinspre care se profilează cărțile viitorului apropiat. Romanele și povestirile lor nu mai pot fi citite doar cu ochii dornici de uimiri naive ai copilăriei. Ele invită la o lectură exigentă, în speranța – adesea nedezmințită – a unui festin copios.

    Nu mă amăgesc cu gândul că, la aproape un secol și jumătate de existență, SF-ul românesc ar fi ajuns să refuze în mod categoric exercițiile modeste, realizate pe scheme comode, copiate uneori din filmele americane și rescrise pe românește fără har. Vreau să spun doar că amatorul de lectură serioasă va găsi adesea, la unul sau altul dintre cei pomeniți mai sus, prilej de răsfăț intelectual și performanță estetică.
    http://www.elefant.ro/bookmag/sfmania-16-niveluri-de-lectura/?utm_source=NL_2012.02.17&utm_medium=email&utm_campaign=17-februarie&newsletter=dmlvcmVsLnBhcmxpZ3Jhc0BnbWFpbC5jb218fHN0cl9zZXB8fDY3OHx8c3RyX3NlcHx8MTI=

    #3368 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant
    #3369 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    In ZARVA (cacofonia) din sefeul autohton se disting cateva note care ar putea injgheba laitmotivuri pentru anii care vin.
    Conventiile au fost boicotate…motivat, explicit sau nu.
    La Timisoara s-a incercat si reorganizarea miscarii prin punerea pe picioare a unei asociatii nationale

    [sigla realizata de M.Mirescu]

    S-a incercat de doua ori. fara finalizare (legalizare)

    Era o idee de aur, dar venea prea tarziu. Sau prea devreme, ar zice optimistii.

    in 2013, Conventia SF dinr Romania a avut loc la Iasi, in decembrie.
    In acest an, 2014 (LA MULTI ANI!) ar fi randul Craiovei sa organizeze RomCon. A clubului SFVA, de fpat, singurul care mai misca in miscarea asta SF.

    Sa ne uram finalizare(…)!

    #3370 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant


    Om vedea.

Vizualizare 15 articole - 31 la 45 (din 47 în total)
Răspunde la: SCIENCE FICTION
Informația ta: