Despre Sanki

Sanki a pornit, în 2004, ca un fanzin de benzi desenate alb/negru, A5, distribuit în format PDF celor interesați pentru a-l multiplica și a-l distribui.

Amatorii și autorii de BD sunt chemați de asemenea să contribuie cu lucrări.

Este o intițiativă pentru promovarea benzilor desenate și autorilor BD, pentru solidarizarea fanilor.

Ca și AH, BD!, „fanzinelul” nostru „popular” – open source zine* – a crescut în voia și văzul lumii. Fiecare „volum” este în continuare mai întâi tipărit și apoi urcat aici.

Ne-am dorit ca noua generație să-și facă ucenicia artistică și editorială și să se confrunte cu publicul, „care este” el doar grupul de prieteni și cunoștințe, prin publicarea în fanzine și editarea lor – self-publishing. Acestea au înflorit peste tot, realizate cu entuziasm și talent.

Nu ne arogăm vreun merit: doar am surfat pe acest val care venea firesc, făcându-l vizibil și făcând poftă și altora.

În BD, va urma ceva întotdeauna.

Toate drepturile sunt rezervate Syndicart.promotion Sanki și autorii.

Reproducerea parțială, cu titlu ilustrativ/exemplificativ este permisă cu menționarea sursei și notificarea noastră.

Acasă Discuții Publicații Sanki Ce este "Sanki"

Acest subiect conține 30 de răspunsuri are 5 voci și a fost actualizat ultima dată de  Sanki acum 4 ani, 3 luni.

Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 31 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #663 Răspuns

    Sanki
    Participant

    E-n Pom!

    O saptamana vesela si Anul care vine sa v-aduca numai bine!

    #664 Răspuns

    Sanki
    Participant

    E rau cu rau, dar mai rau fara rau (cand nu stim ca exista)

    Vino acasa, Serbane, c’avem treaba!!


    (ati mai vazut drac mort?)

    Serban Huidu este internat intr-un spital din statiunea austriaca Innsbruck dupa ce a suferit, miercuri seara, un grav accident pe o partie de schi.

    #665 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Nous remercions les collaborateurs de cette annee!
    Multumim colaboratori din acest an:

    François CORTEGGIANI
    Herlé Quinquis HERLE
    Marc WASTERLAIN
    Serban Andreescu ANDY
    Benjamin FLAO
    Cristian Prandea KRAIMANN
    Mircea ARAPU
    Eduard PANDELE
    ALIN Barsan
    Remus Brezeanu BETWEEN
    Veronica Solomon INKAMON
    Nicolae Florin RADU SPOITORU

    ( volumele 14-18 )

    Un An Nou Bun!
    Bonne Annee 2011

    #666 Răspuns

    Sanki
    Participant

    #667 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Sempre fanzine per l’Europa…

    Proseguono abbondanti gli arrivi delle tante testate, provenienti dai vari Paesi europei, che continuano ad arrivare in sede.
    Tutte le fanzine saranno esposte all’interno dell’esposizione promossa dalla Fanzinoteca d’Italia „Fanzine d’Europa” presentata all’interno del Festival d’Europa (http://www.festivaldeuropa.eu/en/fanzine-european-passion ).
    Forti dell’utile collaborazione dei soci e amici, come Nicola D’Agostino, proseguono i nostri contatti con tutta l’Europa, inoltre la collaborazione e partecipazione di alcune Fanzinoteche (zinelibrary), archivi/raccolte, europee ci sono di notevole aiuto per questo progetto che proseguirà, ampliandosi, anche dopo il Festival d’Europa.
    Ecco alcune testate delle valide fanzine che ci sono state spedite, come La Mine, Jhh Fanzine, Zanki antitudine, Comic+, Ah BD, Usted, BubbleGum, ecc. ecc., solo per elencare le prime!
    Nuovamente grazie a tutti i fanzinari che stanno aderendo, e sono veramente tanti, al progetto, che hanno inviato e invieranno le loro testate fanzinare.
    Come scritto nel precedente post, la Fanzinoteca ha attivato lo spazio per gli aggiornamenti sull’andamento dell’evento ancora in fase di programmazione/costruzione. Questo il link, oppure alla voce Progetti attivati cliccate a: Vai allo spazio informativo.
    Per i fanzinari che desiderano inviare le proprie fanzine, il recapito postale è il seguente:
    Fanzinoteca d’Italia via E. Curiel, 51 c/o circoscrizione n. 2 – 47121 Forli FC Italy

    Per qualsiasi altra informazione contattateci fanzinoteca [at] fanzineitaliane.it

    Autore : Fanzine Italiane
    18/04/2011 – 11:50
    La Fanzinoteca chiude la XIII Settimana della Cultura

    Si è terminato nella giornata di ieri, domenica 17 maggio, la maratona di apertura della Fanzinoteca d’Italia. Infatti, dal 12 al 17 aprile, aderendo alla XIII Settimana della Cultura la Fanzinoteca d’Italia è stata aperta tutti i giorni dalle 14,00 alle 18,00 per rendere visibile e fare mostra del contenuto che si può trovare all’interno della sede, pezzi unici e rari, vero valore sociale di „altra” cultura. L’esperto fanzinotecario, Gianluca Umiliacchi, ha risposto a tutte le richieste per rendere comprensibile i vari aspetti legati all’edito…

    Si è terminato nella giornata di ieri, domenica 17 maggio, la maratona di apertura della Fanzinoteca d’Italia.
    Infatti, dal 12 al 17 aprile, aderendo alla XIII Settimana della Cultura la Fanzinoteca d’Italia e; stata aperta tutti i giorni dalle 14,00 alle 18,00 per rendere visibile e fare mostra del contenuto che si puo trovare all’interno della sede, pezzi unici e rari, vero valore sociale di „altra” cultura. L’esperto fanzinotecario, Gianluca Umiliacchi, ha risposto a tutte le richieste per rendere comprensibile i vari aspetti legati all’editoria fanzinara italiana.
    Il pubblico non e mai mancato in questi giorni, anzi, si puo affermare che vi è stato un buon incremento di partecipazione, molti gli interessati, tante le domande e relative risposte; vi sono stati casi che anche per strada, l’esperto si e trovato a rispondere ai vari dubbi dei passanti.
    In conclusione, a questa prima adesione/partecipazione della Fanzinoteca d’Italia alla XIII Settimana della Cultura, possiamo affermare che e stata una esperienza piu che positiva, tanto da farci considerare la partecipazione per la prossima edizione.

    L’evento promosso dalla Fanzinoteca d’Italia all’interno del sito ufficiale del Ministero per i Beni e le Attivita Culturali.
    Promosso da: Fanzinoteca d’Italia
    Informazioni Evento:
    Data Inizio: 12 aprile 2011
    Data Fine: 17 aprile 2011

    Per qualsiasi altra informazione contattateci fanzinoteca [at] fanzineitaliane.it

    #668 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Always fanzine for Europe …
    Continuing heavy arrivals of the many titles, from the various European countries, which continue to arrive on site.
    Tutte le fanzine saranno esposte all’interno dell’esposizione promossa dalla Fanzinoteca d’Italia ” Fanzine d’Europa ” presentata all’interno del Festival d’Europa ( http://www.festivaldeuropa.eu/en/fanzine-european-passion ). All of the fanzine will be on display in the exhibition sponsored by Fanzinoteca of Italy „Fanzine of Europe” presented at the Festival of Europe ( http://www.festivaldeuropa.eu / en / fanzine-european-passion ).
    Forti dell’utile collaborazione dei soci e amici, come Nicola D’Agostino , proseguono i nostri contatti con tutta l’Europa, inoltre la collaborazione e partecipazione di alcune Fanzinoteche (zinelibrary), archivi/raccolte, europee ci sono di notevole aiuto per questo progetto che proseguirà, ampliandosi, anche dopo il Festival d’Europa. Strong profit collaboration of members and friends, as Nicholas D’Agostino, continuing our contacts with all of Europe, also the cooperation and participation of some Fanzinoteche (zinelibrary) archives / collections, we are European of considerable help to this project that will continue, expanding even after the Festival of Europe.
    Ecco alcune testate delle valide fanzine che ci sono state spedite, come La Mine, Jhh Fanzine, Zanki antitudine, Comic+, Ah BD, Usted, BubbleGum , ecc. Here are some titles of good fanzine that is being sent, as the Mine, JHH Fanzine, Zanki antitudine, Comic +, BD Ah, Usted, bubblegum, etc.. ecc., solo per elencare le prime! etc.. just to list the first!
    Nuovamente grazie a tutti i fanzinari che stanno aderendo, e sono veramente tanti, al progetto, che hanno inviato e invieranno le loro testate fanzinare. Again thanks to all who are joining fanzinari, and I have a lot to the project, who have sent and will send their heads fanzine.
    Come scritto nel precedente post, la Fanzinoteca ha attivato lo spazio per gli aggiornamenti sull’andamento dell’evento ancora in fase di programmazione/costruzione. As written in previous post, has enabled the Fanzinoteca space for updates on the event still in planning / construction. Questo il link , oppure alla voce Progetti attivati cliccate a: Vai allo spazio informativo.
    Per i fanzinari che desiderano inviare le proprie fanzine, il recapito postale e il seguente: For fanzinari wishing to send their fanzine, the mailing address is:
    Fanzinoteca d’Italia via E. Fanzinoteca of Italy Via E. Curiel, 51 c/o circoscrizione n. Curiel, 51 c / o No constituency 2 – 47121 Forli FC Italy 2-47121 Forli FC Italy

    Per qualsiasi altra informazione contattateci fanzinoteca [at] fanzineitaliane.it For further information contact fanzinoteca [at] fanzineitaliane.it

    • Acest răspuns a fost modificat acum 2 ani, 5 luni de către admin admin.
    • Acest răspuns a fost modificat acum 8 luni, 1 săptămână de către admin admin.
    #669 Răspuns

    DreamWave
    Participant


    Fragment din sectiunea Romaniei, cu harta si multe alte publicatii… Pe curand!

    #670 Răspuns
    _Maxim
    _Maxim
    Participant

    LIBERTATEA EXPRESIEI,
    DAR NU A EXPRIMARII!!

    #671 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Se gasesc la Libraria Jumatatea plina: Sanki si AH, BD! si multe alte titluri BD romanesti… banda desenata, comics, manga, bd, romane grafice, carti cu desene, carti ilustrate, fanzine, diy… de vanzare si vedere

    @ MNAC (Muzeul National de Arta Contemporana), ce poate fi gasit in Palatul Parlamentului sau Casa Poporului, intrarea din Calea 13 Septembrie, ultima poarta din gard cum urci spre Mariott.

    toate acestea in Bucureşti, România

    program: miercuri-duminică 10.00-18.00

    Librari: Octav Avramescu & Anamaria Pravicencu
    jumatateaplina [at] gmail.com
    tel&info: +40744421182

    http://concursbd.blogspot.com/

    • Acest răspuns a fost modificat acum 2 ani, 5 luni de către admin admin.
    • Acest răspuns a fost modificat acum 8 luni, 1 săptămână de către admin admin.
    #672 Răspuns

    Graphite
    Participant

    si Urban Comics made in Cluj trebuie sa fie deja acolo. Cauta si vei gasi, vorba cuiva…

    #673 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Sa fie masa bogata! 😀

    #674 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Ma citez aici pentru aducere aminte a rostului acestui fanzin, care, ca si AH, BD!, s-a vrut a fi un proiect de publicate care inca nu exista si care acum, dupa opt ani (postul este din 10 decembrie 2004), incepe sa mijeasca la orizont: „COMICS”, care a plecat la drum cu un manifest similar.

    @sanki wrote:

    …un fanzin alb/negru, A5, de benzi desenate, care este distribuit in format pdf celor interesati pentru a-l multiplica si a-l distribui.
    Amatorii si autorii BD sunt chemati sa contribuie!
    Banii nu-s o problema, pentru ca totul e GRATIS, nimeni nu cere nimanui bani!
    Pentru promovarea benzilor desenate si autorilor BD, pentru solidarizarea fanilor!
    (…)
    Va astept,
    Sanki

    Ambele proiecte vor continua sa se dezvolte impreuna intr-o joaca serioasa oferind modelari si modele de reviste „generaliste” de benzi desenate si de albume colective si de autor, care vor fi semnale ale formarii unei industrii si piete BD.

    Din acest an apare si „Harap Alb Continua”, pe o structura diferita de cele de mai sus si declarata, Marvel/DC, cu care publicul tanar este mai familiarizat, ceea ce faciliteaza raspandirea/marketarea ei.

    #675 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Sanki si-a facut treaba, timp de opt ani, si isi merita locul sus in rafturile bibliotecii 🙂
    Sunt doua tomuri care cuprind cele 462 de pagini ale celor 20 de „volume”.

    Poate vom mai auzi de Sanki.
    Bula stie!

    #676 Răspuns

    Sanki
    Participant

    http://www.webcomics.ro/lista-de-benzi-desenate-romanesti-pe-care-le-puteti-citi-chiar-acum-online/
    „Pentru că dorim să sprijinim industria și producția autohtonă de benzi desenate ne-am gândit să încropim o listă de publicații românește de benzi desenate. De dragul comodității începem cu benzi care pot fi citite online, unele abordând formatul de webcomic, altele pe cel al unei reviste digitale, iar altele dintre ele fiind prezente ca ilustrații pe bloguri personale. Luați aminte că aproape toate linkurile acestea vor duce la un moment dat, poate nu direct, la un loc NSFW. De asemenea, unele dintre benzi se mișcă mai greu că sunt proiecte din pasiune și din nefericire viața reală poate interfera cu ele.”

    Listă de benzi desenate românești pe care le puteți citi chiar acum, online
    Alin Răuţoiu

    Sanki

    Preiau descrierea oficială pentru că de aceea e acolo:

    ”un fanzin alb/negru, A5, de benzi desenate, care este distribuit in format pdf celor interesati pentru a-l multiplica si a-l distribui. Amatorii si autorii BD sunt chemati de asemenea sa contribuie cu lucrari. Este o intitiativa pentru promovarea benzilor desenate si autorilor BD, pentru solidarizarea fanilor.”
    http://www.lapunkt.ro/2014/02/14/lista-de-benzi-desenate-romanesti-pe-care-le-puteti-citi-chiar-acum-online/?fb_action_ids=10203242964105683&fb_action_types=og.likes&fb_source=other_multiline&action_object_map=%5B234668066717751%5D&action_type_map=%5B%22og.likes%22%5D&action_ref_map=%5B%5D

    #677 Răspuns

    Sanki
    Participant

    Sanki la Comic Con, Bucuresti, mai 2014

Vizualizare 15 articole - 16 la 30 (din 31 în total)
Răspunde la: Ce este "Sanki"
Informația ta: