Uite-asa mai aflu si eu. Noroc cu tine, Maxim. Si multumesc.

…plus o definiþie neoficialã, paralelã si paralelogramaticã, addenda tristã, fatalistã la desacralizare ºi demonetizare: elita, din fr. élire, a alege, în forma veche participialã élit – ales. Cei aleºi, „the happy few”(Stendhal) ori „the precious few” (Leonard Cohen), actualmente puþinii nefericiþi care nu ºi-ar da nefericirea la schimb pe bunãstarea pseudoelitelor actuale, nici nostalgia pe inerþia ºi apatia autosuficientã în care se lãfãie burtoºii cãrora, de când lumea, având ei de toate cele ale burdihanului, s-au rezit cã le-ar mai prinde bine un luciu, un sclipici, o tinichea sau un blazon autofabricat. Nici o societate nu poate crea elite, pentru cã nu poate controla forþele ºi presiunile care opereazã selecþia puþinilor aleºi. Îi poate recunoaºte dacã are cu ce. Dacã nu, inventeazã VIP-uri în loc.
Paralele la pasionaþi – tot ca sã fim în clar cum stãm în ceaþã:
– amator, din lat. amator=cel care iubeºte. NU neprofesionist, NU nepriceput, ci care face un lucru oarecare din dragoste, zisã ºi pasiune.
– la fel, diletant, dilettante în italianã – cel care se delecteazã fãcând ceva, cel care gãseºte plãcere în ceea ce face. Iarãºi, NU nepriceput, împrãºtiat, neîndemânatic, ci, din nefericire, fãrã statut oficial, fãrã recunoaºtere ºi apreciere, dar care, de reþinut, continuã sã facã ceea ce face pentru propria lui diletta.

Nu disperaþi deci, amatori, diletanþi ºi pasionaþi. Pânã la urmã ceea ce facem ne recompenseazã prin ceea ce facem ºi prin faptul cã o facem, nu prin recunoaºtere din partea unora care s-au nãscut fãrã organul necesar recunoaºterii. Amatorismul îºi este propria recompensã – prietenii ºtiu de ce.

Niciodata nu e in plus o astfel de reamintire. Ar trebui sa postezi seria asta macar o data pe an, timp de 50 de ani la rand.

@Maxim wrote:

Dar ilustratiile mele, torturate mai mult de conditiile tipografice ale vremii decat de continutul brosurii si de isteria „anti-comunista”, revolutionara si disidenta a acelor ani, raman intr-o oaza pasnica de suprarealism apropriat…

Bine facusi ca le dezgropasi, auzi?
…Bilal sau nu Bilal, nu-i asta intrebarea. Dar de desenele alea ar fi fost pacat sa se aleaga praful. Si, la cate pacate ai, chiar nu-i cazul sa mai adaugi un desenocid…
Pe scurt: imi plac. Mai cauta, recupereaza si pune, sa se vada, altminteri te-or comemora doar ca scriitor generatiile viitoare, si-ar fi (chiar daca ma repet) pacat.

Impecabil si ireprosabil, din ce se vede pana acum. Felicitari autorului, si la cat mai multe!

Apoi bine zici. Daca numarul celor care vorbesc creste, in timp ce al celor care lucreaza scade, in curand vom vorbi tot mai mult despre tot mai putin, pana ajungem la totul despre nimic.

E drept, geografic nu-i cine stie ce departare. Odata ajuns acolo insa, esti pe alta planeta. Una mai frumoasa, mai trebuie sa precizez?