Marian Mirescu dessine des aberrations

       

Iunie 2022, 36 pagini A4

„Marian Mirescu dessine des aberrations”, prima ediție pe hârtie a numărului 15 din ianuarie 2003

„Neprogramat și neprevăzut, a fost realizat în scurt timp la o „comandă” a Asociatiei Bedefililor care avea „delegați” la Festivalul de la Angoulême și ar fi vrut să prezinte o publicație românească. De unde și versiunea franceză…” A rămas…nupreavăzut 😀

În bunăvoința noastră, aici, la Syndicart, am vrea să culegem „material” pentru o publicație dedicată lui Jean Giraud-Moebius, care a fost la Timișoara, la EUROCON, în 1994 – plecând de la acest fapt. Am zis doar „publicație” pentru că Forma și formatul vor fi determinate de Fondul alcătuit de contribuții celor care l-au cunoscut (personal sau nu), admirat, i-au urmat.

Titlul inițial era „Moebius în România”, dar și el ar putea fi altul, „în cel mai rău scenariu”, doar „MOEBIUS”. Au trecut ani de când am lansat ideea. Bună voință și răbdare mai avem, bună putință s-o mai găsi…
Mulțumim pentru colaborare lui Florin Leodor Dănilă, Dan Popescu, Viorel Pîrligras, Tudor Popa… în așteptarea altora. Poate și timp s-o mai găsi.

În acest număr AH, BD! (acum, tipărit, un mic album – primul „Mirescu”) dăm seama de întâlnirea autorului cu creatorul francez în 1994, alăturând fotografii (cu vizionarea colțului autorului din expoziția de la EUROCON) planșelor (din acea expoziție, respectiv „ABERRATION”)

A doua parte a ABERAȚIEI n-a apărut încă. Înainte de 90 erau lucrări de sertar, iată că în acest secol există lucrări la sertar.

În schimb, avem două coperte „aberante”.

Vom continua să promovăm, să îndrumăm, să colaborăm cu bucurie și să publicăm în linie și pe hârtie lucrările desenatorilor din Patrie… ubi bene

Dan+Marian Mirescu

  • Acest subiect este gol.
Vizualizare 1 articol (din 1 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • #19915 Răspunde
    admin
    Keymaster

    Aici se dă startul discuției despre “Marian Mirescu dessine des aberrations” 🙂

Vizualizare 1 articol (din 1 în total)
Răspunde la: Marian Mirescu dessine des aberrations
Informația ta: