Despre AH, BD!

Vezi și: Numere AH, BD!

Din 1990 la Craiova au apărut mai multe publicații BD și SF: încă din ianuarie 1990, numărul… 5 al revistei ORION, pregătit din decembrie 1989 de membri ai clubului SF Victor Anestin și gruparea “Banda Desenată Craioveană” (BDC). A fost ca o punte între cele doua epoci.

ORION, “magazin SF & BD” avea sa incheie tranziția, dar și aparițiile sale, în 1994, odată cu numărul 6, realizat cu noile mijloace tehnologice, în speță, computerele si programele de editare, la care aveam in sfarsit acces.

Tot în anii 90 mai apăreau și revista 475 precum și cărți SF la doua edituri  desprinse din gruparea  SFVA/BDC…

În anii 90, în țară, au fost multe încercari de editare de publicații periodice de BD. Ele s-au numit CaruselProteusAndroidQuadratImago, și o sumedenie de suplimente de ziar și fanzine efemere…

Între timp, Banda Desenată Craioveanî, respectiv Iordache, Mirescu, Niță, Pîrligras, cu încurajarea regretatului lui Pierre Pascal, primul director al festivalurilor internaționale BD de la Angoulême și Grenoble, bun cunoscător și iubitor al României, declanșeaza în 1991 epopeea saloanelor BD, care continuă și astăzi: mai întâi la București, apoi la Timișoara, Craiova, Constanța, Brașov și, în 1996, din nou la Craiova… Primul numar AH, BD! a apărut în întâmpinarea și susținerea mediatică a acestui eveniment.

A fost o inițiativă fără precedent… și fără urmare la un cotidian regional (“al oltenilor de pretutindeni”). Al doilea număr a fost unul gen SF&BD (primul dintr-o serie de numere speciale “Magazin Fantastic” apărute de-a lungul vremii), iar cel de-al treilea a rămas în tipografie, considerat probabil lipsit de interes pentru publicul larg. Ceea ce era un lucru de bun simț, nu?

Inițiatorul, un fondator al ziarului, părăsește redactia în 1999, îndreptându-se spre noi aventuri, cum obișnuia să spună Pierre Pascal. “Dans la joie!” într-un nou mileniu…

“Evazionistul” BD… invadează alt ziar (independent) din Craiova și se dezvoltă, ca număr de apariții și număr de pagini. Este tipărit pe aceeasi  hartie, ca și ziarul,  la “rotativa”, conditii la care ne-am adaptat totusi prin maniera de machetare și pregătire a lucrărilor grafice. Astfel, în 2000 apar cinci numere, iar în 2001 numai două… Difuzarea se făcea împreună cu ziarul în zonă. În ziar se promova revista și tot acolo, cu ocazia acestei colaborări “amicale” au apărut  și primele reclame desenate gen BD.

În țară (și străinătate)  ajungea prin poștă și prin valize.

AH, BD! merita haine mai frumoase și asa a intrat într-o etapă de self-made profitand din plin de evolutia imprimantelor. Din cauza costurilor imprimarii, tirajul a fost redus, el fiind adresat strict “cunoscătorilor”, nemaifiind distribuit prin chioscurile de ziare. Revista capătă și mai multă consistență, adaptându-se totodată nevoilor cercului încă restrâns de “bedefili”.

Curând, același progres tehnologic ne-a facut sa ne creasca inima de bucurie și încântare. Tipografia nu mai era un coșmar. Devenise digitală și visele ni se împlineau în sfârșit. Ne-a mai crescut și tirajul după lansarea revistei în spatiul virtual. “Subcultura” avea să se emancipeze digital și virtual.

Hârtia numerelor de început s-a îngalbenit și machete s-au mai pierdut, dar le-am recondiționat și vi le oferim aici alături de cele mai noi. Astfel vă puteți da seama de evoluția acestei reviste și a benzii desenate în România, pe care a reflectat-o timp de aproape 20 de ani.

Pe mai departe AH, BD! apare in print pentru plăceri bibliofile, atinse de nostalgie parcă mai mult ca niciodată.

Toate drepturile sunt rezervate Syndicart.promotion/AH, BD! / autorii.

Reproducerea parțială, cu titlu ilustrativ/exemplificativ este permisă cu menționarea sursei și notificarea noastră.

  • Acest subiect are 86 de răspunsuri, 12 opinii și a fost actualizat ultima dată acum 17 ore, 12 minute de Glennimish.
Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 87 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #693 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    …in Carusel (?)

    #694 Răspunde
    DreamWave
    Participant

    … si in tot ce va veni… 🙂

    #695 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Am mai spus-o:
    FANZINELE RAMAN NECESARE.
    MEGA-MAGAZINELE SI FANZINELE NU SE CONCUREAZA.
    DIMPOTRIVA!

    #696 Răspunde
    DreamWave
    Participant

    Si cum ramane cu urmatoarele (poate ultimele?) AH, BD-uri? Sunt necesare pentru a completa/continua istoria… m-am declarat gata ca sa ajut la realizarea lor 😀

    Cat despre site, a ramas asa, cu pagina principala hackuita, pentru ca realizatorul site-ului, corto, nu binevoieste sa scape de lene si sa faca macar o inspectie prin cd-uri daca exista vreun backup al site-ului, ca sa-l restauram.
    Daca tot nu se gaseste vreo solutie imediata, voi reconstrui eu pagina principala pt ahbd.dap.ro 😉

    #697 Răspunde
    Sanki
    Participant

    Ramane cum s-a stabilit!
    Cred ca e un subiect de discutii pana la toamna, dupa vacante adica…
    …La toamna, cand s-o coace! 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😀

    #698 Răspunde
    DreamWave
    Participant

    😯 what a loooong smile! (semn de bine 😉 )

    #699 Răspunde
    DreamWave
    Participant

    Ieeeei… Corto revine, AH, BD! revine!! Si va merge mana in mana cu Carusel. Acum, si nr 15 AH, BD! disponibil pe http://ahbd.dap.ro/
    😀 8)

    #700 Răspunde
    Eddie
    Participant

    Avertisment: Ah! BD 15 – “Aberatii” e un numar mai altfel decat celelalte.

    Mai intai, e frantuzit si nu scrie romaneste decat atunci cand n-are incotro.
    Mai apoi, e integral Mirescu. (de parca numerele anterioare ar fi putut exista fara Maxim!)
    Mai dupa, e inegal si introvertit si interesant si insipid si intelectual si inert in aceeasi masura.
    Mai la sfarsit, are pagini goale pe care le mascheaza ca “locuri de dat cu autograful”. Slab, slab… 😆

    Oricum, mi-a placut. Chiar daca titlul i se potriveste manusa…

    #701 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    mersibocu, Eddie! 🙄

    era menit sa fie prezentat la Angouleme , de-aia-i in franceza

    si, satul de imaginea romanilor – de marginali, draculisti, folkloristi, tigani, hoti, cersetori, lenesi, profitori, cocosati si… – “revoltat” adica, am dorit sa nu mai creada NIMIC despre noi!!
    forma de realizare?
    ABERATIAAAA!

    ancor e ancor!! 😛

    orevuar!

    Maximescu, l’artriste! 😀

    #702 Răspunde
    corto
    Participant

    Doresc sa anunt pe acesta cale si pe alte cai in viitor, ca “fanzinul” AH,BD! va prolifera si se va multiplica pentru propasirea nemului BD-ist de aici si de acum incolo … sau, hmmm, I’m on it dudes, suprises are around the corner!!!

    Serios vorbind, e momentul ca AH,BD sa mishte din nou … Daca nu pe hartie, macar pe web … si v-a misca/musca dragii mei, pe bune! Astept contributii, idei, baliverne, orice pe … AH,BD va fii din nou o forta! Asha ca dragi jedi, daca nu vreti sa lipsiti de la parada invingatorilor …. better get FRIGGIN’ creative!!!! Maxim, eu, Jesus va asteapta … dati cu idei noi in noi!

    …si dati un ochi pe sit in mod regulat … multe vor aparea de acum incolo!

    Nu uitati: AH,BD! nu e comix, nu e manga, nu e underground … AH,BD e BD!!! Si va oferi intotdeauna o shansa celor ce vor sa fie luati in seama … if they are REAL enough!

    Regards, your faithful Corto.

    ps. Way to go MAX!

    #703 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Corto, la MAX, omule!
    Sunt 9 ani de cand a inceput aventura asta…
    E teren solid. Putem construi in continuare!

    Maxim, ca-ntotdeauna…
    😉

    #704 Răspunde
    _Maxim
    Participant

    Dariz:
    Eu am vazut ce a copt Marian acolo. Inca prins de intilnirea cu Moebius si visind la France… Dar eu zic ca e quality staff. S-a terminat su superhirojii si hororul personal colcaie pe plansele astea. Am comparat un pic cu Leviathanul lui Sandu in sensul ca trebuie sa cunosti(sau macar intr-o masura) omul ca sa ai acces la poveste. Eu cred ca merita mai mult decit un Ah Bd netiparit ce e acolo. Sa vedem cum evolueaza lucrurile.

    Spoitoru:
    AH,BD!-ul a meritat tot timpul un tratament mai special dar a cuntinuat sa existe si in ciuda conditiilor vitrege E bine ca el continua sa existe si va exista si in continuare, sa speram ca va reveni iar pe hirtie.

    Dominus:
    ce a facut maxim acolo este superb! mai putin limba franceza! (hate it)
    cum zicea si dariz, tre sa cunosti omul un pic… BDurile au o conotatie personala.. treaba buna as zice!

    http://www.visualart.ro/forum/showthread.php?p=183395#post183395

    #705 Răspunde
    Sanki
    Participant

    Spoitoru, unul din numerele speciale asteapta retusurile tale la povestea INTREAGA cu “Abisul”…

    #706 Răspunde
    Sanki
    Participant

    Spoitoru’, Corto, Alexa…(va stiti voi!) ce-i cu voi, mah!!? 😮

    #707 Răspunde
    Spoitoru
    Participant

    in curind va fi gata abisul,promit! 🙄

Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 87 în total)
Răspunde la: Răspuns #697 în magazin evazionist de subcultura pentru toate elitele
Informația ta: