…si CINEMA, normal!

Acasă Discuții Diverse …si CINEMA, normal!

Acest subiect conține 79 de răspunsuri are 9 voci și a fost actualizat ultima dată de _Maxim _Maxim acum 5 ani, 9 luni.

Vizualizare 5 articole - 76 la 80 (din 80 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #2593 Răspuns

    i.a.t
    Participant

    Tot Amza e Pellea!

    #2594 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Tu si Irina…! :mrgreen:

    Problema mare e-n alt parte.
    Moartea domnului Lazarescu era inca din titlul filmului, dar ea nu este in film, fiind prezenta pe tot parcursul filmului, ca moartea ciobanelului din balada. Nu cred ca a atras mai multi spectatori in sala faptul ca filmul se termina inainte de a-l vedea pe domnul Lazarescu mort. Nici nu avea nevoie, filmul fiind deja suficient de premiat, galonat si pe val pe noul val romanesc.

    Acum, „Moartea lui Ipu” devine „Condamnat la viata”, definind si marea deziluzie care cheama moartea („nunta” ratata, desi pre-gatita) si marea iluzie care este insasi viata lui (supliciu), amandoua prezente in povestea lui. Problema aici e ca producatorul nu vrea premii, ci vrea spectatori, care in masa sunt milosi si sensibili si vor sa-l vada pe ne-norocitul Ipu… scapat? Scapat inapoi in supliciul ingreunat de inca un esec. Ultimul.

    Moartea lazaresciana am parcurs-o pret de 150 de minute.
    Moartea lui Ipu ramane de vazut pana cand…

    #2595 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    „Condamnat la viață” este o poveste despre prietenie, umanitate şi sacrificiu, o tragicomedie adaptată după nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici.
    Acțiunea se desfășoară într-un sat din Transilvania, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Un soldat german este găsit mort la marginea satului de către Alex, un băiat de 11 ani trimis de mama lui la țară pentru fi la adăpost de bombardamentele din capitală. Întrucât nu se știe cine este vinovat, ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva dintre fruntaşii satului dacă făptașul nu se va preda până a doua zi dimineață la ora 5. Cum nimeni nu pare să își asume vina pentru cele întâmplate, preotul și soția acestuia, primarul, doctorul și familia sa, șeful poliției și notarul pun la cale un plan pentru a se salva. Ei încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului”, în fapt un soldat francez rămas în sat după ce o rană gravă din primul război mondial i-a afectat memoria, să-şi asume el vina. Totul în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi a unor recompense, dar mai ales a șansei de salva vieți importante și de a deveni un erou național.
    Ipu pare încântat de cele auzite, dar nu se mulțumește cu vorbe goale, el vrea totul în scris și mai ales vrea să vadă cu ochii lui cum vor decurge funeraliile.Timpul se scurge așa că ceilalți nu au încotro și trebuie să-i îndeplinească doleanțele. Spre dimineață, când pare că toate cererile lui Ipu au fost satisfăcute iar el este gata să se predea, apare zvonul că războiul a luat sfârșit iar nemții sunt văzuți părăsind în grabă satul.

    #2596 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    Domnul Lazarescu este condamnat de un sistem ca sa moara. Un alt sistem il condamna pe domnul Ipu ca sa traiasca.

    Ars Gratia Pecuniae 😕

    #2597 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    MOARTEA LUI IPU > ATUNCI I-AM CONDAMNAT PE TOTI LA MOARTE > CONDAMNAT LA VIATA / FAREWELL TO FOOLS
    Giuliano Doman, producătorul filmului „Condamnat la viaţă”, a declarat într-un interviu pentru MEDIAFAX că nu înţelege de ce protagonistul peliculei, Gerard Depardieu, a fost „târât” în scandalul privind montajul lungmetrajului, la a cărui premieră regizorul Bogdan Dreyer refuză să participe.
    În acest sens, la sfârşitul lunii februarie, avocaţii regizorului Bogdan Dreyer au remis presei o scrisoare deschisă, semnată de Gerard Depardieu, în care acesta îl susţinea pe regizor. În acest document, Gerard Depardieu declara că nu acceptă ca acest lungmetraj să apară pe marile ecrane în altă formă decât cea originală, explicând că producătorii români au schimbat montajul final.

    „Nu accept compromisuri, nu-mi place să fiu dus de nas!”, începe documentul semnat de celebrul actor. „Acum mai bine de un an, am acceptat să joc în filmul românesc «Condamnat la viaţă», în regia lui Bogdan Dreyer. Povestea scrisă de autorul Titus Popovici şi transpusă în scenariu de A. Salamanian şi Bogdan Dreyer m-a fascinat imediat, cât şi personajul principal Ipu, pe care m-am bucurat să-l interpretez. M-am simţit bine în România, este o ţară primitoare, am lucrat cu plăcere alături de actorii români, bine pregătiţi de altfel, şi mi-a plăcut foarte mult rezultatul montat şi editat de regizor. Ulterior, însă, am aflat că filmul a fost remontat şi reeditat de producători, la cerinţa unui distribuitor american (nu dau numele), care a cerut schimbarea finalului original, cu unul happy-end stil Hollywood, cât şi scurtarea filmului, făcând din el un film de acţiune gen «pachet DVD» sau «pay TV», în ciuda faptului că povestea şi scenariul original au multă poezie, iar finalul este unul inevitabil, care pune în valoare tot mesajul filmului”, se arăta în scrisoarea deschisă semnată de actor.

    Ulterior, au fost remise presei alte două documente, semnate de Harvey Keitel, respectiv Laura Morante, în care aceştia îşi exprimau dezacordul cu privire la modificarea finalului filmului „Condamnat la viaţă” operată de producători.

    La rândul său, producătorul Giuliano Doman a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că se îndoieşte de veridicitatea completă a scrisorii semnate de actorul Gerard Depardieu. Producătorul a explicat, în acelaşi interviu, etapele realizării filmului „Condamnat la viaţă” şi a mărturisit că speră încă într-o înţelegere amiabilă cu Bogdan Dreyer.

    Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de producătorul de film Giuliano Doman:

    Reporter: Scrisoarea semnată de Gerard Depardieu chiar există?

    Giuliano Doman: Ea chiar dacă există există redactată în original în limba română. Deci asta spune multe despre autenticitatea şi veridicitatea acestei scrisori. Sunt convins că domnul Dreyer şi-a luat un acord telefonic în privinţa difuzării ei în presă, dar nu am nicio garanţie că într-adevăr i-a citit la telefon lui Gerard Depardieu tot ce a scris în scrisoare sau că i-a tradus, el nefiind vorbitor de limbă franceză. Şi la film Gerard şi Bogdan comunicau în italiană. Aşa că nu ştiu cât a ştiut să-i traducă în italiană, cât a înţeles Depardieu în italiană… habar n-am. Eu am primit un mail, pe data de 13 februarie, de la agentul lui Depardieu, care este italian şi care îmi spunea că nu a dat o asemenea scrisoare şi că ei nu se implică într-un asemenea conflict. Agentul mi-a spus oficial că ei nu se vor implica. Ei au spus „Domn’e, sunt nişte probleme discutate verbal de voi, aţi mai avut discuţii fără intermediul agentului purtate cu Depardieu şi atunci şi asta face parte tot dintr-o înţelegere avută verbal, aşa că… spălaţi-vă pe cap”. Ulterior am primit un mail şi de la agenta lui Harvey Keitel, pentru că şi el era menţionat în această scisoare şi era scrisă o singură propoziţie în care el spunea că nu ar vorbi niciodată de rău un film. Ceea ce mi-e suficient. Bine, eu încerc să ajung la o înţelegere cu domnul Dreyer în privinţa acestui film, în sensul că un film nu este munca unui singur om. Şi atunci ar trebui măcar din respect faţă de actori şi faţă de echipă să îi lase să se bucure de ceea ce au muncit preţ de şase-şapte săptămâni, plus pregătirea lui. Avocatul insistă să mergem pe căile legale, să îi facem o plângere penală, pentru că nu a pus la dispoziţia nimănui această scrisoare.

    Rep.: Pe motiv de calomnie?

    G. D.: Da, pentru că avem tot dreptul să vedem originalul. Din moment ce nu l-a pus nimănui la dispoziţie… bun, înţeleg, poate mie nu vrea să mi-l pună la dispoziţie. Dar de ce nu-l dă presei? Ar trebui să aibă o scrisoare, un e-mail în limba franceză, ceva venit de la Depardieu… nu există. Eu tot încerc s-o rezolvăm amiabil, dar văd că nu se poate.

    Rep.: Procesul pe care vi l-a intentat domnului Dreyer de ce natură este? Adică dumnealui v-a dat în judecată pentru că…

    G. D.: Pentru nerespectarea dreptului de autor. Susţine că eu am cumpărat în 2008 un scenariu, dar că ulterior, împreună cu domnul Salamanian, el a modificat scenariul şi când a început filmările, în 2011, a filmat nu scenariul pe care l-am cumpărat eu, ci scenariul pe care l-a făcut el, ceea ce îl duce în altă zonă… Pe banii producătorului şi pe finanţarea primită de la stat, în loc să filmeze ce s-a finanţat, el a filmat ce-a vrut el. Nu mi se pare că e foarte corect.

    Rep.: În fond, miezul problemei este că există două finaluri filmate…

    G. D.: Eu când am cumpărat scenariul, în 2008, lucrurile au stat în modul următor: Bogdan Dreyer a fost adus la mine de regizorul Şerban Marinescu. Tocmai terminaserăm un film şi mi l-a adus pe Bogdan, mi-a spus „Uite, are un scenariu, este o adaptare după «Şi atunci i-am condamnat pe toţi la moarte»”, mie plăcându-mi foarte mult versiunea originală. A mai participat o dată sau de două ori la concursul CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.) cu acelaşi scenariu şi a fost respins. Am citit şi eu scenariul, mi s-a părut ok, am zis „hai să intrăm la următoarea sesiune de finanţare”. Am luat toate aprobările necesare. Am stat de vorbă cu cei de la Dacin Sara, mi-au dat un preacord de participare la concurs, pentru că ei sunt reprezentanţii legali ai urmaşilor lui Titus Popovici, mi-au dat voie să intrăm cu acest scenariu, am făcut un precontract cu o clauză suspensivă. După ce am câştigat am făcut contractele cu Centrul Naţional. Apoi am făcut contractele cu toată lumea, am făcut contractul cu Dacin Sara, după care producătorul se obligă să scrie „După o nuvelă de Titus Popovici” pe absolut toate materialele şi să păstreze spiritul şi integritatea nuvelei. În nuvelă, Ipu nu moare sau cel puţin nu scrie că moare. Am cumpărat drepturile, am făcut contractul de scenariu cu domnul Salamanian şi contractul de regie cu domnul Dreyer. În momentul în care s-a pus problema cooptării în distribuţie a unor actori de talie internaţională, sigur că s-a pus problema schimbării limbii în care facem filmul. Sigur că nu se mai putea face în limba română, pentru că era penibil să-l dublăm pe Depardieu cu un vorbitor de limbă română sau pe Hervey Keitel.

    Primul apărut aşa aproape confirmat în producţie a fost Gerard, drept pentru care am zis „hai să facem filmul în limba franceză”. Am angajat o traducătoare din Franţa care a lucrat la scenariu, l-a adaptat în limba franceză, după care am zis că poate ar trebui să-l aducem în rolul preotului pe Harvey Keitel, după care am zis că poate ar trebui să facem filmul tot în franceză, am avut nişte discuţii cu agenţii lui Harvey Keitel, care au spus „ne pare rău, dar nu puteţi să-l dublaţi, iar el nu vorbeşte franceză atât de bine încât să îşi asume un rol în franceză”. Concluzia a fost firească – facem film în limba engleză, e ok. Când am decis că facem filmul în engleză, scenariul din română trebuia tradus adaptat şi puţin modificat ca să fie vandabil pe piaţa internaţională. Am angajat o scenaristă din America care s-a ocupat de chestia asta. Noi, când am intrat în filmare, am intrat cu un scenariu în limba engleză şi am intrat cu un scenariu cu final pozitiv. Pentru că şi la concurs noi am participat cu un scenariu în care Ipu nu moare. Din considerente care ţin mai mult de festival decât de exploatarea comercială a filmului, domnul Dreyer a insistat să aibă şi o variantă tragică. Dar toate discuţiile avute cu distribuitorii, cu televiziunile, cu coproducătorii mei, cu cei de la Dacin Sara m-au pus în gardă că un asemenea final nu putea să iasă pe piaţă, că n-avem cum să ieşim cu el. În primul rând, din cauza contractului şi, în al doilea rând, din cauza vânzărilor. Am zis… „bun, hai totuşi să-i fac acest hatâr”. Există un mail pe care domnul Dreyer l-a dat directorului de producţie undeva la începutul lunii iulie. Filmările au început în septembrie. Există un scenariu cu care intram în producţie cu final pozitiv. Greşeala noastră a fost că am acceptat să facem acel final pentru festival. Dar noi l-am făcut făcând o înţelegere cu regizorul, după care vom decide în montaj dacă merită să-l păstrăm sau nu. Sigur că, în momentul în care l-a văzut, s-a îndrăgostit de acest final.

    Rep.: Dar, până la urmă, contractual, domnul Dreyer are dreptul exclusiv asupra montajului final?

    G. D.: Nu. Nu. Domnul Dreyer are aceleaşi drepturi pe care le are şi producătorul. În contractul nostru, noi trebuie să decidem de comun acord asupra acestui aspect. Numai că, dacă eu nu sunt de acord cu domnul Dreyer, domnul Dreyer nu are nicio problemă, pentru că a încasat un onorariu foarte frumos pentru acest film. Dacă domnul Dreyer nu este de acord cu mine, eu pierd foarte mulţi bani. Pierd bani în cinematografe, noi avem finanţare de la CNC care trebuie returnată, avem finanţare de la Eurimages, care iar trebuie returnată, avem un contract cu ARTE, ZDF, plus că eu am investit 600.000 de euro – banii producătorului. Am tot interesul ca filmul acesta să iasă în cinematografe. Pentru domnul Dreyer e, până la urmă, o problemă de orgoliu.

    Rep.: Până la urmă, tot acest scandal este şi publicitate într-o măsură?

    G. D.: Mi-aş dori foarte tare ca oamenii să vină la film şi să vadă dacă finalul acesta este mai bun sau nu. Dar, anul trecut, cred în octombrie, la sesizarea domnului Dreyer că noi îi măcelărim filmul, cei de la Dacin Sara ne-au solicitat lămuriri. Am făcut o cerere către ei să le arăt filmul cu cele două variante de final. L-am arătat şi, o săptămână mai târziu, am primit un răspuns din partea lor că singura variantă de final care se înscrie în clauzele contractuale este varianta în care Ipu nu se sinucide prin împuşcare. Moment în care ar trebui să fie pus capăt acestui conflict. În condiţiile în care ambele variante sunt filmate de domnul Dreyer, în ambele finaluri în care domnul Depardieu joacă. Dacă ar fi avut vreo problemă cu vreunul din finaluri, ar fi trebuit să spună atunci. Ar fi putut să spună „Refuz să filmez”. Lucru pe care ar fi putut să-l facă şi domnul Dreyer. Contractual, eu mi-am asumat nişte obligaţii, am nişte drepturi. Mi-am îndeplinit obligaţiile, acum vreau să beneficiez de drepturile mele.

    Rep.: Bogdan Dreyer a contribuit în mare măsură la aducerea în proiect a lui Depardieu…

    G. D.: Cu siguranţă, mai ales că ei se cunosc de 20 de ani. Tot de vreo 20 de ani îl cunoaşte şi pe Harvey Keitel. Amândoi au venit în acest proiect pe nişte onorarii mai mici decât onorariile pe care le percep în mod normal, dar oricum pe nişte onorarii care, pe piaţa din România, înseamnă cam un film de fiecare. Nu au venit să joace chiar din pură plăcere.

    Rep.: Aţi mai primit vreo scrisoare de la domnul Depardieu?

    G. D.: Nu, nu. Domnul Dreyer a declarat undeva că se va abţine de la orice declaraţie, până va fi rezolvat acest scandal. Nu înţeleg de ce l-a târât pe Depardieu în acest scandal. El şi-a depăşit cu mult clauzele contractuale dacă a făcut aceste declaraţii. Era o clauză în contract cum că fără acordul producătorului nu poate face declaraţii referitoare la film, indiferent că sunt bune sau rele. Nu cred că Depardieu ar fi trecut cu bună ştiinţă peste aceste clauze din contract, pentru că el ştie foarte bine ce înseamnă.

    Rep.: Există un termen pentru procesele pe care vi le-a intentat?

    G. D.: Din câte am înţeles, există un termen pentru ordonanţa prezidenţială pe care domnul Dreyer a cerut-o pentru a bloca lansarea filmului în cinematografe. Dosarul de drepturi de autor şi drepturi intelectuale încă nu a primit termen. Termenul pentru ordonanţă este cu o zi sau două înainte de premieră. Eu i-am făcut o ofertă domnului Dreyer, i-am zis „uite, dacă vrei, cumpără părţile mele ca şi producător în acest film, cumpără-le tu şi este lupta ta mai departe”. Nu a vrut.

    Rep.: Regizorul este invitat la premiera de gală?

    G. D.: Sigur, l-am sunat să-l întreb câte locuri vrea la premiera de gală. Mie nu mi-a răspuns. I-am rugat pe cei care se ocupă de distribuţie să îl invite, l-au sunat, i-au trimis mesaj, i-au dat mail. Nu a răspuns. Cred că ar putea să facă acest lucru din respect pentru oamenii care au muncit la acest film. Nu este un film pe care l-a făcut singur. Depardieu, în momentul acesta, filmează în America, Keitel filmează în Germania, Laura Morante a început filmările în Italia pe 1 martie, dar a promis că face tot ce poate să vină la premieră. Dar avem toată echipa din străinătate care vine la premieră. Din respect pentru ei, cred că ar putea să îşi rupă două ore din timpul domniei sale şi să vină la premieră.

    http://www.mediafax.ro/cultura-media/interviu-producatorul-condamnat-la-viata-nu-inteleg-de-ce-depardieu-a-fost-tarat-in-acest-scandal-10665089

Vizualizare 5 articole - 76 la 80 (din 80 în total)
Răspunde la: …si CINEMA, normal!
Informația ta: